O veche legendă spune că o lebădă splendidă a coborât pe malul unei ape în care un cocor scormonea după melci. Preţ de câteva clipe cocorul s-a uitat cu gura căscată la lebădă, după care a reuşit să îngăime: „Tu de unde vii?”
„Eu vin din cer,” i-a răspuns lebăda.
„Şi unde e cerul?”
„Unde e cerul? N-ai auzit niciodată de cer?” Şi
frumoasa pasăre a început să-i descrie splendorile Cetăţii veşnice, i-a vorbit despre străzile de aur, de zidurile şi porţile din pietre preţioase, de Râul cu apa vieţii limpede precum cristalul, pe malurile căruia creşte Pomul Vieţii ale cărui frunze vor sluji spre tămăduirea Neamurilor. Lebăda a încercat cu elocvenţă să capteze interesul cocorului, dar degeaba.
Cocorul a întrebat: „Dar melci sunt acolo?”
„Melci?!? Nu, bineînţeles că nu sunt.”
„Atunci, păstrează-ţi cerul. Eu vreau melci.”
„Eu vin din cer,” i-a răspuns lebăda.
„Şi unde e cerul?”
„Unde e cerul? N-ai auzit niciodată de cer?” Şi
frumoasa pasăre a început să-i descrie splendorile Cetăţii veşnice, i-a vorbit despre străzile de aur, de zidurile şi porţile din pietre preţioase, de Râul cu apa vieţii limpede precum cristalul, pe malurile căruia creşte Pomul Vieţii ale cărui frunze vor sluji spre tămăduirea Neamurilor. Lebăda a încercat cu elocvenţă să capteze interesul cocorului, dar degeaba.Cocorul a întrebat: „Dar melci sunt acolo?”
„Melci?!? Nu, bineînţeles că nu sunt.”
„Atunci, păstrează-ţi cerul. Eu vreau melci.”
1 comentarii:
Să nu rămânem cu "melcii" noştri aici şi să pierdem din vedere cerul!
Trimiteți un comentariu