După o masă copiosa, unui leu i-a rămas prins în gât un os. A devenit atât de bolnav încât nu a mai putut vâna. Astfel, i-a cerut ajutorul unei ciocănitoare, promiţându-i că nu o va răni. Ciocănitoarea se strecură în gâtul acestuia şi îi scoase osul care îl deranja. Leul s-a recuperat şi a început din nou să vâneze. Văzându-l într-o zi, că tocmai devorase un bivol, ciocănitoarea i-a spus: Pentru că te-am ajutat cândva, te rog să fii şi tu acum bun cu mine şi să îmi dai şi mie puţină carne din bivolul tău.” Leul i-a răspuns: Ai intrat în gură mea şi totuşi încă trăieşti pentru a spune această povestire. Cred că ţi-am făcut destul bine.” Ia aminte la păţania ciocănitoarei şi învăţa cine sunt adevăraţii tăi prieteni. Nu te aştepta că toţi oamenii cărora le întinzi o mână de ajutor te vor răsplăti la fel.
Citate
-
„Relaţiile, de orice fel, sunt precum nisipul pe care îl ţii în mână. Dacă
îl ţii uşos în căuşul deschis, el rămâne acolo unde este. Dar în momentul
în ca...
CUNOAȘTEREA SUBIECTIVĂ
-
În limbajul comun s-au încetățenit doi termeni pe care-i folosim (poate
abuziv): obiectiv și subiectiv. Ca să-i înțelegem, v-aș propune să ne
întoarcem la ...
de PASTI
-
N-AM GĂSIT NICIO VINĂ L-am judecat pe-Acela ce spune că-i Mesia Am
ascultat ce spuneţi voi, ce tace El Deşi n-am înţeles pe care lume îşi
zideşte-mpărăţia...
Ce n-a spus Ben Carson în interviul de la Antena 3
-
Ca unul care am citit câteva din cărțile lui Ben Carson, am fost interesat
să urmăresc « interviul eveniment » difuzat de Antena 3 prin intermediul
notori...
avocado
-
Despre avocado se spune că „ar putea face ca untul și carnea să fie
demodate”. Conține o explozie de nutrienți fiind cel mai hrănitor dintre
fructe.
Motive...
Singur…
-
Acasa, pe drum, la lucru, pe drum la intoarcere, acasa, somn. Esti singur.
Te nasti singur, traiesti singur si mori singur. Incerci sa te integrezi
intr-o ...
Dialog cu IL
-
Un amic de pe Facebook (IL) mi-a scris următoarele afirmaţii credale /
apologetice, la care aştepta răspuns. Pentru replicile sunt mai ample,
le-am turnat...