Ii vezi în intersecții, mișunând printre mașini, cu mâna întinsă... au fața murdară, hainele înnegrite și poartă după ei ba un biberon gol, ba un carton pe care scrie: muritori de foame. Ii vezi prin metrouri, însoțiți de tineri dubiosi, servind unora povesti despre familii numeroase, parinți morți și bani puțini...Iar părinții lor, vii și nevătămați, îi veghează de pe margine de cele mai multe ori. Ii vezi pe părinți savurând o bautură sau trăgând cu nesaț dintr-o țigară, iar copiii, forța muncitoare, lihniți și obosiți nu primesc nimic.Aceasta e șcena ce o întâlnești fregvent în unele orașe mari. De cele mai multe ori nici nu vrem să ne uităm la acești copii, ne întoarcem privirea sau mutăm mașina mai în față.
Marți mă aflam în una din marile intersecții din București...un copil de cel mult 10 ani se apropie
cu o icoană murdară în mână de geamul meu...încerc să fiu atent la semafor...dar observ că micuțul nu mai pleca de langă mașină...mă uit la el neînțelegând de ce nu merge la o altă mașină...Îl zăresc pe micuț cu năsucul murdar lipit de geam, cu privirea fixată pe bancheta de lângă mine...era rupt parcă de realitate...mă uit și eu și descopăr ce îl blocase pe micuț. Primisem o banană, iar eu am lăsat-o pe banchetă lîngă mine....nici eu nu mâncasem nimic, dar imaginea aceea m-a făcut să uit de mine. Copilul, deranjat de privirea mea insistentă....îndrăznește să îmi ceară printr-un semn acea banană...Când geamul s-a deschis parcă și fața aceea micuță și murdară...ce era mult prea serioasă pentru vârsta aceea...a început să schițeze un zâmbet, dar a pierit repede.
cu o icoană murdară în mână de geamul meu...încerc să fiu atent la semafor...dar observ că micuțul nu mai pleca de langă mașină...mă uit la el neînțelegând de ce nu merge la o altă mașină...Îl zăresc pe micuț cu năsucul murdar lipit de geam, cu privirea fixată pe bancheta de lângă mine...era rupt parcă de realitate...mă uit și eu și descopăr ce îl blocase pe micuț. Primisem o banană, iar eu am lăsat-o pe banchetă lîngă mine....nici eu nu mâncasem nimic, dar imaginea aceea m-a făcut să uit de mine. Copilul, deranjat de privirea mea insistentă....îndrăznește să îmi ceară printr-un semn acea banană...Când geamul s-a deschis parcă și fața aceea micuță și murdară...ce era mult prea serioasă pentru vârsta aceea...a început să schițeze un zâmbet, dar a pierit repede.Toți acești copii ce fac bani pentru păriți lor...sunt sclavi sub ochii noștri.
Nu puteam să ofer niciodată bani, dar am văzut, că un fruct, un zâmbet, le poate schimba măcar puțin lumea, le poate schimba pentru puțin expresia matură, plină de durere a fețelor lor.
Ei nu au nicio vină! Nu au ales să fie acolo...nu au ales acele familii! Dar știu că eu...tu, noi...putem să fim răspunsul rugăciunilor lor!Noi am primit tot ce avem ca să ne ocupăm puțin chiar și de ei. Trecând peste afacerea murdară și fără inimă a părinților lor, să nu uităm că acești copii au suflet, au suflet de copil....
