Dreams are renewable. No matter what our age or condition, there are still untapped possibilities within us and new beauty waiting to be born.

-Dale Turner-

15 decembrie 2009

Creativitate…fără limite!!!



Creativitatea sau imaginaţia creatoare este cea mai înaltă formă a imaginaţiei. Ea se poate manifesta în două forme principale: inovaţia-descoperirea şi invenţia.
În accepţiunea lui Mihai Golu, un psiholog român, inovaţia constă în modificarea unor elemente cunoscute şi recombinarea lor într-un mod nou, sub o altă formă originală obţinându-se astfel un produs cu aspect şi proprietăţi noi. Specificul acestui tip de imaginaţie este schimbarea unghiului de abordare şi dezvăluirea unor laturi şi însuşiri noi.
De cealaltă parte, putem vorbi despre invenţie atunci când avem de-a face cu ceva nou, la care nimeni nu s-a mai gândit înainte, o ideea aparte. Este egală cu depăşirea obişnuinţelor, a rutinei şi adoptarea unei atitudini noi, fie ea de ordine practică, fie în artă sau chiar în ştiinţă.

Creativitatea (imaginaţia) a avut dintotdeauna un rol important în vieţile oamenilor. Nu numai că i-a salvat de multe ori de corvoada monotoniei, dar le-a fost o scăpare în momente de criză şi un ajutor potrivit în impas.
Îţi aminteşti poveştile copilăriei în care cu ajutorul unui inel puteai deveni invizibil, sau de papuceii Cenuşăresei care l-au ajutat pe prinţ să o găsească, covorul fermecat al lui Alladin care îl ducea unde vroia, baghetele fermecate ale zânelor care îl transformau pe Pinocchio în om sau un dovleac în caleaşcă?? Toate, idei izvorâte din dorinţa omului de a putea face lucruri nemaiauzite dar utile, cu ajutorul unor unelte obişnuite. Toate, roade ale unor imaginaţii lăsate să se desfăşoare.
Lăsând fantezia în copilărie, am crescut şi ne-am dat seama cât de diferită ar fi viaţa noastră dacă un om ca Thomas Edinson (inventatorul becului electric) nu şi-ar fi încurajat creativitatea şi astăzi ne-am folosi încă de lumânări pentru a prelungi orele de studiu. Cum ar arăta comunicaţiile dacă Graham Bell nu ar fi îndrăznit să se gândească la ceva la care nu se mai gândise nimeni şi să transpună acest gând în inventarea telefonului? Sau cum am ajunge în numai câteva ore la mii de km distanţă fără ideile geniale ale lui Henry Coandă al cărui motto de viaţă era: "Viitorul este suma paşilor pe care-i faceţi, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi in ras.". Să mai menţionez înventatorul paratrăsnetului (Benjamin Franklin) sau pe cel care ne-a ajutat prin descoperirea penicilinei (Alexander Fleming)? Lumea ar arăta foarte diferit dacă aceşti oameni şi alţii ca ei nu şi-ar fi lăsat liberă imaginaţia creatoare.
George Lois spune despre creativitate că poate rezolva orice problemă. Actul creativ, depăşirea obişnuinţei prin originalitate, oferă soluţii în orice obstacol.
Cred cu tărie că fiecare om este cu mult mai creativ decât şi-a imaginat vreodată. Cred că fiecare om are rezerve de inteligenţă nefolosite încă şi rezerve mari de potenţial. Mai cred că pe lângă învăţare şi practică a celor învăţate, tu şi eu avem nevoie a ne lăsa creativitatea să depăşească limite şi să atingă praguri la care nu ne-am fi gândit, dar care sunt undeva în noi, aşteptând.
Foloseşte-ţi creativitatea, pentru că acolo e sursa celor mai inovatoare idei…totuşi, lumina nu trebuie ascunsă, ci trebuie să alunge întunericul, la fel este şi cu creativitatea ta! Lasă-i şi pe cei din jur să se bucure de talentul tău şi să îţi aprecieze cu drag, valoarea.
Ştii?? Dacă Marconni ar fi inventat radioul, dar l-ar fi ţinut pentru sine, azi am asculta încă zgomotul maşinii în mers în loc de o melodie sau o ştire de ultimă oră sau am aştepta pe altcineva să îl inventeze! La fel şi cu ceilalţi…la fel şi cu tine! Este important să creezi, să ai o minte plină de idei interesante, dar asta nu o va şti nimeni dacă tu nu spui nimănui.

By Monalisa O.

Un răsărit de soare …gratuit!!!




Te-ai întrebat vreodată, în vreo dimineaţă senină, cum ar fi dacă soarele nu ar mai răsări? Care ar fi, în ordine, simţămintele care te-ar încerca şi ce gânduri ar pune întâi şi-ntâi stăpânire pe mintea ta? Poate că prima reacţie ar fi să crezi că…e încă noapte, sau că s-a dat ora. Orice! Numai să nu admiţi că lipseşte acel răsărit de soare cu care erai atât de familiarizat.



Îţi aminteşti când ţi-ai luat, ultima oară,câteva clipe din timpul tău agitat să priveşti cerul, să-ţi făureşti închipuiri din formele norilor sau să asculţi ciripitul blând al unei păsări? Când te-ai îmbătat ultima dată cu mirosul unei zambile şi când ai meditat la delicateţea cu care a fost creat ghiocelul?
Poate că ai fost măcar o dată impresionat de puritatea albului de omăt ce acoperă pământul întinat, în fiecare iarnă când asprimea gerului nu opreşte fulgii mari să se rostogolească mânaţi de puterea gravitaţiei…

De câte ori te opreşti să-ţi aminteşti pentru ce scop măreţ ai fost destinat? Viaţa poate trece uşor pe lângă tine fără să guşti măcar din pacea şi bucuria care-ţi sunt la îndemână.
Undeva, în spatele unei lumi ce si-a uitat rostul, stă plin de dragoste şi răbdare…CREATORUL RĂSĂRITULUI…



E acelaşi Domn care ţi-a pus în cale mirajul curcubeului şi misterul prin care rodeşte o sămânţă…aceeaşi Prezenţă Sfântă în faţa Căreia îngerii se pleacă în adorare, dar pe care TU îţi permiţi deseori să o dai uitării!!!
Cine eşti tu să întorci spatele cu atâta nonşalanţă Celui care a înşirat cu măiestrie milioanele de nervi şi sinapse ce se găsesc în corpul tău atât de complex construit? Cine îţi dă dreptul să uiţi momentul acela în care El a rostit „S-a sfârşit!”, pentru că murea pentru vina ta, atârnat undeva între cer şi pământ??
Astăzi, caută o floare de a cărei frumuseţe să te bucuri, o pasăre al cărei cânt să-l asculţi şi dacă ai uitat să te minunezi de splendoarea răsăritului, priveşte în tăcere multitudinea de culori ale apusului…
Caută sa fii mai aproape de cer…mai aproape de El!!!


Created by Monalisa O.

Copii....




Nu de multa vreme am inteles ceva ce nu puteam intelege deplin... BUCURIA DE A FI PARINTE... Abia acum incep sa realizez viata, semnificatia ei si binecuvantarea lui Dumnezeu. Copiii...ei sunt cea mai mare bogatie de pe pamant, mai mare decat toti banii si puterea! Am inteles ca am atatea de invatat de la copii...cum sa fiu fericit fara motiv, cum sa nu ai stare niciodata, cum sa ceri ceea ce vrei pana primesti...cum sa ai incredere in Cel care iti este Parinte. Ei pot sa creeze cea din nimic...si stiu sa-si foloseasca imaginatia. Acum stiu ca este adevarat ca doar daca vom fi ca acesti copii ...doar asa...vom avea Imparatia Lui Dumnezeu.



Acum... as putea sa mai adaug ce spune Constantin Brancusi: "atunci cand nu mai suntem copii suntem deja morti"

Lucian Blaga spunea " Copilaria este inima tuturor varstelor."

Uneori...noi cei care vrem sa ajungem repede mari...uitam ce este mai important si ne grabim sa fim oameni.. iar apoi ajungem sa regretam aceasta dorinta a noastra de a fi mari. Va veni o vreme in care ne vom dori sa nu fi pierdut copilul din noi!









Copiii pot crea personaje din nimic, pot sa se foloseasca in joaca lor de orice ... pentru ca sunt COPII! ei pot sa vada in dovleci calesti...iar in soricei ..caluti. Nu cumva am uitat sa fim copii?








Va indemn sa va luati timp astazi...sa treziti copilul din voi!

Amagirea poporului cu....netul si televizorul :))

Orasul inventat de Google
Argleton era un liniştit orăşel britanic, la vreo 50 de kilometri de Manchester. Până acum câteva zile puteaţi afla despre el o mulţime de lucruri pe Internet: unde să vă cazaţi, cum e vremea, cât costă o casă, ce joburi sunt. Asta până când cineva a descoperit că Argleton nu există în realitate...




Asa arata in realitate Argleton, orasul-fantoma al Internetului
Deşi pe net se găseau o mulţime de informaţii despre Argleton, oraşul exista de fapt într-un singur loc: pe Google Maps, serviciul de cartografie oferit de gigantul căutărilor online. În lumea reală, în locul marcat pe harta Google era doar un câmp; pe Internet, în schimb, nenumărate site-uri ce preiau automat orice localitate pe care Google o marchează pe hartă ofereau cele mai diverse servicii în Argleton, începând cu cazarea în hotelul West Tower (care există în realitate, dar e pe marginea şoselei, nu în vreun orăşel) şi terminând cu întâlniri online cu persoane singure din oraşul- fantomă şi cu saloane de masaj.

Nimeni nu ştie sigur cum a apărut greşeala.
Unii cred că a fost făcută intenţionat, în scopuri publicitare. Alţii, că e o capcană pentru a-i prinde pe cei care ar încerca să copieze hărţile Google, strecurarea unei erori de acest gen fiind o practică obişnuită în cartografie. Indiferent care ar fi cauza apariţiei sale, Argleton a făcut senzaţie pe net. Zeci de reporteri s-au înghesuit să se convingă că în locul în care Internetul indica un prosper orăşel nu există nimic, iar Argleton a devenit rapid un simbol al evadării prin intermediul Internetului. În cele câteva luni care au trecut de la recunoaşterea oficială a inexistenţei localităţii, milioane de internauţi au declarat că şi-ar dori să locuiască în Argleton sau măcar să-l viziteze. În Londra au apărut suvenire pentru turiştii care vor să se laude că au fost în oraşul imaginar, iar pe net se pot comanda tricouri cu inscripţii precum „New York, London, Paris, Argleton“. Domeniul online www.argleton.com a fost rezervat de „bunii cetăţeni“ ai oraşului-fantomă, care i-au dedicat şi două bloguri: argleton.wordpress.com şi, mai ales, www.argleton-village.co.uk, care conţine o istorie a localităţii, indicaţii pentru turişti şi ştiri locale. A apărut şi o petiţie online cerând salvarea Argleton, după ce Google s-a grăbit să-l şteargă de pe hărţi acum o lună. Un blogger din Manchester conchide spunând că „Argleton, deşi nu există, e în momentul de faţă cel mai la modă loc din această regiune“.

Fascinaţia pentru oraşul britanic fantomă a fost şi ea explicată în moduri diferite. Unii îl văd ca pe un loc de evadare din capcana megalopolisurilor moderne, un fel de utopie online pe care fiecare şi-o imaginează aşa cum doreşte. Alţii consideră că Argleton a devenit popular pentru că a demonstrat că tehnologia e totuşi failibilă şi că mai există locuri care scapă controlului său. Pe de altă parte, dacă vă uitaţi pe hărţile Google pentru România, s-ar putea să mai descoperiţi multe astfel de locuri imaginare: până acum o lună, chiar şi cartierul bucureştean Berceni era botezat aici „loc cu ţărani“.
Articol din ziarul Gandul

Lista mea