Experiența e cel mai sever profesor deoarece îți dă testul înainte de a preda lecția.

"Cel mai bun mod de a te înveseli este să încerci să înveselești pe altcineva." Mark Twain.

Un profesor de filozofie stătea în faţa studenţilor săi având câteva obiecte pe catedră. Când a început ora, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare şi a început să-l umple cu pietre având diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin. Toţi studenţii au fost de acord că borcanul este plin. Apoi, a luat o cutie cu pietricele şi le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor. Desigur, acestea s-au rostogolit printre pietrele mari şi au umplut spaţiile rămase libere. I-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul este plin. Au fost din nou de acord că este plin şi au râs. Profesorul a luat o cutie cu nisip pe care a turnat-o în borcan, scuturându-l uşor. Desigur, nisipul a umplut spaţiul rămas liber. Acum, spuse profesorul arătând spre borcan, vreau să recunoaşteţi că aceasta este viaţa voastră. Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sănătatea şi copiii voştri, lucruri care, chiar dacă totul este pierdut, su numai ele au rămas, viaţă voastră tot ar fi completă. Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează: slujba, maşina şi casa. Nisipul reprezintă lucrurile mici, care completează restul. Dacă puneţi în borcan întâi nisipul, nu mai rămâne loc pentru pietrele mari şi pentru pietricele. La fel se desfăşoară şi cu viaţă voastră: dacă vă consumaţi timpul şi energia cu lucrurile mici, nu veţi avea niciodată spaţiu pentru lucrurile importante. Aveţi grijă de pietrele mari în primul rând, de lucrurile care într-adevăr contează. Stabiliţi-vă priorităţile ! Restul ... este doar nisip.

"Prietenii sunt îngerii care te ajută să pluteşti mai departe atunci când aripile tale par să fi uitat zborul"

-De ce plângi?

- Pentru că sunt femeie ! - răspunde mămica.

- Nu înţeleg ... zice micuţul.

Mămica îl îmbrăţişează şi spune :

- Şi n-ai să înţelegi niciodată ...

Mai tîrziu, copilul îşi întreabă tatăl :

- De ce plînge mămica ?

- Nu ştiu nici eu ! Toate femeile plîng fără motiv ! - a fost tot ce i-a putut spune taticul.

Devenit adult, îl întreabă pe Dumnezeu : - Doamne, de ce plâng femeile aşa de uşor ? -

- Cînd am făcut femeia, ea trebuia să fie o fiinţă deosebită. I-am făcut umerii destul de puternici ca să poarte pe ei toată greutatea acestei lumi şi destul de moi că să fie confortabili. I-am dat forţa de a da viaţă şi cea de a accepta

respingerea cu care o tratează adesea proprii copii. Forţa de a avea grijă de familie în pofida bolilor şi oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-şi iubi copiii cu o dragoste necondiţionată, chiar şi atunci cînd ei o rănesc cumplit. I-am dat forţa care-i permite să continue cînd toată lumea abandonează. I-am dat forţa de a-şi suporta bărbatul în căderile sale şi de a-i rămîne alături cu aceeaşi tărie. Şi, în fine, i-am dat lacrimi să plîngă atunci cînd simte nevoia. Vezi, fiule, frumuseţea unei femei nu stă în veşmintele pe care le poartă, nici în chipul ei, nici în coafură. Frumuseţea unei femei stă în ochii ei. Aceasta e poarta către inima ei - locul unde se adăposteşte dragostea. Şi adesea lacrimile ei sînt cele prin care poţi să-i zăreşti inimă.

Moare câte puţin cel ce se transformă în sclavul obişnuinţei, cel ce nu călătoreşte, cel ce nu citeşte,

cel ce nu ştie să asculte muzică... cel ce nu caută harul în el însuşi cel ce evită pasiunea, cel ce îşi distruge dragostea, cel ce nu se lasă ajutat, cel ce evită emoțiile

ce învață ochii să strălucească, oftatul să surâdă şi sufletul să vibreze... cel ce nu îşi schimbă existenţa, cel ce nu vrea să construiască ceva nou, cel ce nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte... cel ce îşi petrece zilele plângându-şi de milă şi

detestând ploaia ce nu se mai opreşte, cel ce abandonează un proiect înainte de a-l fi început, cel ce nu întreabă de

frică să nu se facă de râs, cel ce nu răspunde chiar dacă are un răspuns... cel ce nu riscă certitudinea pentru incertitudine pentru a-şi îndeplini un vis... cel ce evită moartea câte puţin doar amintindu-şi întotdeauna că ,,a fi viu” cere un efort mai mare decât simplul fapt de a respira... Totul depinde de tine! ... Viaţa are mai multe cărări înguste, lungi şi întortocheate.

Când eşti mic, ai o singură dorință: aceea de a deveni cât mai repede adult, să

înfrunţi necazurile, să iei viaţa în propriile mâini şi să nu mai depinzi de nimeni. Însă, când eşti adolescent, doreşti să opreşti timpul în loc ca să savurezi fiecare clipă la maxim şi să nu regreţi că nu ai făcut ceea ce puteai realiza cu puţin efort. Suntem la o vârstă la care totul este posibil

, dezvoltându-ne din punct de vedere economic, cultural şi sentimental şi vedem lumea cu ochi critici, încercând ca orice lucru făcut să fie bine şi să mulţumească pe toată lumea. Dacă îţi doreşti ceva cu

adevărat, poţi să-l obţii uşor cu o vorbă dulce sau cu puţin efort, dar dacă ai voinţă şi încredere. TOTUL ESTE POSIBIL.

"Ai grijă ce gândești, gândurile tale devin cuvinte. Ai grijă ce spui, cuvintele devin acțiuni. Ai grijă ce faci, acțiunile devin obiceiuri. Ai grijă ce obișnuiești să faci, obișnuințele devin caracter. Analizează-ți caracterul, îți devine destin." Frank Outlaw

Fericirea nu e o destinație,e un mod de a trăi viața

"Lupta e un semn de viață, dacă o primești cu plăcere. Să lupți pentru o idee, să lupți pentru un sentiment, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să crezi în ceva și să lupți, asta e viața. Cine nu simte nevoia să lupte, nu trăiește ci vegetează." Panait Istrati