Isaac Newton
A fost un renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţă, în domeniul opticii, matematicii şi în special al macanicii. Studiind cartea naturii a căutat să înţeleagă cât mai mult despre Dumnezeu. Aşa că a cercetat şi apoi a formulat diverse formule pentru diferite fenomene. A adus informaţii despre maree, despre calea cometelor şi despre succesiunea echinocţiilor - eclipsele lunare.
A subliniat faptul că ordinea desăvârşită din Univers este oglindirea perfecţiunii lui Dumnezeu. Diversitatea creaţiei a fost pusă pe seamă înţelepciunii "nespus de felurită" pe care o posedă Creatorul. El afirmă că există o "Fiinţă spirituală, vie, inteligenţă, omniprezentă care conduce şi dirijează lumile şi sistemele pe care le-a creat." Cartea de căpătâi a lui Newton a fost Biblia. În mod deosebit a preferat cărţile profetice. Chiar a scris şi o carte intitulată "Cronologia extinsă a împărăţiilor antice" (Cronology of Ancient Kingdoms Amended). Scopul publicării acestei lucrări a fost de a demonstra, pe bază datelor astronomice, că Biblia este documentul cel mai vechi şi că relatările ei au precedat toate celelalte cronici ale vremilor. A fost un om religios, moral şi onest. În momentul în care unul dintre colegii săi (Dr. Halley) a vorbit despre religie fără respect Newton i-a replicat: "Eu am cercetat aceste lucruri, tu nu le-ai studiat."
Un altul...
Profesorul unei universităţi importante şi-a provocat studenţii să răspundă la următoarea întrebare: -Dumnezeu a creat tot ceea ce există?”
Un student a răspuns ferm: -Da!”
Profesorul a pus o nouă întrebare: - Dacă Dumnezeu a creat totul înseamnă că el l-a creat şi pe diavol. Şi de vreme ce acesta există (aşa cum putem observă în propriile noastre acţiuni), înseamnă că Dumnezeu este cel rău?”
Studentul nu a putut răspunde la acesta supoziţie, iar profesorul a susţinut că demonstrat astfel faptul că a crede în Dumnezeu este o poveste pentru copii, lipsită de logică.
Un alt student a ridicat mână şi a cerut să pună o altă întrebare. El s-a ridicat în picioare şi a întrebat: - Domnule profesor, starea de frig există?”
-Bineinteles!”, i-a răspuns profesorul. Ce fel de întrebare este această? Cu siguranţă că există, nu ţi-a fost frig, n-ai tremurat niciodată?”
Proaspătul student a răspuns: -De fapt starea de rece nu există. În concordanţă cu legile fizicii, ceea ce noi considerăm rece reprezintă de fapt absenţa căldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atâta vreme cât transmite energie (căldură). Zero absolut reprezintă absenţa totală a căldurii, dar starea de rece nu există. Ce am făcut noi este doar să creăm un termen care să descrie ce simţim când nu primim căldură în organism.” - Si, continuă studentul, întunericul există”?
Bineinteles!” răspunse profesorul.
De această dată studentul răspunse
: -Vă înşelaţi din nou, domnule profesor. Nici întunericul nu există. Ceea ce există de fapt este doar absenţa luminii. Lumina poate fi studiată, întunericul nu. Nici nu poate fi fracţionat întunericul, lumina da. O simplă rază de lumina alungă întunericul pe suprafaţa pe care ajunge rază de lumina. Întunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se întâmplă când nu avem lumina.” În sfârşit, studentul îl întreba pe profesor: Domnule profesor, există răul absolut?”
Profesorul îi răspunse :
- Bineinteles că există, după cum am menţionat la începutul discuţiei vedem violuri, crime, violentă peste tot în lume, toate acestea sunt întruchiparea râului.”
-Domnule profesor, răul absolut nu există. La fel cum am demonstrat în celelalte două cazuri, răul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absenţei lui Dumnezeu în inimă omului!”
După toate acestea, profesorul se recunoscu învins de aceasta argumentație logică și nu mai spuse nimic.
Numele acelui tânăr student era ALBERT EINSTEIN.
Numele acelui tânăr student era ALBERT EINSTEIN.