Povești de pe carton...

Surioara mea.... :)

Câte ceva despre prieteni...

Dictionarul spune că prieten este - Persoana de care cineva este legat printr-o afecţiune deosebită, bazată pe încredere şi stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic...
Fiecare dintre noi avem prieteni sau cel puțin un prieten. În ultima vreme am realizat cât de binecuvântat ești să ai prieteni. Și am început să îmi reamintesc de prietenii mei cei mai buni din întreaga viață. Sincer să fiu... a fost o călătorie cam delicată. De ce? Am retrăit bucuriile ..dar și durerile provocate de prieteni. Mi-am dat seama...(cam târziu, ce-i drept) ..că prietenii îți pot da cea mai puternică lovitură, îți pot provoca cea mai mare durere...pentru ca nimeni nu se așteaptă ca cel care este mereu lângă tine, la durere și bucurie...să întoarcă armele impotriva ta. Cred și sper că sunt cazuri rare când se întâmplă așa ceva..și m-aș bucura să fi pățit numai eu.
Pe parcursul vieții, fiecare om, are din ce în ce mai puțini prieteni în jurul său. Cu cât creștem, cu atât mai puțini prieteni avem pe lângă noi. Acest fapt ne face să îi prețuim mai mult. Și chiar așa, știind cât de valoroși sunt ei...uneori din neatenție, orgoliu,mândrie..etc...greșim față de ei și uneori aceștia sunt îndepărtați. Cred că este altă durere mare, când pierzi un prieten, din cauza neatenției sau indiferenței. Opusul acestei dureri este bucuria recâștigării acestui prieten pierdut..care îți oferă iertare...este ca și cum ce a fost rău între noi s-a dus...și continuăm de unde am rămas. Până la urmă..aste înseamnă să fii prieten , nu?
Aristotel spunea - Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri.
Acum înțeleg de ce este așa de dureros când pierzi un prieten..ceva se rupe...ceva din suflet dispare.
ato cel Bătrân spunea -Prietenia este o haină valoroasă care se curăţă când se murdăreşte, nu se aruncă la prima pată.

Iar Andre Malraux afirma - Prietenie înseamnă să fii alături de prieteni nu când au dreptate, ci când greşesc.
Conform acestor citate...noi când aruncăm haina prețioasă a prieteniei? sau, când stăm noi lângă prieteni? De multe ori facem greșeala de a fugi de prieteni când aceștia ne-au atins în punctele noastre sensibile. Asta înseamnă prietenie?
Și eu am făcut greșeli în dreptul prietenilor mei...și le mulțumesc pentru că au fost prieteni adevărați... m-au iertat, și sunt alături de mine în continuare...
Fiecare în relațiile noastre de prietenie trbuie să ne facem partea...fie iertând și continuând să fim alături de ei, fie cerându-ne iertare atunci când am greșit...lăsând de-oparte orgoliul nostru prostesc.
Ai prieteni vechi cu care nu ai mai vorbit? ai prieteni care ti-au greșit? ai prieteni în dreptul cărora ai greșit? Fă ceea ce rtebuie să faci...și nu arunca haina prețioasă a prieteniei...
George Washington - Prietenia este o plantă cu creştere lentă şi trebuie să îndure şi să reziste la şocurile adversităţii înainte de a fi îndreptăţită la acest apelativ.
Din punctul meu de vedere...pierderea unui prieten este o mare durere...ai grija să te ferești de ea. Prețuiește ceea ce ai lângă tine!

Care este nemulțumirea și grija ta cea mai mare?

Un tânăr se pregătea să devină paraşutist. Înainte de prima aruncare cu paraşuta, i-au fost date instrucţiunile: sari când ţi se spune; numără până la 10, apoi trage de inel; în situaţia improbabilă că paraşuta nu se deschise, trage de inelul de urgenţă. Când ajungi la sol, un camion te va lua şi te va duce înapoi la aeroport.
Tânărul a memorat instrucţiunile şi s-a urcat în avion. Avionul a urcat până altitudinea de 3000 m şi paraşutiştii au început să sară. Când tânărului i s-a spus să sară, a sărit. A numărat până la 10 şi a tras de inel. Nimic. Paraşuta nu s-a deschis. A tras de inelul de urgenţă. Tot nimic.
„A, nemaipomenit! Şi bineînţeles că la sol nu va aştepta nici un camion!”

Tu îi judeci pe alții?

Un cuplu tânăr tocmai s-a mutat în casă nouă. Într-o dimineaţă, în timp ce luau micul dejun, tânăra soţie îşi vede vecina atârnând rufele pe sârmă. „Lenjeria nu a fost suficient de bine spălată. Poate că ar trebui să schimbe detergentul.” Soţul s-a uitat şi el, dar nu a spus nimic.
Ori de câte ori vecina îşi punea rufele la uscat, soţia făcea aceleaşi comentarii.
Însă, după câteva săptămâni, într-o dimineaţă, a avut surpriza să vadă întinse pe sârme cearceafuri care străluceau ca zăpada. S-a întors spre soţul ei şi i-a spus: „Uite că în sfârşit a învăţat cum să spele. Mă întreb cine i-o fi arătat?”
„Nimeni. Ci m-am trezit mai devreme şi am şters geamurile.”

Cuvinte pentru suflet...

Alegeri...

Alegerea este doar a ta!

Pe vârful unei coline din Veneţia, trăia un bătrân orb şi înţelept. Legenda spune că putea răspunde la orice întrebare i se punea. Doi băieţi s-au gândit că împreună ar fi putut să-l păcălească pe bătrân. Au prins o pasăre şi au pornit spre casa acestuia. Unul ţinea pasărea ascunsă în căuşul palmei. L-au întrebat pe bătrân dacă pasărea era moartă sau vie. Bătrânul le-a spus: „Dacă răspund că e moartă, îi veţi da drumul să zboare. Dacă răspund că e vie, o veţi ucide în strânsoarea pumnului. Vedeţi, voi aveţi în mâinile voastre putere de viaţă şi de moarte asupra păsării.”
La fel şi noi avem puterea de a decide de partea cui vom sta: de partea lui Dumnezeu şi a vieţii veşnice sau a diavolului şi a pieirii veşnice. Dumnezeu ne-a conferit dreptul de a decide singuri în dreptul nostru.

Viață+libertate=>moarte!(?)

În ultima vreme , mai peste tot pe internet m-am împiedicat de o postare care mă tulbura...Calculează data morții tale! Stau și mă întreb, cine oare intră acolo să afle când moare? Am început de atunci să analizez mai atent viața. Ce este ea? Pentru ce trăim? Care este rostul omului pe pământ?Dar moartea, ce este?
În urmă cu cațiva ani am avut privilegiul să pot ajuta timp de o lună persoanele singure și în vârstă dintr-un anumit sat din județul Dâmbovița. A fost cea mai cutremurătoare vară a vieții mele...în urma acelor câteva săptămâni, am început să gândesc altfel. Am întâlnit două bătrâne singure, speciale, despre care vreau să vă povestesc pe scurt. Pe una dintre ele, nu o puteam găsi, deși toată lumea ne îndruma spre casa dânsei...iarba era asa de mare , încât din stradă nu se putea zări casuța umilă a bătrânicii. Era singură pe lume. Pe masa ei era o cănuță din metal în care se afla masa ei de prânz, pâine veche înmuiată în apă. Zilnic, când mergeam pe la ea, era senină și zâmbitoare. Când o întrebam ce are de mâncare...ne spunea, că are ce îi dă Domnul...avea un prun în fața casei...sursa ei de hrană. Era bolnavă.. Tot timpul îi era frig. Făcea vara focul în casă. Avusese două fete..dar pentru o zi...În ziua în care s-a născut cea de-a doua...fata cea mare a fugit la cel mai apropiat oraș pentru a lua făină pentru pâine ...se născuse sora ei! Dar în drumul ei , când trecea o punte, a venit unda cum spunea bătrâna..și a luat fata. Nu a mai văzut-o vreodată. Acum o mai are pe cea mică.. Dar nu o vizitează. Nu o mai vazuse de mult timp, dar nu o judeca, spunea că e și ea ocupată, bolnavă...îi lua mereu apărarea. Am aflat că vara trecută bătrânica a murit...a murit groaznic...i-a luat foc casa...făcea focul mereu.
O altă bătrână pe care am vizitat-o...am găsit-o la fân. Avea 80 de ani. Avusese 8 copii, doi muriseră...iar ceilalți șase nu vor să audă de ea. Îmi povestea cu lacrimi în ochi cum mergea 2 ore pe jos ca să poată cumpăra făină să facă pâine la copii...ca atunci când se vor trezi sa găsească mâncarea gata...se trezea cu noaptea în cap...Iar acum, spunea bătrâna, sunt fără copii...pentru ce am alergat atât? Mi-am făcut datoria de mama, dar nu mă bucur de copii!!!
Care să fie bucuria acestor bătrâne înaintea morții?Pentru ce au trăit? A meritat viața? Sau trăim ca să suferim? Nu cred că Dumnezeu ne-a creat să suferim, apoi să murim! Nu acesta este motivul umblării noastre pe acest pământ!
Acum vă întreb...pentru ce trăim? Cu ce rămânem la sfărșitul vieții? Alexandru cel mare îi spunea celui mai bun slujitor ca la moartea lui să fie îngropat cu mâinile afară... toți să vadă ...omul când moare nu ia nimic cu el.
Te-ai gândit vreodată la rostul tău pe acest pământ? Te-ai întrebat vreodată care va fi rezultatul alegerilor tale, al faptelor tale? Pentru ce trăiești?
Mi-aduc aminte de un verset din Scriptură care spune: “Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul.” ( Deuteronomul 30:15) Dumnezeu ne-a creat liberi. Ne-a creat pentru a putea alege viața. Fiecare din noi avem o alegere de făcut după cum bine vedem. Alegere între viață și moarte. Tu ce alegi? Acum să nu uităm un mic amănunt...Romani 14:10 ...căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. TOȚI....vom fi judecați...deci nu s-a terminat totul la moartea...cum ne transmite Alexandru Vlahuta, în poezia „Din prag” :...Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei...moartea nu e veșnică...va fi o judecată după moarte. Cum vei ține capul atunci?
Observăm că viața pe pământ nu prea aduce multă fericire. Ocazional, ai motive să razi, să te bucuri...dar privind la cele două bătrâne, îmi dau seama că este mai multă durere în viață decât bucurie.
Fiecare om vrea să fie fericit. Și fiecare caută metodele care îl vor ajuta...dar de cele mai multe ori, deși târziu, vedem că ce m-a făcut uneori fericit...mi-a afectat viața .
Ne mințim, ne păcălim cu muzica, filmele, cărțile, viciile, distracțiile...ne mințim
cu acestea care ne fură realitatea dură a vieții. Prin ceea ce facem...noi alegem. Alegem între moarte și viață. Chiar dacă cu inima vreau viața, de multe ori alegerile mele, faptele mele, aleg moartea.
Te-ai gândit vreodată la moarte? Dar la viața ta ai stat să te gândești atent? Care va fi sentința judecății tale?Merită să guști ceea ce unii numesc fericire ...și să plătești cu pierderea veșniciei? Pentru că vreau să nu uităm...Dumnezeu nu e este un mit și judecata nu este o poveste!
Astăzi...ai de făcut o alegere: Viața sau moartea ! Alege ce trebuie! Poți face ce fac toți sau poți alege viața! Viitorul tău este în mâinile tale!

Șoimul care vroia să necheze

Cu mult timp în urmă, șoimul avea o voce ascuțită și puternică.
Dar într-o zi, auzindu-l pe cal nechezând vru să-l imite.
Se strădui atât de mult încât își pierdu vocea fără să reușească vreodată să necheze.

Morala acestei fabule:
Dezvoltă-ți propriile calități și nu le invidia pe ale altora!

Trecut, prezent....și iertare

Fiecare om își trăiește viața cum crede el că este mai bine. Unii caută binele lor, alții binele altora. Fiecare dintre noi avem planurile noastre, țintele noastre, pornirile și caracterele noastre. Fiecare se bucură în felul lui, și din diferite motive. Dar am pentru astăzi onîntrebare...ce te faci când bucuria ta a distrus pe a altcuiva? Ce te faci când realizezi că ce ai făcut până în prezent e rău?
Noi Oamenii uităm că uneori, trecutul ne poate afecta prezentul. Să nu fiu înțeles greșit...Faptele din trecut pot avea urmări în prezent. Cred că cea mai grea lovitură a faptelor trecutului este durearea din suflet că ai făcut ce ai făcut. Nimic nu mai poți schimba..trecutul este istorie.

Fiecare am greșit față de cineva...poate mai mult sau mai puțin. Cel mai greu e când realizezi că cineva suferă din cauza ta. Suferă pentru că tu cândva te-ai distrat fără să vezi că faci rău altuia. Începi să conștientizezi că ai schimbat viața cuiva...ce faci atunci?

Și uite așa, faptele trecutului vin cu tine în prezent! Doar dacă inima e prea rece, poți să treci mai departe...neglijând realitatea durerii altora...durere pricinuită de tine.

Dar vine o zi, cand devi om..cu suflet...ziua când vrei sa dai timpul inapoi..și nu se mai poate.

Acesta este poate prezentul pentru unii...un prezent în care regreți că ți-ai bătut joc de alții...neștiind că îți bați joc și de tine.

Am realizat că totuși există o scăpare...IERTAREA...doar când ești iertat, prezentul tău se schimbă.

Este ușor să ierți? Poate că fiecare am fost iertați....dar noi iertăm?

Am întâlnit persoane care știu să ierte...și le mulțimesc! Unele chiar mi-au schimbat prezentul...Dar câți dintre noi iertăm? Câți dintre noi oprim orgolil nostru? Câți vrem să ajută prezentul altora?

Iertare...doar când ți se oferă ajungi să înțelegi pe deplin semnificația și puterea ei.

Ai greșeli în trecut? Ai oameni care au fost întristați de tine? Nu vrei iertare?Du-te și cere!

Ți s-a greșit în trecut? Ai suferit din cauza unora? Iartă! Așa vei vedea că totul începe să se schimbe!

Deșertăciune

Păstorul și leul

Un păstor știa ca o lighioană îi fura oile și hotărî să o omoare.
Asa că puse la intrarea în grota ei o capcană și astepta.
Pentru că lighioana nu se arăta, păstorul se ruga:
- Doamne, dacă-o faci să iasă din grota o să sacrific pentru Tine cea mai bună oaie.
Dar cand ieși din grotă un leu fioros, păstorul spuse:
-Întoarce-l înapoi în grotă și voi sacrifica un bou!
Morala acestei fabule:
Ai grijă la ceea ce-ți dorești pentru că s-ar putea să se îndeplinească.

Copiii văd...și fac

Frizerul lui Paulo Coelho si existenta lui Dumnezeu

Un bărbat se duse să-şi aranjeze părul şi barba. Cum se întâmplă întotdeauna, conversă cu frizerul despre una şi despre alta, până ce – comentând pe marginea unui articol din ziar despre copii străzii – frizerul zise:
„După cum vezi, această tragedie demonstrează faptul că Dumnezeu nu există”.
„În ce fel?”
„Nu citeşti ziarele? Atât de multă lume suferă, atâţi copii sunt abandonaţi, sunt atâtea rele pe lume. Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi atâta durere”.
Clientul se gândi pentru o vreme, dar tunsoarea lui era aproape gata şi hotărî să nu prelungească discuţia. Reveniră la subiectele mai blânde, clientul plăti şi plecă.
Cu toate acestea, primul chip care-i ieşi în cale fu acela al unui cerşetor, cu o barbă de câteva zile şi cu păru lung şi încâlcit. De îndată, se întoarse la frizerie şi îi spuse frizerului:
„Ştii ceva? Frizerii nu există”.
„Ce vrei să spui cu asta? Eu sunt aici şi sunt frizer”.
„Nu există”, insistă bărbatul. „Fiindcă dacă ar fi existat, nu ar exista oameni cu bărbi atât de lungi şi păr atât de încâlcit cum tocmai am văzut eu la colţul străzii”.
„Pot să-ţi garantez că frizerii există. Dar omul acela nu a venit nicicând aici”.
„Întocmai. Deci, drept răspuns la întrebarea ta, şi Dumnezeu există. Doar că oamenii nu se îndreaptă către el. Dacă ar face-o, ar fi mai generoşi şi n-ar mai fi atâta suferinţă pe lume”.

O legendă...

O veche legendă spune că o lebădă splendidă a coborât pe malul unei ape în care un cocor scormonea după melci. Preţ de câteva clipe cocorul s-a uitat cu gura căscată la lebădă, după care a reuşit să îngăime: „Tu de unde vii?”
„Eu vin din cer,” i-a răspuns lebăda.
„Şi unde e cerul?”
„Unde e cerul? N-ai auzit niciodată de cer?” Şi frumoasa pasăre a început să-i descrie splendorile Cetăţii veşnice, i-a vorbit despre străzile de aur, de zidurile şi porţile din pietre preţioase, de Râul cu apa vieţii limpede precum cristalul, pe malurile căruia creşte Pomul Vieţii ale cărui frunze vor sluji spre tămăduirea Neamurilor. Lebăda a încercat cu elocvenţă să capteze interesul cocorului, dar degeaba.
Cocorul a întrebat: „Dar melci sunt acolo?”
„Melci?!? Nu, bineînţeles că nu sunt.”
„Atunci, păstrează-ţi cerul. Eu vreau melci.”

Dragoste de frate

Mary, o fetiţă în vârstă de 5 ani, a trebuit operată şi a pierdut atât de mult sânge că a fost nevoie de transfuzie. Frăţiorul ei de 13 ani, Jimmy, avea cel mai mare grad de compatibilitate. „Ce spui, Jim, îi vei da surioarei tale puţin din sângele tău?”
Feţişoara lui Jim s-a făcut gravă. „Da, domnule doctor, dacă este nevoie.”
A fost pregătit pentru transfuzie. Pe parcurs, doctorul a observat că băiatul devenea tot mai palid. „Jim, te simţi rău?”, l-a întrebat. „Nu, dar mă întrebam când am să mor.”
„Să mori?!? Tu credeai că dacă îţi luăm puţin sânge ai să mori?”
„Da, domnule.”
„Şi cu toate acestea ai fost gata să-ţi dai viaţa pentru surioara ta?” „Da, domnule.”

Dumnezeu este tot Dumnezeu

Gladys Aylward, misionar în China în urmă cu mai bine de 50 de ani, a fost nevoită să fugă atunci când japonezii au invadat Yangcheng. Dar nu putea să plece şi să abandoneze lucrarea. Cu ajutorul unei singure persoane a trecut mai mult de 100 de orfani peste munţi, în China Liberă.
Pe drum, Gladys s-a luptat cu deznădejdea ca niciodată înainte. După o noapte fără somn, a venit dimineaţa fără nicio speranţă de a ajunse la adăpost. O fetiţă din grup i-a reamintit povestea mult dragă lor despre Moise şi Israeliţi, la trecerea Mării Roşii. „Dar eu nu sunt Moise!” a strigat Galdys cu disperare. „Bineînţeles că nu eşti, dar Dumnezeu este tot Dumnezeu!”, i-a răspuns fetiţa.

...

Învățătură....

După o masă copiosa, unui leu i-a rămas prins în gât un os. A devenit atât de bolnav încât nu a mai putut vâna. Astfel, i-a cerut ajutorul unei ciocănitoare, promiţându-i că nu o va răni. Ciocănitoarea se strecură în gâtul acestuia şi îi scoase osul care îl deranja. Leul s-a recuperat şi a început din nou să vâneze. Văzându-l într-o zi, că tocmai devorase un bivol, ciocănitoarea i-a spus: Pentru că te-am ajutat cândva, te rog să fii şi tu acum bun cu mine şi să îmi dai şi mie puţină carne din bivolul tău.” Leul i-a răspuns: Ai intrat în gură mea şi totuşi încă trăieşti pentru a spune această povestire. Cred că ţi-am făcut destul bine.”
Ia aminte la păţania ciocănitoarei şi învăţa cine sunt adevăraţii tăi prieteni. Nu te aştepta că toţi oamenii cărora le întinzi o mână de ajutor te vor răsplăti la fel.

Ptr Adrian Ilinoiu....

Adi...să trăiești veșnic! Ai fost, ești, și vei fi un bun prieten! Sunt fericit că te am ca prieten!

Este oare iertare?

Biblia partea a V-a

Aici voi da o altă mărturie că Biblia este adevărată, aceea a MATEMATICII.

Matematica face parte dintre ştiinţele pure, exacte. Aici nu merge pe presupuneri, pe ghicite sau la nimereală. Aici doi cu doi fac patru şi aceasta e valabil şi pentru omul cel mai simplu cât şi pentru savantul cel mai învăţat. Deci e ceva precis.
Eu aş vrea să probăm adevărul Bibliei cu ajutorul matematicii. În alte cuvinte, să punem Biblia sub rigla de calcul. Dacă corespunde, înseamnă că e adevărată, dacă nu corespunde, înseamnă că nu e adevărată. Am putea lua mai multe texte, dar spaţiul nu ne permite, de aceea mă voi rezuma doar la unul, la cel din Geneza 6.

Astăzi nu se mai discută chestiunea potopului. Atât tăbliţele vechi descifrate, cât şi săpăturile arheologice, precum şi toate cercetările ştiinţifice moderne, au confirmat că a existat potopul. Cine mai caută să-l tăgăduiască, nu arată prin aceasta decât propria sa ignoranţă.

Existenţa potopului am tratat-o când am dat mărturia arheologiei. De aceea aici nu voi mai insista asupra lui. Chiar şi revistele de popularizare a ştiinţei, publică articole care confirmă că a existat potopul. Astfel revista "Ştiinţă şi Tehnică" publică sub semnătura lui Ion Paşa articolul: "Izvoarele unei legende," în care spune: "O veche zicătoare românească afirmă că de unde nu e foc, nu iese fum.... Experienţa multimilenară a poporului l-a învăţat, că chiar în cele mai fabuloase mituri, moştenite tradiţional din vechi generaţii, încă se ascunde un grăunte de adevăr. Nu pot fi deci surprinzătoare nici cercetările oamenilor de ştiinţă, care caută fundamentări istorice ale unor legende biblice”.

"Iar dintre acestea, un interes cu totul deosebit a stârnit povestirea despre potopul lui Noe”. Articolul e mai lung şi în el se recunoaşte că a existat potopul, dar se încearcă a se tăgădui inspiraţia divină a Bibliei, într-un mod fin. E o chestiune care, dacă nu eşti atent, îţi scapă.

Se afirmă că Moise ar fi scris relatarea potopului, inspirat de scrierile caldeene. Ori afirmaţia aceasta e o piramidă cu susul în jos, n-are temelie. Ea are tendinţă vădită de a răsturna inspiraţia divină a Scripturilor, de a le coborî la nivelul unor simple scrieri. Deci, dacă nu se mai poate pune la îndoială potopul, se încearcă a se pune la îndoială Biblia, care scrie despre potop.

Scriitorul caută a arăta că izvoarele Bibliei nu sunt în revelaţia divină, ci în vechile scrieri ale babilonienilor, ale sumerienilor. Pricepeţi diferenţa aceasta?

De altfel, Moise nu a fost prin Babilon ca să poată copia vechile scrieri ale acestora. El s-a născut şi a crescut în Egipt. E adevărat că cărţile Bibliei au fost scrise în mai multe perioade istorice, sub civilizaţii diferite. Totuşi un lucru e clar în legătură cu Biblia. Scriitorii ei, în scrierea mesajului lor, n-au fost influenţaţi de civilizaţiile în care au trăit. De exemplu: "Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor". Înţelepciunea Egiptului din acea vreme sau mai bine zis oamenii de ştiinţă susţineau anumite lucruri. În legătură cu antropologia, ei susţineau evoluţionismul. Spuneau că oamenii se trag din anumiţi viermi, care s-au format în mâlul Nilului.

Găsiţi la Moise ceva de felul acesta? Nimic. El spune clar că omul e creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa.

De aici reiese că Moise nu s-a lăsat înfluenţat de înţelepciunea Egiptului. La fel în ce priveşte astronomia. Savanţii Egiptului presupuneau că soarele e un mare glob de cristal, care primeşte lumină de la pământul nostru şi el, fiind de cristal, reflectează. Moise ne vorbeşte despre soare, dar nimic din ceea ce susţineau egiptenii, ci spune că aşa a fost creat de Dumnezeu, ca să fie luminător.

Dacă Moise ar fi scris ceva din ceea ce spuneau savanţii veacului său, astăzi ar râde cei necredincioşi de Biblie, că uite ce aberaţii spune Biblia, fiindcă noi astăzi ştim clar că nu soarele primeşte lumina din partea pământului, ci pământul primeşte lumină din partea soarelui, exact aşa cum spune Moise.

Dar nu numai Moise, ci şi ceilalţi scriitori nu s-au lăsat înfluenţaţi de concepţiile veacului lor. O teorie a caldeenilor susţinea că pământul e o creatură vie, că pomii şi plantele nu sunt altceva decât ceea ce e părul pe capul omului, iar noi oamenii şi vieţuitoarele suntem puricii şi păduchii pământului, aşa cum sunt paraziţii pe câine.

Vă rog, găsiţi undeva în Biblie împrumutată această idee? Nu, nicăieri. A fost un Ezechiel, un Daniel şi alţii care au trăit în părţile Caldeii, dar nu au împrumutat teoria aceasta, ci au lăsat-o caldeeenilor.

La babilonieni, în istoria creaţiei înscrisă pe tăbliţe, se spune că zeul principal Marduc, într-o zi a prins pe monstrul haosului numit Tiamat şi l-a omorât. După ce l-a omorât, l-a călcat în picioare şi l-a călcat atâta până ce monstrul s-a lăţit. După ce l-a lăţit, zeul Marduc nu a vrut să lase pustiu cadavrul acesta, ci l-a populat cu vieţuitoare, cu oameni, plante şi copaci. Deci pământul nostru n-ar fi altceva decât cadavrul lăţit al monstrului haos. Se vede că ei nu ştiau că totuşi e rotund, nu e lăţit.

Acum luaţi Biblia şi cercetaţi-o din scoarţă-n scoarţă. Găsiţi aşa ceva în ea? Nu, nicăieri. Nimeni nu a împrumutat o aşa ştiinţă a Babilonului, ci le-a lăsat-o lor. De aceea vă întreb: din moment ce n-au împrumutat alte concepţii de bază, cum de credeţi că istorisirea potopului a împrumutat-o Moise?

Noi vom căuta să cercetăm cu ajutorul matematicii, spre a vedea dacă relatarea biblică e cea adevărată sau descrierile sumerienilor, ale caldeeenilor. Între aceste descrieri ale potopului există multe asemănări, dar există şi deosebiri de ordin matematic. Toate vorbesc de un potop de apă, de o corabie, de salvarea a 8 persoane şi a vieţuitoarelor. Deosebirea e în dimensiunile corăbiei. Aici matematica îşi are cuvântul, calculele se pot verifica.

Dimensiunile corăbiei lui Noe se găsesc arătate în Geneza 6:15: "Iată cum s-o faci: corabia să aibă 300 coţi în lungime, 50 coţi în lăţime şi 30 în înălţime”. Celelalte relatări în legătură cu potopul nu dau dimensiunile corăbiei, afară de una care dă dimensiuni: lungimea şi lăţimea de 400 picioane, deci o corabie de formă pătrată. Care e adevărată: descrierea caldeeană sau cea a lui Moise?

De la început ţin să spun că Moise nu a fost inginer de construcţii navale ca să ştie să formuleze el dimensiunile. Se pare că n-a fost marinar decât la vârsta de 3 luni, când a fost pus în coşuleţul uns cu lut şi pus între trestiile Nilului. Atât a făcut şi el navigaţie.

Nici Noe nu a fost priceput în dimensionarea corăbiilor. El nu a trăit la mare. Cetatea Fara, unde se spune că a trăit şi şi-a făcut corabia, e sus pe valea Mesopotamiei. Nici Noe, nici Moise nu pretind să se fi priceput la dimensionarea unei corăbii, ci afirmă că Domnul a poruncit cât să-i fie dimensiunile.

Cei ce aţi văzut pe un inginer arhitect întocmind un plan, aţi observat că trebuie să facă calcule peste calcule. Şi ţineţi seama că o casă se clădeşte pe pământ solid. Pentru toate grinzile şi coarnele el trebuie să facă calcule de rezistenţa materialului, altfel i se prăbuşeşte lucrarea. Şi dacă la casele pe pământ se cer calcule, apoi mult mai multe calcule precise se cer la planurile de construcţii navale. Acolo ai de-a face cu stihiile naturii, cu dezlănţuirea furtunilor năpraznice. Dacă corabia lui Noe n-ar fi avut dimensiuni bine calculate, prăpădul s-ar fi ales de ea.

Inginerul T. Tauth, cercetător ştiinţific la Academia R.S.R. Bucureşti spune că potopul a fost un fel de cataclizm cu furtuni năpraznice. Cum ar fi putut face faţă la uraganele potopului, dacă corabia lui Noe nu ar fi fost bine dimensionată? De aceea să punem ceea ce spune Biblia sub rigla de calcul şi să vedem dacă dimensiunile ei corespund cerinţelor.

Ziarul "Dagbladet" din Danemarca a publicat un articol de o deosebită importanţă în problema noastră”. Un inginer numit Vogt făcuse o corabie, nu prea mare ca dimensiuni şi de o formă curioasă. Avea 30 picioare lungime, 5 picioare lăţime şi 3 picioare înălţime. După ce terminase corabia, ea a stârnit multă vâlvă şi unul din redactorii ziarului Dagbladet s-a dus să facă o anchetă cu privire la corabia aceasta de tip nou. Iată relatarea lui:

"Curtea Regală de construcţii navale a terminat de curând construirea unei corăbii remarcabile. Ea e de 30 picioare lungime, de 5 picioare lăţime şi 3 picioare înălţime, cu margini piezişe, mult asemănătoare acoperişului unei case. Ea este o nouă corabie a lui Noe, construită după planul Dlui Ing. Vogt, spesele fiind suportate de "Fundaţia Charles Bery".

"Informaţia următoare privind corabia şi motivul pentru care a construit-o, ne-a fost pusă la dispoziţie de constructorul ei Dl. Vogt, binecunoscutul inginer şi inventator”.

Iată acum cuvintele lui: "Ştiţi că am fost angajat de câţiva ani pentru experienţe de navigaţie. În cursul experienţelor, cea mai mare importanţă era obţinerea de cele mai bune proporţii la dimensiunile vaselor. Atenţia mea a fost atrasă de nişte cifre găsite în Biblie la Geneza 6:15, dimensiunile date de Dumnezeu lui Noe pentru construcţia corăbiei. Remarcabilul lucru ce se poate spune despre aceste dimensiuni, este că după mii de ani de experienţe în ce priveşte arta construcţiilor de corăbii, ele sunt încă proporţiile ideale pentru construcţia unei mari corăbii.

"Una din cele mai mari dificultăţi este aceea a determinării dimensiunilor corecte şi proporţionale. Cu cât se măreşte lungimea unei corăbii, cu atât se liniştesc mişcările ei în mare, dar în acelaşi timp tăria ei proporţionată descreşte în mod aproape de necrezut. Dacă proporţiile unei corăbii vor fi mărite de zece ori, greutatea părţii din urmă va apăsa peste partea centrală, mărind de 10.000 de ori tendinţa de a o rupe în două, în timp ce puterea de rezistenţă la presiune a materialului este numai de 1.000 de ori mai mare. Fără îndoială că multe corăbii au fost pierdute, numai pentru că dimensiunile lor n-au fost precis proporţionate.

"Profesorul Simosen, primul şef rabin din Copenhaga, m-a informat că studiind în originalul ebraic textul amintit din Geneza, a ajuns la concluzia că secţiunea transversală a corăbiei era triunghiulară. Aceasta a clarificat dintr-odată toate dificultăţile în ceea ce priveşte tăria corabiei de a rezista în mare, pentru că nu este posibil să construieşti o corabie cu o formă mai bună decât forma triunghiulară, pentru a rezista loviturilor pe care le prirneşte de la valuri.

"Sunt convins că dacă am da celui mai mare inginer din lume sarcina de a construi o corabie tot atât de mare şi tot atât de simplu construită, ca şi corabia lui Noe, pentru a pluti cât mai liniştit pe mare, el n-ar putea face o corabie mai bună. Opinia mea este că arca lui Noe este o capodoperă, când ne gândim la raţiunea ei de a fi”.

Redactorul de ziar, când a auzit că primul şef rabin din Copenhaga i-a dat amănuntul acesta, s-a dus la el şi i-a spus: "Am auzit că Dvs. aţi dat inginerului Vogt ideea că corabia lui Noe ar fi fost triungiulară”. Şi Prof. Simosen a zis: "Exact". Este scris că Domnul a zis către Noe: "Vei sfârşi deasupra într-un cot". Eu am înţeles că marginile mergeau pieziş una spre alta până la un cot de punctul unde trebuiau să se întâlnească. Cu alte cuvinte, am înţeles că forma ei era triunghiulară, având baza şi două laturi. Desigur, eu sunt necunoscător în arta construirii corăbiilor, dar Dl. Vogt spunea că este imposibil să-ţi imaginezi o formă mai bună, mai potrivită pentru o corabie destinată scopului acela”.

Deci un specialist în construcţiile navale, un om care în viaţa lui a lucrat calcule peste calcule, când a ajuns la versetul acesta din Geneza s-a oprit, l-a calculat şi chiar mai mult, ajutat de o asociaţie, a căutat să-l probeze practic. A făcut prototipul corăbiei lui Noe, reducând dimensiunile din Biblie de 10 ori. De altfel, el pentru aceasta fusese angajat, ca să găsească dimensiunile cele mai potrivite. Şi după spusele lui, calculele nu puteau fi mai bune nici chiar azi, după o ştiinţă aşa de avansată în domeniul acesta. El spune că cel mai iscusit inginer de azi n-ar reuşi să dea alte dimensiuni unei aşa corăbii, decât cele date în Biblie.

În povestirile frigiene, în legătură cu potopul, printre altele, se povesteşte că Enoh neîncetat ar fi îndemnat oamenii de pe vremea lui să se întoarcă la Dumnezeu că are să vină potopul. Şi din cauza că oamenii nu voiau să urmeze îndemnurile lui, Enoh mereu plângea.

Tot în Frigia s-a găsit o veche monedă, care purta pe ea gravată o corabie în formă triunghiulară, aşa cum spunea rabinul şef din Copenhaga, iar pe margine se pot citi două litere în frigiana veche: N şi O, deci e vorba de Noe. Fie că numele Noe în frigiana era numai din două litere, fie că a treia literă este ştearsă, moneda fiind roasă de vremuri. Deci forma corăbiei este confirmată şi de arheologie.

În timp ce celelalte istorisiri ale potopului sunt lipsite de dimensiuni sau una indică forma pătrată, care nu poate fi practică, specialiştii, care au folosit rigla de calcul, au spus că corabia indicată de Geneza are dimensiunile ideale. Cum atunci unii pot spune că Moise şi-a cules relatarea sa din scrierile sumeriene şi caldeene? Da, cunoaştem motivul. Omul în perversitatea lui, a fost gata să spună orice în scopul de a tăgădui şi discredita Cuvântul lui Dumnezeu.

Întrucât tăbliţele sumeriene şi caldsene nu dau aceste date privitoare la dimensiunea corabiei, iar Moise şi Noe n-au fost ingineri de construcţii navale şi totuşi dimensiunile date în Biblie sunt constatate ca ideale, reiese clar că ele sunt din inspiraţie divină. Numai cel Preaânalt, care a calculat toate în mod precis, putea să dea robului Său, pe care voia să-l cruţe de prăpăd, aşa dimensiuni precise.

P.A.M. Dirac, mare fizician din Anglia, într-un studiu intitulat "Evoluţia fizicienilor asupra tabloului naturii", publicat în "Materialismul dialectic şi ştiinţele naturii", spune: "Există o altă linie pe care poate evolua gândirea teoretică. Se pare că una din proprietăţile fundamentale ale naturii constă în faptul, că legile fizice fundamentale sunt descrise cu ajutorul unei teorii matematice, care posedă atâta eficacitate şi eleganţă, încât pentru înţelegerea ei este nevoie de un nivel extrem de înalt al gândirii matematice. Aţi putea să mă întrebaţi: de ce este natura alcătuită tocmai în felul acesta? Trebuie pur şi simplu să fim de acord cu aceasta. Poate că descriind această situaţie, am putea spune că DUMNEZEU ESTE UN MATEMATICIAN DE FOARTE MARE CLASA şi că atunci când a construit universul s-a folosit de o matematică extrem de complicată. Slabele noastre încercări în domeniul matematicii ne dau posibilitatea de a înţelege numai o părticică a universului, întrucât continuăm să dezvoltăm matematica tot mai departe, putem nădăjdui să înţelegem mai bine universul”.

Împărtăşim părerea lui Dirac că Dumnezeu este un matematician de foarte mare clasă şi doar El a putut da dimensiuni, care au trecut cu bine proba teoretică a veacului nastru şi au trecut cu bine proba practică, înfruntând forţa uriaşă a valurilor năpraznice, dezlănţuite de urgia potopului. De aceea credem că Biblia este de inspiraţie divină. Şi aşa cum pentru Noe, ascultarea de Cuvântul Domnului l-a scăpat de pedeapsa divină, tot aşa azi, ascultarea de Cuvântul Domnului ne face să ne bucurăm de mântuirea Lui mare şi să fim scutiţi de mânia viitoare. Toţi cei ce au fost împotrivitori sau nepăsători de Cuvântul lui Dumnezeu; pe vremea lui Noe, s-au pierdut pe ei înşişi. Dv. din care faceţi parte: din cei ascultători sau din cei neascultători de Cuvântul Sfânt? Chiar dacă nu ascultaţi de Biblie, chiar dacă o tăgăduiti, să ştiţi că ea totuşi este adevărată şi când se vor dezlănţui urgiile scrise în ea, veţi constata aceasta, dar atunci va fi prea târziu. Ea spune: "Acum e vremea potrivită, acum e ziua mântuirii”. De aceea este mult mai bine s-o asculţaţi acum.

Viața este un dar extraordinar. Prețuiește-l, bucură-te de el, și profită de acest dar făcându-ți timp pentru lucrurile care contează cu adevărat.

Vaccinul....

Biblia partea a IV-a

Sir WILLIAM RAMSAY, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamă de descoperiri şi lucrări ştiinţifice.
La început a fost necredincios şi susţinea că Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sunt demne de crezare.
Ca tânăr profesor, el întreprinse o călătorie de studii în Asia Mică. El căuta să descopere divergenţele între istorisirea Biblică şi proaspetele descoperiri arheologice.
După mai mulţi ani de studiu, a trebuit să renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatările biblice. El s-a convins că Biblia e cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.
În cartea sa: "Luke the Phisiycian" (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclamă opiniile sale în faţa lumii, zicând: "Eu am primit convingerea că relatarea lui Luca e fără egal în ce priveşte exactitatea. Adâncind puţin examinarea de fond a textului, mergând mai departe decât se obişnuieşte cu lucrările altor istorici, el suportă verificarea cea mai minuţioasă şi tratamentul cel mai dur”.
Iar în prefaţa valoroasei sale lucrări ce poartă titlul: "The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament," editată în 1920, el spune: "Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arăta contribuţia lor faţă de Noul Testament.
Metoda constă din examinarea riguroasă, frază cu frază şi cuvânt cu cuvânt a câtorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din această examinare rezultă că Noul Testament este o carte unică, prin coerenţa, limpezimea, bogăţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristică numai a uneia sau a două din scrierile care alcătuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, această caracteristică aparţine tuturor”.
Şi când auzi pe unii neisprăviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţării lor, dar de unde să priceapă să facă examinarea unui document istoric, că vorbesc despre Biblie că nu e adevărată, o ironizează, spun că numai proştii mai cred. Nu e bine să râzi de ei, ci mai degrabă să-i compătimeşti. Şi nu e bine să te apuci la discuţii, la ceartă de vorbe cu ei, ci mai degrabă să te rogi pentru ei.
W. F. ALBRIGHT, eminent arheolog contemporan, în cartea sa "Archeology and the religion of Israel" 1942 pag. 176 zice: "Nu mai există nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanţială a istorisirilor Vechiului Testament".

HEINRICH HEINE, poet evreu, convertit la creştinism declară: "Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cărţi. Unei cărţi? Da. Ba încă este o carte veche, simplă, modestă, ca şi natura şi naturală ca şi aceasta. O carte care are înfăţişarea obişnuită şi lipsită de pretenţii, ca soarele care ne încălzeşte, ca pâinea care ne hrăneşte. O carte care ne priveşte cu atâta încredere şi bunătate, ca o lumină... Şi această carte se numeşte scurt şi cuprinzător, "CARTEA BIBLIA". Pe drept se numeşte ea şi Sf. Scriptură.
"Cine a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodată, acela găseşte aici adierea Cuvântului Dumnezeisc.
"Evreii, .care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dădeau foarte bine seama de ceea ce făceau, când, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim, lăsară să li se distrugă obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cu deosebitele lui pietre preţioase şi scăpară din flăcări numai Sfânta Scriptură. Aceasta făcea bogăţia Templului şi slavă Domnului, flăcările n-au mistuit-o”.

CHARLES DICKENS, mare romancier englez, într-o scrisoare adresată fiului cel mai mic, când acesta părăsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: „Îţi pun între cărţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceeaşi nădejdi care m-au călăuzit să scriu pentru tine când erai copil, pentru că acesta e cea mai bună carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru că îţi dă cele mai bune reguli după care se poate conduce o fiinţa omenească, care încearcă să fie sinceră şi conştientă de datoria sa”.
"Când au plecat ceilalţi fraţi ai tăi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi să se conducă după această carte, fără a ţine seamă de interpretările şi născocirile omeneşti”.
„Îţi aduci aminte că acasă n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalităţi seci... Vei înţelege cu atât mai bine acum adevărul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Cristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevărata religie, dacă o preţuieşti cu smerenie şi din inimă”.
Iar când cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare că e cea mai patetică istorisire din toată literatura, acesta îi răspunse: "Pilda fiului risipitor”.
JEAN JACQUES ROUSSEAU, faimosul orator, cugetător, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: "Emil" - sau despre Educaţie" ediţia 1839, tomul III, pp. 365367, are cuvinte de toată frumuseţea faţă de Sfintele Scripturi.
El scrie: "Vă mărturisesc că majestatea Scripturilor mă umple cu admiraţie, după cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele.
"Răsfoiţi lucrările filozofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cât de dispreţuit sunt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atât de simplă şi totodată atât de sublimă, să fie simpla lucrare a omului?
"E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om? Găsim ca El să-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţă, ce curăţie în comportarea Sa! Ce învăţături pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundă în cuvântările Sale! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile sale...!”
"Unde este omul, unde este filozoful care să fi trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire?... Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu”.
"Să presupunem oare, că istoria evanghelică e simplă ficţiune? într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gândeşte s-o pună la îndoială, nu e atât de bine dovedită ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără s-o înlăture, căci e mai greu de conceput ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decât că unul singur le-ar fi furnizat materialul.
Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sunt atât de izbitoare şi de neimitat, încât inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decât eroul”.
DENIS DIDEROT, filozof ateu împreună cu alţi liberi cugetători, a întocmit faimoasa "Enciclopedie" editată prin 1751, care e presărată cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea.
A fost considerat ca ateu declarat pe faţă, dar către sfârşitul vieţii, spre înmărmurirea prietenilor săi, singurei sale fiice, el i-a făcut parte de o educaţie din Biblie.
Iar Stier în cartea sa "Reden Jesu" partea a VI-a pag. 496, ne relatează următoarea întâmplare din viaţa lui Diderot: „Într-una din acele partide de seară a Baronului de Holbach, unde obişnuiau să se adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurdităţi, stupidităţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuţii, deodată le-a pus capăt prin următoarea remarcă:
"De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altă parte, care să fi putut scrie şi vorbi cu mai multă artă şi talent... Eu vă provoc pe toţi câţi sunteţi aici, să pregătiţi o povestire aşa de simplă şi în acelaş timp atât de sublimă şi atât de mişcătoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Cristos, care să producă acelaşi efect, care să dea senzaţie pe cât de puternică, pe atât de simţită şi a cărei influenţă să fie aceeaşi, după atâtea veacuri”.
"Această vorbire neaşteptată i-a încremenit pe toţi ascultătorii şi a urmat o lungă tăcere”.
J.W.GOETHE, mare poet, gânditor şi om de ştiinţă german, unul din cei mai distinşi bărbaţi ai literaturii universale, a zis: "BIBLIA nu este o carte naţională, ci cartea naţiunilor. Ea este o carte ce va trăi veşnic, pentru că atât cât va fi lumea, nu se va găsi nimeni care să se ridice şi să spună: "Eu o pricep în tot amănuntul şi în tot cuprinsul ei”.
"Eu personal iubesc şi preţuiesc BIBLIA, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învăţăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adânc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi răutăcioase împotriva ei.
Am citit-o toată de mai multe ori... am citit-o şi pe sărite şi de la început şi de la sfârşit... Marea cinste ce se dă Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datorează valorii ei lăuntrice... Sunt încredintat că Biblia e cu atât mai frumoasă, cu cât o citeşti mai mult... Consider Evangheliile în totul adevărate, căci în ele există o reflecţie a sublimului, care emană din persoana lui Cristos”.
Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mărturisit lui Eckerman următoarele: "N-are importanţă cât va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în ştiinţele naturii, în lărgime şi în adâncime: ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnităţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cum străluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţă de BIBLIE”.

NAPOLEON BONAPARTE, împărătul Franţei, într-o zi la un banchet, ceru Arhiepiscopului de Milano să-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate.
Acesta se mulţumi să arate în tăcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu. Mai târziu Napoleon a devenit un sârguincios cititor al Bibliei.
În 19 martie 1817 a fost găsit de O’Meara citind Noul Testament în franceză. Acesta îi spuse că unii au părerea despre el că e necredincios. Napoleon râse şi îi răspunse: "Totuşi nu e adevărat, eu sunt departe de a fi ateu. Omul are nevoie de ceva minunat. E mai bine pentru el să caute acest lucru în religie, decât la domnişoara Normandie (o ghicitoare renumită din Paris)”.
Iar altădată a afirmat: "Evanghelia are o virtute ascunsă, ceva ce lucrează cu putere, o căldură care înrâureşte mintea şi pătrunde totodată şi inima. Evanghelia nu este o carte, ci o fiinţă vie, cu o activitate proprie, care învinge tot ce i se împotriveşte. Iată-o aici pe masa aceasta, Cartea Cărţilor (o arată el cu respect) nu voi simţi oboseală citind-o şi încă în fiecare zi cu mare plăcere. Sufletul încântat de frumuseţea Evangheliei nu-şi mai aparţine sieşi, Dumnezeu se face totul Stăpân pe el; El îi conduce gândurile şi puterile. Un aşa suflet este cu totul al lui Dumnezeu”.

Biblia partea a III-a

JOHN F. W. HERSCHEL, astronom şi fizician englez spune: "Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevărurile care vin de sus, şi care sunt cuprinse în Sfintele Scripturi”.
RALF W. EMERSON, mare filozof spune: "BIBLIA nu e o carte, ea e o literatură”.
GARIBALDI, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papală şi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: "Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e BIBLIA, care ne va aduce realitatea eliberării”.
GUIZOT F. istoric francez şi bărbat de Stat, în ale sale "Meditaţii" prima ediţie pag. 252 face următoarea remarcă cu privire la Evanghelii: "Marea putere a acestor cărţi şi a relatărilor lor, a fost încercată şi probată. Ele au biruit păgânismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbară, ele sunt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decât puterea cărţilor. Noi putem pune în discuţie pregătirea scolastică şi perspicacitatea critică a primilor istorici ai lui Isus Cristos; dar e imposibil să contestăm buna lor credinţă; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sângele lor”.
ROBERT D. WILSON, profesor cunoscător a 26 de limbi. A studiat în America, apoi !a Oxford în Anglia şi la Berlin.
El mărturiseşte cum a ajuns la convingerea că "toate desbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatările istorâte din Biblie, ar trebui să fie aşezate nu pe terenul mişcător al părerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv”.
El îşi dădu seama că aceste fapte "n-ar putea să fie cunoscute în mod real, decât cu ajutorul unor adânci cercetări a documentelor redactate în limbile vechi, ce sunt în legătură cu BIBLIA”. Vrând să aibă lumină în privinţa această, el se dedică studiului.
"Eram pe atunci, spune el, în vârstă de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncă. Mai întâi aveam să închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare să-mi procure informaţii de mâna întâia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume:
1) Limba ebraică şi limbile înrudite cu ea;
2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine.
3) În sfârşit limbile care, ca persana şi coptă, puteau să-mi arunce ceva lumină asupra Vechiului Testament.
După aceea aveam să închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amănunţit al Vechiului Testament, cercetându-l în ebraică, cuvânt cu cuvânt, comparând textul original, cu vechile traduceri şi făcând adnotări. În fine aveam să studiez timp de 15 ani lucrările înaltei Critice”.
El istoriseşte cum, după ce a făcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraică în mână şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a găsit păstrat pe monumente numele a 41 din ei.
Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a găsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente.
După 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: "Ştiinţificeşte, putem să afirmăm desăvârşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Cristos şi apostolii şi căreia ei i-au dat încuviinţarea lor”.
Deci pe bază de studii de o viaţă de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui că BIBLIA E ADEVĂRATĂ.

Biblia partea a II-a

"Numai proştii mai cred" e o expresie care se aude atât de des astăzi. A vorbi despre BIBLIE sau a citi BIBLIA, pentru unii înseamnă a fi înapoiat, rămas cu mult în urmă, iar a afirma că tu crezi BIBLIA, înseamnă a fi prost.
"Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, să mai crezi ce spune BIBLIA?" se întreabă unii.
Datorită acestei mentalităţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citească, iar unii din cei credincioşi se sfiesc să-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evită să vorbească despre ea, ca să nu fie consideraţi proşti.
E clar că BIBLIA e o carte dispreţuită, dar e dispreţuită tocmai fiindcă nu e citită şi mai mult, fiindcă nu e trăită de cei ce o citesc.
"Când eşti cu lupii, trebuie să urli ca ei," e o părere cu totul greşită. Aceasta înseamnă să nu mai fi om. Afirmarea demnităţii sale, e caracteristica ce l-a făcut să rămână om.
E adevărat că mincinoşilor nu le place să le vorbeşti de adevăr, curvarilor nu le place să le vorbeşti de castitate, de sfinţenie, furioşilor de blândeţe, nervoşilor de răbdare, guralivilor de tăcere, beţivilor de abstinenţă. Dar oare e o ruşine că nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste.
Cel ce citeşte BIBLIA şi o trăieşte, are o viaţă curată, o viaţă paşnică în familie şi o viaţă demnă în societate. Cel ce o dispreţuieşte, trăind în desfrău îşi destramă căminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dă dovadă de prostie?
Pe scena lumii s-au ridicat bărbaţi de seamă, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi după moarte, care au citit BIBLIA şi au fost adânc credincioşi.
Despre Newton, descoperitorul gravităţii, se spune că întotdeauna, când rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pălăria de pe cap în semn de reverenţă. Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi să vadă că nu numai proştii cred.
Mărturii cu privire la BIBLIE
GALILEO GALILEI, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declară într-o scrisoare că: "Sfânta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice”.
R. BOYLE, întemeietorul chimiei ştiinţifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: "Faţă de BIBLIE, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toată lumina şi strălucirea lor numai de la soare.
BLASIE PASCAL, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: "Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile”.
Sir WALTER SCOTT, celebrul romancier englez, când era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele său, Lockhart, să-i citească ceva din carte. "Din care carte?" a întrebat Lockhart, privind la cele 20.000 de volume, care acopereau pereţii. "Nu există decât o singură carte: BIBLIA!" răspunse Scott.
LORDUL BYRON, ilustru poet englez a lăsat pe BIBLIA sa următoarea inscripţie: „În această prea sfântă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sunt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune şi de a primi cu umilinţă cuvintele acestei cărţi. Fericiţi cei care sunt în stare să deschidă poarta şi să meargă cu hotărâre, pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le dispreţuiască, aceia mai bine nu s-ar fi născut”.
EMANUEL KANT, cel mai mare filozof german, scria lui STILLING, prietenul său, despre care a auzit că a început să citească Biblia: "Faci bine că îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găseşte nicăieri". "Dacă Evanghelia n-ar fi lăsat să ţâşnească depe paginile ei învăţăturile morale, care să alcătuiască temelia neclintită a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici până azi, în curăţia lor divină”.
Iar la 72 de ani, Kant scria: "BIBLIA este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cât de mare este vina noastră, cât de adâncă ne este căderea, dar şi cât de mare este dragostea lui Dumnezeu. BIBLIA este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit”.

Ce este Biblia? partea I

Într-un studiu trecut am observat, cel puțin din punctul meu de vedere, că Dumnezeu există. Acum vreau să mai răspundem la o întrebare...Ce este Biblia?

De ce am început acest studiu? Am vorbit cu mulți oameni ce susțineau că Biblia este o carte de povestiri, sau povești...toate realizate de imaginația omului. Să fie oare așa?

Aș vrea să studiem și să vedem dacă Biblia este o adunatură de povești și să studiem ce spune ea. La urmă vom fi liberi să concluzionăm.

Termenul de “Biblie” nu se găseşte nicăieri scris în Scripturi. El derivă din grecescul “biblos”, însemnând “carte” (la plural, biblia = cărţi). Iniţial, termenul însemna “papirus egiptean”, materialul de bază folosit la copierea sulurilor antice. Denumirea îşi are obârşia în numele portului fenician Byblos, de unde se obţinea, de obicei, papirusul.

Cu toți știm că Biblia este compusă din mai multe cărți ( 66 de căți)...aceste cărți au autori diferiți. Creștinismul susține că acesti autori au fost inspirați de Dumnezeu prin Duhul Sfânt atunci câd au scris aceste cărți.

Este Biblia de origine divină?

Există un text în Biblie ce susține că : "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3,16.17.

Ce recunosc autorii cărţilor Bibliei legat de acest subiect?

R: - Exod 17:14 Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.”

- Ieremia 36,1-2 În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului: „Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit pe vremea lui Iosia până în ziua de azi!

- 1 Tesaloniceni 2,13. De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.

Trebuie să recunoaștem faptul că cea mai mare ofensă ce i se poate aduce unui scriitor este acuzaţia de a nu fi original. Autorii Bibliei, ei înşişi recunosc acest lucru, considerându-se a fi numai transmiţătorii unor mesaje, ale căror izvoare se găsesc în afara voinţei şi intelectului lor.

Acum vine o altă întrebare: Ar fi putut dăinui Biblia dacă autorii ei ar fi prezentat păreri şi concepţii diferite?

R: - Biblia n-ar fi putut rezista asaltului scepticismului, dacă ar fi intrat în conflict cu ea însăşi. Cei 39 de autori au avut ocupaţii diferite, vorbeau limbi diferite, aveau experienţe şi grade de cultură diferite, situaţii sociale diferite, trăiau în ţări şi secole diferite, pe parcursul a 1500 de ani, fără a se cunoaşte între ei şi, totuşi, opera lor este comună şi unitară, având o singură temă: Planul de Mântuire.

Și mai trebuie să observăm ceva: Împlinirea profeţiilor cuprinse în Biblie este o altă dovadă a originii ei divine. Înflorirea, declinul şi pieirea unor oraşe antice cu rezonanţă istorică, cum au fost Babilonul, Ninive şi Tirul, sau prăbuşirea imperiilor babilonian, medo-persan, grec şi roman, prezisă de proorocii Vechiului Testament cu mult înainte de declinul lor, atestă că profeţiile respective nu puteau avea o origine omenească, ci au fost descoperiri ale Dumnezeului adevărat, Cel care ţine în mâini destinele istoriei.

Suficienţa Scripturilor este subliniată şi de interzicerea de a adăuga sau a omite ceva din totalitatea revelaţiei lui Dumnezeu. Deut. 4,2; Prov. 30,5-6; Apoc. 22,18-19.

Ca o concluzie la această primă parte, observăm că privind originea ei, Biblia are o dublă latură: una, ca formă, omenească, fiind scrisă de unelte omeneşti, şi una esenţială, divină, deoarece conţinutul ei provine direct de la Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, care a inspirat autorii omeneşti ai Bibliei.

Dovezile care atestă originea divină a Bibliei...: a) Autorii ei recunosc că opera lor, în conţinut, nu le aparţine, ci le-a fost insuflată de Duhul lui Dumnezeu.
b) În ciuda mulţimii autorilor ei, Biblia este o carte unitară.
c) Profeţiile cuprinse în cărţile ei s-au împlinit iar altele sunt în curs de împlinire.d) Biblia are puterea de a contribui la tranformarea caracterului cititorilor ei, o calitate neobişnuită pentru o operă de origine pur omenească

13 Ianuarie 2010

Ce semeni, aceea culegi

Dacă semeni dragoste, culegi dragoste.

Dacă semeni bunătate, culegi bunătate.

Dacă semeni iertare, culegi iertare.

Turcul care l-a împușcat pe Papă în 1981...

Interes mediatic uriaş pentru Mehmet Ali Agca, turcul care a încercat, acum aproape trei decenii, să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea. Agcea, aflat într-o etapă de-a dreptul mistică, doreşte să facă bani buni din povestea lui.
Printr-o scrisoare făcută publică de avocatul său, Ali Agca s-a arătat doritor de oferte de cărţi, filme, documentare de televiziune şi interviuri imediat după eliberarea sa, prevăzută pentru 18 ianuarie. Câteva edituri şi case de prodicţie din Japonia şi Italia s-ar fi arătat deja interesate, scrie presa britanică, de povestea atentatorului.
Potrivit Sunday Times, turcul ar fi cerut două milioane de dolari pentru un interviu de televiziune şi cinci milioane pentru două cărţi. Mai mult, acesta i-ar fi scris lui Dan Brown, autorul best-seller-ului "Codul lui da Vinci", căruia i-a propus să scrie împreună o carte, "Codul Vaticanului", pe care să o şi ecranizeze.
Agca l-a împuşcat, fără să-l ucidă, pe papa Ioan Paul al II-lea în Piaţa Sf. Petru din Roma la 13 mai 1981. Motivele acestui atac sunt şi acum neclare. Ideea acreditată de presă şi de anchetatorii occidentali este că Ali Agca a executat un ordin al serviciilor secrete din statele est-europene, care vedeau în fostul suveran pontif o ameninţare la adresa regimurilor comuniste. La doi ani după atentat, Ioan Paul al II-lea l-a vizitat la închisoare pe atacatorul său şi i-a acordat iertarea.

Prelaut de la www.realitatea.net

3D...

Iubitorii filmelor 3D sunt sfătuiţi ca, înainte de a abuza cu mersul la cinematograf sau de a-şi achiziţiona televizoarele de ultimă generaţie a căror imagine este difuzată 3D, să meargă să consulte un oftalmolog. În timp ce noua tehnologie digitală este considerată mult mai confortabilă de majoritatea consumatorilor, specialiştii avertizează că expunerea prelungită la vizionări în 3D s-ar putea solda, pe termen lung, cefalee (cu dureri de cap - n.r.). “Mulţi oameni au probleme de vedere minore, cum ar fi un strabism uşor, care, în condiţii normale, nu afectează creierul în niciun fel”, este de părere oftalmologul Michael Rosenberg, de la Universitatea de Medicină din Chicago. În cazul vizionării unui film 3D, experienţele senzoriale prin care trec aceste persoane sunt cu totul inedite, deoarece creierul este supus unui efort mult mai mare decât un om care nu are niciun fel de problemă de vedere. “În cele din urmă, se ajunge la puternice dureri de cap”, adaugă specialistul, care explică procesul.“În cazul unei vederi normale, fiecare ochi percepe lucrurile dintr-un unghi uşor diferit. Când imaginile sunt procesate la nivelul creierului, este creată o percepţie în profunzime. Iluziile generate de filmele tridimensionale solicită mai mult atât ochiul, cât şi creierul, astfel că, în cazul în care ochii au chiar şi cea mai mică problemă, creierul este supus unui efort mult prea mare pentru a recepţiona imaginile cât mai clar. Aceste neconcordanţe provoacă dureri de cap persistente în timp”, spune medicul oftalmolog.Deosebit de precauţi trebuie să fie şi cei care au probleme cu vederea de la distanţă. Potrivit specialiştilor, aceştia nu pot vedea deloc în 3D. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul persoanelor cu strabism sau care au musculatura oculară slăbită ( au tendinţe de strabism).

Stire preluata de pe www.evz.ro

12 Ianuarie 2010

Privește....

...în urmă la ceea ce ai realizat deja.

...în sus și crede că cerul se va însenina.

...în jos ca să te asiguri că ești pe calea cea bună.

...înainte și asumă-ți victoria asupra fiecărui obstacol!

Viața este un proces de învățare, iar noi învățăm prin deciziile pe care le facem.

Dacă nu am avea de făcut și decizii mari, nu am învăța lecții mari.

O întâmplare adevărată

Un tânăr preot şi soţia lui, trimişi la prima lor parohie, ajung acolo într-o zi de octombrie şi constată că biserică este într-o stare deplorabilă... Plini de entuziasm, îşi propun să o restaureze până în Ajunul Crăciunului, când vor să organizeze prima slujbă... Muncesc din greu, rapara pereţii, tâmplăria, refac picturile, curată şi... termină totul pe 18 decembrie! Pe 19 însă începe o vijelie cumplită, care desprinde o bucată din acoperiş, iar apa scursă le distruge o porţiune mare dintr-un perete lateral... Întristat că trebuie să amâne slujbă de inaugurare, preotul pleacă spre casă, dar pe drum se opreşte la o licitaţie în scopuri caritabile şi acolo îi atrage atenţia o faţă de masă brodata, de o mare fineţe, care avea în mijloc o cruce; îşi da seamă că are exact dimensiunea porţiunii de perete avariat, o cumpără şi se întoarce la biserică. Între timp începuse să ningă, iar în staţie zăreşte o doamnă în vârstă care tocmai pierduse autobuzul. O invită să-l aştepte pe următorul în biserică, iar el începe să fixeze faţă de masă pe peretele avariat. Doamnă aşteaptă absenţa într-un colţ; deodată îşi ridica ochii şi, şocată, îl întreabă pe preot de unde are faţă de masă cu iniţialele ei(EBG).... Îi povesteşte apoi că ea o brodase în Austria în urmă cu 35 de ani, în timpul războiului. La venirea naziştilor e nevoită să plece în grabă şi-şi lasă în urmă soţul, care este arestat şi trimis în lagăr... e ultima data că-l mai vede... Impresionat, preotul vrea să-i returneze faţă de masă, dar ea îi spune că e mai bine să rămână în biserică... Tot ceea ce poate să facă este să o conducă pe doamnă întristată acasă... Slujbă de inaugurare a bisericii reuşeşte de minune, iar la sfârşit preotul îşi conduce spre ieşire noii enoriaşi; când revine observă pe un scaun un domn în vârstă cu ochii pironiţi pe faţă de masă...
Bărbatul îi povesteşte indurererat că faţă de masă fusese brodata de soţia lui, care dispăruse pe timpul ocupaţiei naziste şi pe care o credea moartă... Preotul îl roagă să-l însoţească într-o scurtă plimbare cu maşină şi îl duce la domiciliul bătrânei doamne, unde asistă la cea mai impresionantă revedere.

Azi

Din inimă...

Din inima...

10 Ianuarie 2010

Dragostea să fie ceea ce te motivează - forța ce te impulsionează în tot ceea ce faci.

Câteva minute petrecute în rugăciune la începutul zilei în căutarea binecuvântării și îndrumării lui Dumnezeu te scapă de pierderi de timp mai târziu.