Frumusețea

O fetiţă se plângea adesea mamei că s-a născut urâtă. Nu-i plăcea deloc cum
arată. Celelalte fetiţe îi păreau mult mai drăguţe şi mai simpatice decât ea.
Colegele ei de şcoală o încredinţau că atunci când va creşte mare, va scăpa
lesne de acest cusur cu ajutorul fardului. Mama îi explică însă că frumuseţea
omului nu depinde de înfăţişarea lui exterioară şi că dimpotrivă, fardul
urâţeşte oamenii. Şi adăugă că ea ştie secretul adevăratei frumuseţi. Fetiţa,
care ţinea nespus să fie frumoasă, o rugă să-i încredinţeze şi ei acel secret.
Mama îi spuse să-şi aducă un scăunel şi să se aşeze alături. "Trăia odată o
fetiţă urâtă foc", începu mama. - "Eu sunt! E vorba de mine!" - strigă fetiţa.
Mama însă o rugă să nu o întrerupă şi continuă: "Fetiţa aceasta nu asculta de
părinţi, era obraznică şi necuviincioasă". "Întocmai ca mine", - o întrerupse
iarăşi fetiţa, dar mama îşi urmă povestirea, fără să-i dea vreo atenţie: "Şi
fetiţa aceasta urâţică s-a visat odată lângă un izvor - izvorul frumuseţii. Cine
se spăla în apa acelui izvor, devenea pe loc frumos ca nimeni altul. Fetiţa se
pregătea să sară în apă, dar cineva o opri". "Cine? Cine?" - o întrerupse iarăşi
fetiţa şi mama îi răspunse: "În faţa ei apăruse un înger care nu-i îngădui să
intre în apă. El îi porunci să se întoarcă acasă şi o lună încheiată să facă
numai fapte bune şi să nu se supere nici o singură dată. Şi abia atunci să vină
la izvorul fermecat. Ce putea face fetiţa? Se întoarse necăjită acasă şi urmă
întocmai porunca îngerului. Peste o lună ea veni iarăşi la izvor, dar îngerul
n-o lăsă nici de astă dată să intre în apă, poruncindu-i să fie bună şi
ascultătoare timp de încă trei luni. Ea dorea atât de fierbinte să devină
frumoasă, că se învoi şi de astă dată. Acasă se purtă atât de bine, că părinţii
nu se mai puteau sătura, privind la dânsa.
Peste trei luni ea veni iarăşi la izvor. Îngerul i se arătă iarăşi, dar fata
apucă să vadă o feţişoară frumuşică şi zâmbitoare oglindită în apa izvorului.
"Cine să fie oare?" - se întrebă ea. Îngerul veni a1ături şi-i spuse: "E chipul
tău. Şi e atât de frumos că nu mai trebuie să te cufunzi în apă". Fetiţa se
trezi şi încercă să-şi explice visul. Ea înţelese că aflase secretul frumuseţii
şi de atunci se purta aşa precum o învăţase îngerul. Peste câteva luni feţişoara
ei deveni atât de drăgălaşă, că trecătorii se opreau pe stradă să o admire".
Mama îşi încheie aici povestirea şi fetiţa înţelese totul, fără să-i mai ceară
vreo explicaţie. "Am să încerc şi eu aşa, - rosti ea încet, - dar te rog să mă
ajuţi şi tu, mămică. Şi roagă-te lui Dumnezeu să-mi dea tăria necesară ca să pot
fi întotdeauna ascultătoare".