Dreams are renewable. No matter what our age or condition, there are still untapped possibilities within us and new beauty waiting to be born.

-Dale Turner-

3 iulie 2010

Dă-mi voie să-ţi spun ceva despre Derek Redmond. Nu este un nume care să ne trezească amintiri despre medaliile de aur de la jocurile olimpice. Redmond a ajuns la Jocurile Olimpice din vara anului 1992 din Barcelona, determinat să câştige o medalie la cursa de 400 metrii. Culoarea medaliei nu avea importanţă. El dorea doar să câştige una. Doar una.

A trebuit să se retragă de la cursă de 400 m la Jocurile din anul 1988 din Seul, doar cu 10 minute înainte de cursă, pentru că şi-a rănit tendonul lui Achile. În următorul an a suferit cinci intervenţii chirurgicale. Este vorba de acelaşi sportiv care a atins recordul la cursă din Britania, pe când avea 19 ani. Aşadar, când a venit perioadă jocurilor din anul 1992, urmă să fie momentul lui, timpul lui, clipă în care să arate lumii cât de bun este şi cine este.

Jim, tatăl lui Derek, l-a însoţit pe acesta la Barcelona. Erau aşa de apropiaţi cum doar un tată cu un fiu pot fi. De nedespărţit. Cei mai buni prieteni. Când Derek alerga, era ca şi cum tatăl lui alergă împreună cu el.

A sosit şi ziua mult aşteptată. Tatăl şi fiul repetă încă o dată tot ceea ce are Derek de făcut pentru a câştiga. Îşi propun să uite eşecurile din trecut. Chiar dacă se va întâmpla ceva rău, Derek trebuie să termine cursa.

Stadionul este plin cu 65.000 de fani, pregătiţi pentru unul dintre cele mai palpitante şi măreţe spectacole din lumea sportului. Cursa începe şi Redmond are un start foarte bun. a€œTine-o tot aşa, ţine-o tot aşa,” strigă Jim.

Mai sunt 175 m şi e aproape sigur că Redmond va câştiga finala. Însă dintr-o dată aude un pocnet. La tendonul drept. Piciorul îi paralizează, ca şi cum

cineva l-ar fi lovit. Redmond începe să şchiopăteze într-un picior, apoi încetineşte şi cade la pământ ţinându-se de tendonul drept.Stând pe pista, Redmond îşi da seamă că visul sau de a câştiga s-a spulberat. Plânge. Mă gândesc acum că voi fi din nou eliminat”, şi-a spus el.

Când serviciul de ambulanţă a venit cu targa, Redmond le-a zis: Nu există şanse să mă puneţi pe targa aceea. Îmi voi termina cursa.”

Apoi, într-un moment, care va rămâne în amintirea a milioane de oameni, Redmond se ridică cu grijă într-un picior şi continuă cursa. Ceilalţi concurenţi deja au terminat, în frunte cu Steve Lewis al SUA, care a parcurs traseul în 44.50. Dintr-o dată, toţi şi-au dat seama cu uimire că Redmond nu a renunţat ci că merge în continuare cu un singur picior. Are

de gând să ajungă la linia de final.

Dintr-o dată, Jim Redmond - tatăl sare parapetul, trece de garda de securitate şi aleargă spre fiul sau, urmat de gardienii care încercau să îl prindă. ”Acela este fiul meu” strigă Jim - și eu îl voi ajuta.”

Într-un final Jim ajunge lângă fiul său, înainte cu 120 m de linia finală, îl cuprinde de talie şi îl ajută să termine cursa.: Sunt aici fiule” spune Jim Vom termina impreuna”. Derek îl ia pe tatăl sau de după umeri şi suspină. Împreună, braţ la braţ, tată şi fiu, în faţa unei mulţimi de 65.000 de oameni care urlă, aplaudă şi plânge, aceştia termină cursa, aşa cum şi-au propus. Cei doi ajung în faţă liniei finale.

Atunci când pare că nimănui nu-i păsa, când crezi că eşti singur, când crezi că nu mai poţi, nu uită Tata e lângă ţine.


video

Lista mea