The story of Jonah from Corinth Baptist Church on Vimeo.

Pentru cei care iubiți ghicitorile și problemele de logică... vă provoc!!! :) Aștept răspunsurile voastre!

1.In vremurile de demult trăia un împărat orgolios nevioe mare. Se credea cel mai puternic si mai destept om din lume si se mânia nespus numai la gândul că ar putea exista cineva mai grozav ca el.

Si iată că, din gură în gură, ajunse zvon la urechile lui că pe undeva vietuia un întelept foarte ager. Impăratul, vrând sa se descotoroseasca de el, porunci ca înteleptul sa fie grabnic întemnitat si judecat pentru o pricină scornită. Fără să zăbovească prea mult, judecătorii l-au condamnat pe întelept la moarte. Adus în fata tronului, împăratul i-a spus trufas:
- Alege-ti singur moartea. Vei fi spânzurat, ori doresti să ti se taie capul?
- Nu doresc nici una nici alta, zise înteleptul, dar n-am încotro. Totusi, mărite împărate - continuă el - as vrea sa-mi împlinesti, asa se obisnuieste, o ultimă dorintă: să-mi aleg singur moartea. Voi rosti câteva cuvinte. Dacă le vei considera drept un adevăr, atunci să mi se taie capul; dacă, dimpotrivă, vei găsi că cele spuse exprimă un neadevăr, atunci să poruncesti moartea prin streang.
- Mă învoiesc! - zise îndată împăratul, vrând să arate celor din jur că stie să respecte ultima dorintă a condamnatului.

Iar condamnatul a rostit nu mai mult de trei cuvinte si ... a scăpat cu viată! Care au fost cuvintele salvatoare?

2.Un om stă la etaju 10 al unui bloc,ia în fiecare zi liftu coboară până la parter,se duce la muncă,își face treaba,se întoarce acasă și ia liftu doar până la 6. Omu e obosit, nu vrea să se oprească la nimeni, vrea să ajungă cât mai repede. Liftul nu are probleme, dar totuși nu poate urca pana la 10. De ce?

Fiecare dintre noi ducem în inimă un cuvânt: un DA sau un NU

Martin Seligman

Freeze

Mai mult decât Dumnezeu, mă tem de absența lui Dumnezeu.

Octavian Paler

Dorul este focul care arde speranțele, dorințele, durerile...iar cenușa care rămâne reprezintă amintirile.

Octavian Paler

Mai jos am un citat alcătuit din mai multe idei ale unor psihologi ... ce părere aveți? Vi se pare că e adevărat sau fals? Gândiți-vă, și dacă vreți, lăsați comentarii...

"Eul e cel mai mare şarlatan la care ne putem gândi,pe care ni-l putem imagina.Pentru că nu-l vezi. Şi cea mai mare escrocherie e..."Eu sunt tu."Problema e că eul se ascunde în ultimul loc in care ai căuta, în sinea lui.Îşi deghizează gândurile sale în gândurile tale,sentimentele sale în sentimentele tale. Tu crezi că el e tu.Nevoia oamenilor de a-şi proteja eul nu cunoaşte limită.O să mintă, o să înşele, o să fure, o să omoare, o să facă tot ce e necesar pentru a menţine ceea ce noi numim limitele eului.

Oamenii nu au nici cea mai vagă idee că sunt întemniţaţi. Nu ştiu că există un eu.Nu ştiu să facă diferenţa. La început, e dificil pentru minte să accepte că e ceva acolo dincolo de ea, că e ceva de valoare mai mare şi de capacitate mai mare care discerne adevărul, decât ea. În religie, eul se manifestă drept Diavol.Desigur, nimeni nu realizează cât e eul de isteţ pentru că a creat Diavolul,ca să dai vina pe altcineva. Cel mai mare duşman al tău e propria ta percepţie,propria ta ignoranţă, propriul tău eu."

De multe ori...așa cum am făcut și astăzi, am postat subiecte care prezentau părțile sau personajele negative, sau amintiri, fapte...lucruri care ne-au lovit și sunt sensibile. Acum vreau să mai amintesc că viața nu este plină de amintiri sau persoane negative...Așa cum într-un vârf de munte sau într-o poieniță ascunsă de cetina deasă a brazilor bătrâni...sunt flori care dau culoare peisajelor, tot așa în viața noastră am primit binecuvântarea de a avea prieteni. Nu am cum să nu recunosc faptul că indiferent de situație, zi, vreme, indiferent de amintirile mai puțin plăcute, indiferent de toate acestea, prietenii pe care îi am îmi schimbă peisajul. Ei, voi...prietenii mei, faceți ca puzzel-ul vieții mele să capete culori. Vă mulțumesc! Sper din toată inima să pot face și eu pentru voi, ceea ce faceți voi pentru mine! Vă mulțumesc pentru culoare pe care o dați vieții mele!

Îmi pasă!

Câți oameni din preajma noastră atunci când afirmă în dreptul nostru această declarație o spun din inimă? Câți dintre prietenii noștri sunt gata să fie lângă noi atunci când ii dezamăgim sau greșim? Sunt atât de puțini cei din ziua de astăzi care mai sunt sinceri. Astfel de persoane sunt gata să te ajute oricând. Sunt gata să te ajute sa treci de problemele trecutului, prezentului și cele care vor apărea mai departe. Cred că aceasta este cea mai mare comoară pe care o poate avea cineva...un prieten ce îi este alături, un priten căruia îi pasă. Dacă ai și tu așa ceva, prețuiește-i! De multe ori facem greșeli, ori ne grăbim...și îi alungăm de lângă noi pe cei cărora le pasă.

Regret acum că am înlăturat ușor dar sigur din viața mea persoane cărora le păsa. Chiar dacă acum îmi pare rău, oare se mai poate face ceva? Ai grijă de prietenii tăi! Ție să îți pese de ei mult mai mult! Dăruiește tu mai mult, dacă vrei ca și ei să dăruiască!

În biroul cunoscutului autor al romanului Roots, Alex Haley, poţi vedea un tablou înfăţişând o broască ţestoasă cocoţată pe un par de gard. El a pus tabloul acesta pe perete pentru a-şi aminti de o lecţie valoroasă pe care o învăţase cu ani în urmă: “Dacă ai să vezi vreodată o broască ţestoasă pe un par din gard, atunci să fii sigur că nu a ajuns acolo de una singură.”

Alex afirmă: “De fiecare dată când stau şi mă delectez cu gândul la lucrurile pe care le-am realizat, mă uit la tablou şi-mi aduc aminte cum broasca ţestoasă – eu, în cazul acesta – a ajuns pe parul din gard”.

CINE MOARE?

de PabloNeruda

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,

urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi schimbă existenţa;

cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu

oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,cine preferă

negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui

vârtej de emoţii, acele emoţii care învăţa ochii să staluceasca,

oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;

Cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;

Cine nu-şi permite măcar o data în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte;

Cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat...

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi

detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne

întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respiră.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o

fericire splendidă. Totul depinde de cum o trăim... Dacă va fi să te

înfierbânţi, înfierbântă-te la soare Dacă va fi să înşeli,

înşeală-ţi stomacul. Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie. Dacă va

fi să minţi, minte în privinţă vârstei tale. Dacă va fi să furi, fură

o sărutare. Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frică. Dacă va fi să simţi

foame, simte foame de iubire. Dacă va fi să doreşti să fii fericit,

doreşte-ţi în fiecare zi...

Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna!

Octavian Paler

Adevărat sau fals?

Love of my life

Cu ceva vreme în urmă vorbeam de trecerea timpului... Această trecere are și părți bune, dar și unele...mai puțin bune. Parcă ieri abia îndrăzneam să ating acest pui de om...care acum nu mai are stare...când nu se aud zgomote, râs sau țipete...face ceva...aceasta este ultima ei ispravă: a găsit un "cuib" de joacă, dap, sertarul noptierei.

Astfel dar, aceasta este o parte bună a trecerii timpului, mi-a adus această comoară care îmi inundă sufletul cu bucurie! Iar ce mă îngrijorează la trecerea timpului?!...mi se pare că Bia crește prea repede, și sincer să fiu nu prea vreau! ;)

Sper ca pentru toți trecerea timpului să aducă numai lucruri bune !!!

Lașitate însemnă nu numai să eviți sau să fugi, tot lașitate e și dacă nu îți pasă.

Octavian Paler

Încotro ???

Trec zilele rând pe rând. Nu știu cum trece săptămâna...dar parcă totul a început să alerge! Încotro? spre unde graba aceasta nebună? Spre ce se îndreaptă timpul atât de grăbit? Parcă ieri înmugureau crenguțele și renăștea natura...parcă ieri era primăvară...iar astăzi...natura parcă obosită începe să amuțească. Rând pe rând copacii sunt îți leapădă veșmântul. Acele frunze ce parcă ieri ne ofereau speranță..acum răpuse se prăbușesc la pământ una lângă alta. Va veni o iarna cu potopul ei de fulgi de zăpadă ce dansează ca un roi de fluturi... va veni frigul ce aduce odată cu el liniștea sinistră...va veni un sfârșit de an. Și astfel trec anii unul câte unul și noi ne urăm la mulți ani! Ne bucurăm de trecerea anilor...dar până când? Eram atât de fericit când venea data zilei mele de naștere...acum, mă cam îngrijorează că parcă sosește prea repede...timpul se scurge prea repede. Durerea mea nu este trecerea timpului...ci mă întreb, ce rămâne în urma lui, dar în urma mea? Încotro se duce timpul? Încotro mă îndrept eu? Dar tu?

Omul din groapă

Când plouă în suflet, nu-i niciodată senin afară, iar când e senin în suflet, nu plouă niciodată afară!

“Nu îndrăznim pentru că lucrurile sunt dificile,

ci pentru că nu îndrăznim

lucrurile sunt dificile”

Seneca

Am pierdut o jucărie din copilărie…dar am păstrat amintirea persoanei care mi-a dat acel cadou cu dragoste necondiţionată. Am pierdut privilegiile şi fanteziile copilăriei…dar am câştigat oportunitatea de a creşte şi de a trăi liber.Am pierdut multe persoane pe care le-am iubit şi încă le iubesc … dar am câştigat afecţiunea şi aptitudinea de a lua exemplu din viaţa lor. . .

“La început sunt mici, dar în curgerile lor devin mai puternice şi mai profunde, şi odata ce au pornit nu mai fac cale-ntoarsă. Aşa se întâmplă cu râurile, cu anii şi cu prieteniile.”

-Vechi verset sanscrit-

Cine este cel mai bun prieten al tău?

Deseori întâlnim oameni care doresc din toată inima lor să fie în prejma unora cu influență, putere, bani....și lista poate continua. De multe ori oameni fac sacrificii, renunță la unele principii doar pentru a avea prieten pe cineva important din punctul lor de vedere sau al altora. De curând am auzit o melodie care începe cu versurile următoare: The Alfa and Omega, The beginning and the end, The God of all creation, And my personal friend ....(Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, Dumnezeul întregii creaţii, și prietenul meu personal...) Oare am realizat noi oamenii ce mare privilegiu avem de a putea avea în calitate de cel mai bun prieten pe Dumnezeu?! Câți ne mai dorim acest lucru astăzi într-un mod real? Nu cumva mai repede căutăm să fim prieteni cu oamenii decât cu Dumnezeu? Vrem pe cineva cu putere...de ce nu mergem la Dumnezeu? vrem pe cineva să ne asculte...de ce fugim la oameni? Sunt doar câteva din gândurile și întrebările ce s-au născut în mintea mea...Cred că fiecare ar trebui să profită și să ne facem din Dumnezeu cel mai bun prieten al nostru.

"Un om care trăiește în spiritul valorilor ce sprijină viața nu va încerca să dovedească nimic; nici sfințenia, nici bunătatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru trăiesc mai degrabă în izolare, dar atunci când cerem exprimarea iubirii, s-ar putea să-i întâlnim, iar întâlnirea cu ei ne poate schimba viața." Octavian Paler

"Cel ce dăruiește din toată inima dragoste și bunătate le primește întotdeauna înapoi!"

Adevărat sau fals?

Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întâlnim'' - Friedrich Nietzsche

Unui om bogat si fiului sãu le plãcea sã colectioneze opere de artã rare. Aveau de toate în colecþia lor, în afarã de Picasso si Raphael. Adesea se asezau si îsi admirau minunatele opere de artã.

Când a izbucnit conflictul din Vietnam, fiul a plecat la rãzboi. A fost foarte curajos si a murit în bãtãlie în timp ce îl salva pe un alt soldat. Tatãl a primit vestea si a plâns amar pentru moartea fiului sãu.

Peste aproximativ o lunã, chiar înainte de Crãciun, cineva a bãtut la ușa sa. Era un tânãr cu un pachet mare în mânã.

El a spus:

- Domnule, dumneavoastrã nu mã cunoasteti, însã eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastrã si-a dat viata. El a salvat multe vieti în acea zi si în timp ce mã ducea în brate cãtre un loc sigur, un glont l-a lovit în inimã si a murit pe loc. Vorbea adesea despre dumneavoastrã si despre cât de mult iubiti arta.

Tânãrul a întins pachetul:

- Stiu cã nu este mare lucru. Nu sunt un artist mare, dar cred cã fiului dumneavoastrã i-ar fi plãcut sã aveti asta.

Tatãl a deschis pachetul. Era un portret al fiului sãu, pictat de acest tânãr. A privit uimit la felul în care soldatul surprinse în tablou personalitatea fiului. Ochii i s-au umplut de lacrimi. I-a multumit tânãrului si s-a oferit sã plãteascã tabloul.

- O, nu, domnule, nu as putea niciodatã sã plãtesc ce a fãcut fiul dumneavoastrã pentru mine. Este un cadou.

Tatãl a agãtat portretul deasupra semineului. De fiecare datã când avea musafiri, înainte de a le arãta vreo operã de artã din colectia lui le arãta întâi portretul fiului sãu.

Peste câteva luni el a murit. S-a fãcut o mare licitatie pentru picturile din colectia sa. S-au adunat multi oameni cu influentã, uimiti sã vadã minunatele tablouri si bucurosi sã aibã ocazia de a cumpãra unul pentru colectia lor. Pe tribunã se afla tabloul fiului sãu..

Cel care conducea licitatia a lovit cu ciocãnelul:

-Vom începe cu acest tablou al fiului sãu. Cine vrea sã liciteze?

S-a fãcut liniste. Apoi o voce din spatele încãperii a strigat:

- Vrem sã vedem tablourile celebre. Sãriti peste acesta.

Dar cel care conducea licitatia a insistat:

- Vrea cineva sã liciteze pentru acest tablou? Cine doreste sã înceapã? 100 de dolari? 200?

O altã voce a strigat furioasã:

-Nu am venit aici ca sã vedem acest tablou. Am venit sã vedem picturi de-ale lui Van Gogh, Rembrandt. Sã trecem la valorile adevãrate.

Dar cel care conducea licitatia a continuat:

- Fiul! Fiul! Cine îl va lua pe fiu?

În cele din urmã s-a auzit o voce din spatele încãperii. Era grãdinarul care lucrase mult timp pentru stãpân si fiul sãu.

- Voi da 10 dolari pentru acest tablou.

Fiind sãrac, era tot ce-si putea permite.

- Avem 10 dolari. Cine oferã 20?

- Dati-i-l cu 10 dolari. Sã trecem la genii.

- S-au oferit 10 dolari. Nu vrea nimeni sã dea 20?

Multimea de oameni a devenit tot mai furioasã. Nu vroiau tabloul cu fiul. Doreau picturile mai valoroase din colectie. Cel care conducea licitatia a lovit cu ciocãnelul:

- S-a vândut cu 10 dolari.

O persoanã din al doilea rând a strigat:

- Sã mergem mai departe!

Dar cel care conducea licitatia si-a pus jos ciocãnelul:

- Îmi pare rãu, dar licitatia s-a încheiat.

- Cum adica s-a incheiat domnule, noi am venit aici degeaba? Si ce facem cu tablourile celelalte!

- Îmi pare rãu. Când am fost chemat sã conduc aceasta licitatie, mi s-a spus despre o stipulatie care existã în testament. Nu am avut voie sã o destãinui pânã în momentul de fatã. Numai tabloul cu fiul este scos la licitatie. Cine il cumpãrã va mosteni întreaga avere, inclusiv tablourile. Omul care a luat tabloul cu fiul va primi totul.

În urmã cu 2000 de ani Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sãu pe cruce. Ca si licitatorul, mesajul Sãu zice:

- Fiul, Fiul, cine vrea sã îl ia pe Fiu?

Cãci, dupã cum vezi, cine Îl ia pe Fiul primeste totul.

View on ExposureRoom

View on ExposureRoom

Un om puternic nu este acela care are masa musculară dezvoltată peste normal, nu este nici acela care poate cumpăra cu banii săi pe oricine...omul puternic nu este nici cel ce are influență...Omul puternic este acela care poate recunoaște defectele din viața lui, acela care le poate învinge, omul care poate trece de slăbiciunile sale, de viciile din viața lui...acesta este un om puternic!

Viața e la fel cum ai interpreta în public un solo la vioară, învățând știința instrumentului pe măsură ce cânți. Samuel Butler

Poate că viața a avut un sens câtă vreme n-am ținut să-i dau unul. - Octavian Paler

Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima

Nu știu cum sunt alții...dar eu, am foarte multe așteptări, îmi doresc anumite lucruri...și pentru că așa ne este firea, luptăm mult pentru ceea ce ne dorim. Pe lângă aceasta așteptăm cu nerăbdare să vină clipa în care se realizează măcar una din multele dorințe. Am ajuns să cred că ne măsurăm timpul în realizări. Ce vreau să spun... cam așa arată timpul pentru noi uneori: - mai este puțin până îmi iau ceva..apoi trece o vreme până mi se oferă..., iar apoi, după ce am strâns suma aceasta, îmi voi cumpăra cel mai bun... lucru. Repet...poate nu toți sunt așa. Dar dacă mai sunt persoane care gândesc în acest fel...nu știu cât este de bine. Mă gândesc la cât de mult ne irosim din bucuriile pe care le-am putea avea pe lângă tot ce ne dorim. Oare cum percepe viața un bolnav căruia i se spune că mai are de trăit o perioadă scurtă...și cum percepem noi viața. Cred că este o mare diferență. Dacă ar trebui să trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima...cum ar fi? Îmi e teamă că irosim momente ce ar putea deveni prețioase pentru noi și pentru cei de lângă noi.

Te invit să trăiești din plin, să te bucuri de culori, de soare, de prieteni, de tot ce ai...nu lăsa grijile sau planurile să îți fure momentele ce pot deveni prețioase.

Cu ceva vreme în urmă, mi s-a spus că putem instala tasta "Delete" pentru memorie şi suflet...concluzia mea: este imposibil!

"Orice veste va aduce cu sine ziua de mâine, bună sau rea, învaţă-mă să o primesc cu inima împăcată şi cu încredinţarea neclintită că voinţa Ta stă asupra tuturora."

.... Toamna ....

În ultima vreme am avut ocazia să petrec mai mult timp în preajma copiilor...și așa cum mă așteptam am avut multe surprize. Cel mai mult am fost impresionat ieri...În timp ce stătea lângă o grămadă de ardei grași și capia am oferit unei fetițe de 4-5 ani și frățiorului ei de 8 ani câte un ardei... și răspunsul lor m-a uimit. Amândoi m-au refuzat. Am crezut că m-au înțeles greșit. A mai trecut puțin timp și i-am întrebat dacă vor să mănânce , specificând de data aceasta că sunt gustoși...dar același răspuns. După 5 minute apare fratele lor cel mare. Când i-am întins acestuia nu am primit decât un zâmbet larg și un mulțumesc. L-am întrebat de ce mă refuză frățiorii lui mai mici...la care el, puțin rușinat, plecând capul a afirmat: ei nu știu ce este, pentru că nu au mâncat niciodată! Și după ce l-au văzut pe acesta mâncând, au început și ei să mănânce.

Dacă cu două zile în urmă îmi părea rău pentru niște copii că nu își găseau să cumpere niște jucării (Bakugan)...ieri mă durea pentru niște copii care nu mâncaseră niciodată ardei gras sau ardei capia. Sunt atât de mulți copii care trăiesc o copilărie tristă, copii care se retrag din preajma celorlalți...copii nevinovați!

Sunt sigur că putem face ceva pentru ei, dar realizez că cea mai bună întrebare pentru noi, astăzi este: Vrem?

Choose Your Destiny

Sine cera

This is MINE !!!!

Care e cea mai frumoasă peşteră din România?.

Mai tot românul, cât de cât avizat, ar răspunde la această întrebare "Peştera Urşilor".

Greşit. Sunt câţiva iniţiaţi care cunosc răspunsul corect. "Peştera Piatră Altarului". Aflată în Munţii Bihorului, Piatra Altarului este închisă şi, cel puţin deocamdată, aşa va rămâne pentru turişti. Fotografii cu această minune a naturii au fost expuse însă la sediul Organizaţiilor Naţiunilor Unite de la New - York . De asemenea, imagini din Piatra Altarului au fost cuprinse într-unul din celebrele documentare ale lui Jaques Yves Costeau.

Unii speologi care au vizitat-o spun că ar fi printre cele mai frumoase 3 peşteri ale Europei. Alţii afirmă că e cea mai frumoasă. Nu degeaba, cei care o îngrijesc au ferecat-o cu trei porţi de fier şi vorbesc despre ea ca despre un loc paradisiac.

Situată într-un cadru greu accesibil, dominat de Platoul Padișului şi de impresionantele fenomene carstice dintre Cetăţile Ponorului şi Cetăţile Radesii, Piatra Altarului a fost descoperită din întâmplare, în 1984, de un clujean, Daniel Carlugea. Totul s-a întâmplat în timpul unei tabere de 1 Mai organizată la Ponor de Clubul de Speologie Politehnica. Carlugea avea atunci 23 de ani şi era student la Mecanică şi proaspăt membru al clubului de speologie. "Clubul începuse atunci o cercetare oarecum revoluţionară. Am luat hărţile geologice ale zonei, le-am suprapus peste ceea ce ştiam noi şi am căutat locurile unde se aflau faliile majore, care indică prezenţa peşterilor", povesteşte Carlugea. Această metodologie era folosită numai de cercetătorii profesionişti. "Descoperirea a fost însă un noroc. Am avut baftă", recunoaşte el.