Petiție Europeană Pentru o Duminică Fără Lucru

"Grupul conservator EPP din Parlamentul European a demarat o inițiativă pentru declararea Duminicii ca zi de odihnă în toată Uniunea Europeană. Pentru asta însă, și în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, e nevoie de 1 milion de semnături din toate țările membre ale Uniunii Europene.
Am fost solicitați să promovăm această inițiativă în Romania și o facem – cu multa plăcere. Este o inițiativă bună, profamilie. Copiii și soții au nevoie de o zi liberă pentru a fi împreună și au dreptul la a nu fi forțați să lucreze Duminica. Copiii au dreptul să petreacă o zi pe săptămiână cu ambii părinți iar părinții la fel. Deasemenea mulți dintre noi folosesc Duminica ca zi de închinare alocată bisericii cu întreaga familie. Din nefericire presiunile din afara, de cele mai multe ori nejustificate, ne forțează uneori să compromitem aceasta valoare creștină și tradițională. Inițiativa caută să rectifice această problemă. Protejarea Duminicii ca zi de odihnă și de închinare e un aspect important al identității noastre române, creștine, și europene."

Acum întreb și eu....what's next?

Dumnezeu vs. știință

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie
- Să va explic care e conflictul între ştiinţă şi religiea€
Profesorul ateu face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare
Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
Da dle, spune studentul
Deci crezi în Dumnezeu?
Cu siguranţă
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
Da
Tu eşti bun sau rău?
Biblia spune că sunt rău.
Profesorul zâmbeşte cunoscător. Ăhă! Biblia! Se gândeşte puţin. Uite o problemă pt ţine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindecă. Poţi face asta. Ai vrea să îl ajuţi? Ai încerca?
Da, dle. Aş încerca.
Deci eşti bun.
N-aş spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu....
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă.
El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se rugă lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poţi răspunde la asta?
Studentul tace.
Nu poţi răspunde, nu-i aşa? El ia o înghiţitură de apa din paharul de pe catedra că să-i dea timp studentului să se relaxeze.
Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
Pai..., da, spune studentul
Satana e bun?
Studentul nu ezită la această întrebare ...Nu
De unde vine Satana?
Studentul ezită. De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
Da, dle.
Răul e peste tot, nu-i aşa?Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da
Deci cine a creat răul? Profesorul a continuat. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce conform principiului ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău...
Din nou, studentul nu răspunde.
Există pe lume boli? Imoralitate? ? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, ?
Studentul se foieşte jenat.
Deci cine le-a creat?
Studentul nu răspunde, aşa profesorul întrebarea. Cine le-a creat? Niciun răspuns. , profesorul începe se plimbe clasei. Studenţii uimiţi.
Spune-mi, el adresându-se altui student. Crezi Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului trădează cedează nervos.
Da , dle profesor, cred.
Bătrânul se oprește din mărşăluit. Știința spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pt a observa lumea din jurul . L- văzut vreodată pe Isus?
Nu, dle. Nu L-am văzut.
Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?
Nu, dle, nu l-am auzit.
L-ai simțit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiență senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
Nu, dle, mă tem că nu.
Și totuși crezi în el?
Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știința spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
Da, credința, repetă profesorul. Asta e problema pe care știința o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credința.
Studentul rămâne tăcut pt o clipa, înainte de a pune și el o întrebare.
Dle profesor, există căldura?
Da
Și există frig?
Da, fiule, există și frig.
Nu, dle, nu există.
Profesorul își intoarce fața către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.
Studentul începe să explice.
'Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurica sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, și căldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmita energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă absența totală a căldurii. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absența căldurii. Nu putem masura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, dle, ci doar absența ei.
Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou și sună ca o lovitură de ciocan....
Dar întunericul, profesore? Există întunericul?
Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?
Din nou răspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absența a ceva. Poate exista lumina scazută, lumina normală, lumina strălucitoare, lumina intermitentă, dar dacă nu exista lumina constantă atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste întuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvant. In realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie și mai întunecat, nu-i asa?
Profesorul începe să-i zâmbească studentului din fața sa. Acesta va fi un semestru bun.
Ce vrei să demonstrezi, tinere?
Da, dle profesor. Vreau să spun că premisele dvs filosofice sunt greșite de la bun început și de aceea concluzia TREBUIE să fie și ea greșită.
De data asta, profesorul nu-și poate ascunde surprinderea.
Gresite? ....Poti explica în ce fel?
Lucrați cu premisa dualității, explică studentul… Susțineți că există viață și apoi că există moarte; un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Dle, stiinta nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Folosește electricitatea și magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înțeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieții înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanțial. Moartea nu e opusul vieții, ci doar absența ei. Acum spuneți-mi, dle profesor, le predați studenților teoria că ei au evoluat din maimuță?
Dacă te referi la procesul evoluției naturale, tinere, da, evident că da.
Ați observat vreodată evoluția cu proprii ochi, dle?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când își dă seama încotro se îndreapta argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevar.
Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției în desfășurare și nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. predați studentilor ceea ce credeți, nu? Acum ce sunteți, om de știință sau predicator?
Clasa murmura.
Studentul tace până când emoția se mai stinge.
Ca să continuăm demonstrația pe care o făceați adineori celuilalt coleg, permiteți-mi să vă dau un exemplu, ca să întelegeți la ce mă refer.
Studentul se uită în jurul sau, în clasa....
E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului?
Clasa izbucnește în râs.
E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit?
Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile și conform protocolului demonstrabil, știința spune – cu tot respectul, dle – că nu aveți creier. Dacă știința spune că nu aveți creier, cum să avem încredere în cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundată în tăcere.
Profesorul se holbează la student, cu o față impenetrabilă.
In fine, după un interval ce pare o veșnicie, bătrânul răspunde.
Presupun că va trebui să crezi, pur și simplu….
Deci, acceptați că există credința și, de fapt, credința exista împreuna cu viața, continuă studentul. Acum, dle, există răul?
Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur că există. Il vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului față de om. Se vede în nenumaratele crime și violențe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat:
Raul nu există, dle, sau cel puțin nu există în sine. Raul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumina.
Profesorul s-a asezat.

Despre încredere...

Mi-am propus să vorbesc astăzi despre încredere. Despre încrederea dintre oameni. Și doresc să vă provoc pe voi cititorii la discuție..asta dacă vreți. Puteți lăsa comentariile voastre legate de acest subiect...astfel vom dezbate mult mai bine această temă.
Nicolae Iorga spune că încrederea nu se pierde decât o dată...iar un alt scriitor spunea că încrederea se cucerește greu și se pierde repede.
Oare este așa cum spun acești scriitori?

Mulți susțin că într-o relație...chiar dacă greșești, ca prieten trebuie să ierți. Dar iertarea unei greșeli aduce cu sine o garanție a unei încrederi la fel de puternice ca până la momentul în care s-a greșit?După ce o pesoană dezamăgește ... va primi aceeași încredere dacă a fost iertat?

Poate că unii dintre voi ați trecut pe aici..poate ați greșit sau poate vi s-a greșit...cum a rămas încrederea in acea relație?

Arthur Schopenhauer spune că este mai rușinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fi înșelat de el.

Întrebarea mea este...după ce ai fost îmșelat de prieten...cum rămâne încrederea? pentru că William Sakespeare susține că nu trebuie să ai încredere în acela care ți-a încălcat o dată cuvântul.

Aștept reacțiile voastre...și..vă multumesc!

În fiecare dimineaţă avem în faţă o noua zi; tu hotărăşti dacă va fi o zi bună sau proastă, dacă urmează să te bucuri de viaţă în ziua aceea sau nu. Indiferent de natură factorilor externi cu care ne confruntăm cu toţii, zi de zi, la serviciu sau în alt alte domenii ale vieţii, tot noi suntem cei care hotărâm în mare parte ce fel de zi vom avea.
Umorul este un element simplu şi esenţial, care te poate ajută să ai o stare de spirit degajată. Când lucrurile păr să meargă prost, relaxează-te, nu te grăbi să reacţionezi. Încearcă să realizezi o imagine de ansamblu, gândeşte-te la ceea ce se întâmplă şi care este reacţia potrivită.
Zilnic pot există multe lucruri care te pot enerva, îngrijora sau nemulţumi. Important este să nu permiţi să se întâmple acest lucru. Poţi alege modul în care să reacţionezi şi să treci mai lejer peste nemulţumirile mărunte, ajungând în felul acesta să ai o dispoziţie mult mai veselă şi mai creativa. Bună dispoziţie şi un nivel cât mai redus al stresului îţi pot prelungi viaţă chiar şi cu câţiva ani!
Atitudinea pe care o ai în faţă vieţii poate să atragă persoanele în preajmă ta sau nu. Oamenii sunt în general atraşi de persoanele care au o perspectivă optimistă asupra vieţii. Cu toţii dorim să fim înconjuraţi de prieteni care găsesc soluţii la orice problemă, care au o atitudine pozitivă. Nu este greu de ghicit de ce o persoană care se plânge tot timpul este evitată de cei din jur, neavând parte de prea mulţi prieteni. Atitudinea pozitivă în faţă vieţii este secretul pentru a construi o viaţă fericită.
Schimbările care apăr în viaţă pot fi reale surse de stres, ceea ce îi face pe oameni să fie nervoşi şi îngrijoraţi. În faţă neprevăzutului este firesc să ne simţim puţin nesiguri.

O reclamă ce merită văzută

Errare humanum-Greșeli și costuri -

Definiția termenului "greșeală" este - Faptă, acţiune etc. care constituie o abatere (conştientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (şi care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare.
Zilnic noi oamenii facem greșeli. Fie le facem în dreptul nostru, fie în dreptul altora. Astăzi mă gândeam cât de mult plătim sau suferim din cauza unor greșeli făcute.
Atunci când greșim față de noi...ne putem învinovăți de neatenție, de nesăbuință...etc. De cele mai multe ori ne iertăm, căci nu avem încotro. E mai greu când suferim o perioadă de pe urma acestor greșeli...fie că am ales ce nu trebuia, fie că am spus sau făcut ce nu trebuia. Nicolae Iorga spunea - Să râzi, nu de greșelile pe care nu le-ai făcut, ci de acelea pe care nu le-ai făcut niciodată, deși ai avut prilej să le faci. Gândindu-mă la acest citat, realizez că de multe ori nu mai avem această șansă de a râde...greșim mult.
Legat de situația când greșim față de altcineva...aceasta e mai dificilă. Trebuie să recunoaștem că urmările greșelilor față de o altă persoană variază în funcție de cât de apropiată este acea persoană de noi. Chiar dacă de fiecare dată conștiința ne mustră, sau ar trebui să ne mustre...adevărul este că atunci când greșim față de cineva apropiat, drag...urmările sunt mai dureroase, mai adânci...mai grele!
Errare humanum – Să greșești e omenește !-spunea Seneca...dar acum cred că putem vorbi despre urmările greșelilor...
Spunea mai sus că atunci când greșim față de o persoană apropiată...s-ar putea să ne doară...fie atunci, fie mai târziu.
De multe ori nu relizăm importanța unor oameni până nu i-am pierdut de lângă noi. Am greșit față de ei...poate ne-am cerut iertare, dar relația nu mai poate fi cum a fost...încrederea dispare treptat. Acum intervin urmările greșelilor noastre. Vrei să refaci ce ai stricat și nu mai poți. Te doare că pierzi acea persoană, neștiind că o pierdeai când greșeai.
E uman să greșești ...dar e dureros costul pe care îl plătești unori. Acum văd cât de adevărată este zicala-Este mai usor să încerci să ascunzi o greșală decât să te străduiești să-i înlături consecințele.
Se spune că de cele mai multe ori, greșelile sunt punțile necesare dintre lipsa de experiență și înțelepciune. Dar eu cred că pentru a ajunge la înțelepciune, unii aplică în viața lor ideea: Oamenii fac foarte rar aceesi greseala de doua ori… de obicei o fac de trei sau de mai multe ori. Așa suntem noi oamenii...indiferența, orgoliul, pofta...ne determină să facem greșeli, iar uneori să repetăm greșeli care cândva ne-au costat...și ne vor costa!
Totuși mai putem face ceva după ce am greșit..fie ne cerem iertare, fie...îndreptăm greșeala. Nu este ușor..dar este cel mai bine! A greși este omenește, a stărui în greșeală este diavoloesc, iar a îndrepta o greșeală este … dumnezeieste. Aș dori să mai adug aici citatul care spune că - Un om trebuie să fie destul de mare să-și recunoască greșelile, suficient de deștept ca să învețe din ele și îndeajuns de tare ca să le îndrepte.

Acestea sunt greșelile făcute în dreptul oamenilor...dar mai sunt unele greșeli...care nu au urmări așa de grave...ba din contră, unori se arată a fi folositoare...Nu toate greșelile sunt chiar așa de rele. Dintr-o greșeală, Colomb a descoperit … America. ;)

Concluzia mea este una simplă: Nu lăsa greșelile să îți ia prietenii și pe cei ce îți vor binele de lângă tine. Doare!

Viața între două lumi

De multe ori întalnesc oameni de diferite vârste care imi atrag atenția.Astăzi vreau să vă aduc în atenție acei oameni care trec pe lângă noi sau poate că doar îi observăm de departe...oameni ce sunt în "lumea" lor.

Cel puțin printre tineri am observat acest obicei de a avea o mare parte din timp căștile în urechi...ascultând muzica lor preferată. Când îi vezi prima oară...tinzi să te speri...ei zâmbesc, deși sunt singuri...sunt parcă uneori într-o visare cu ochii deschiși...mai pe scurt, nu sunt prezenți cu totul acolo! Muzica are efectul ei. Ca unul care a iubit unele genuri de muzica, pot să recunosc....muzica poate deveni un drog. Ea-muzica-te poate scoate din realitatea dură a acestei vieți. Te ia și te duce acolo unde vrei tu, acolo unde te simți în siguranță...te rupe efectiv de realitate. Pentru o perioadă mă bucuram de efectul acesta al muzicii (nu vorbesc de toate genurile muzicale...ci de cele de genul house, trance, jungle, etc.)...ca mai târziu să văd cât de dăunător este. Faptul că te rupi voit de realitate, îți răpește posibilitatea luării unor decizii bune la timpul potrivit, formarea caracterului în momentele de criza...și mai ales...îți fură prezentul.

Nu numai muzica are acest rol...De multe ori, noi singuri facem astfel de escapade . Fugim pur și simplu din prezent. Ne folosim mintea, imaginația pentru a ne rupe de realitate. Trăim prea mult în trecut, sau prea mult imaginându-ne un viitor mai bun, mai frumos, în care noi o ducem bine.

Asfel, noi oamenii trăim în două lumi total diferite: lumea reală și cea "a noastră"...Poate că petrecem prea mult timp în lumea noastră, uitînd că viața trece foarte repede, neoferindu-ne posibilitatea unui "load level". Faptul că fugim de multe ori din realitate ne poate afecta pe viitor. Trecutul pe care de multe ori îl invocăm în prezent nu mai poate să ne ofere decât amintiri....sau cel mult lecții. Viitorul pe care ni-l imaginăm...niciodată nu ne vom apropia de el dacă nu deschidem ochii...continuând să visăm , nu ne ajută să aducem la îndeplinire aceste vise ale noastre. Trebuie să trăim fiecare clipă a prezentului, a realității.

De multe ori ne amintim ce bine era când eram mici, când nu aveam griji, când cineva avea grijă de toate...a fost frumos, sau poate că pentru unii nu...dar nu trebuie să ofer prea mult timp amintirilor. Ele ne pot răpi momente prețioase în care putem să ne bucurăm acum în prezent.

Trăind între aceste două lumi, nu ne putem bucura. Să nu uităm că doar lumea reală ne-a adus și ne va aduce bucurii...să nu mai facem greșeala de a irosi momentele prezentului...pentru că mai târziu vom regreta!

Un milionar din Austria a renuntat la intreaga avere, pentru "a trai fericit"

Un austriac milionar a renuntat la întreaga avere, pentru a-si gasi fericirea. Dupa o viata de lux si bogatie, Karl Rabeder a ajuns la concluzia ca banii il impiedica sa fie fericit. Asa ca renunta la averea de 3 milioane de lire si se muta intr-o cabana mica de lemn, la munte, transmite Telegraph. In varsta de 47 de ani, Rabeder si-a scos la vanzare proprietatea de lux desfasurata pe o suprafata de 3.455 de metri patrati, cu lac, sauna si asezata intr-un peisaj spectaculos la poalele Muntilor Alpi. Suma la care este evaluat domeniul: 1,4 milioane de lire sterline. Tot de vanzare este si ferma de 17 hectare pe care o detine in Provence, evaluata la 613.000 de lire sterline. Austriacul si-a vandut deja colectia de sase planoare, pentru 350.000 de lire, si un autoturism Audi A8, cu 44.000 de lire sterline. Fostul afacerist nu vrea sa mai pastreze nici mobila. "Ideea e sa nu mai raman cu nimic. Cu absolut nimic. Banii sunt contraproductivi - impiedica fericirea", sustine Karl Rabeder. Banii obtinuti din vanzarea proprietatilor vor fi directionati catre actiuni caritabile pe care le-a programat deja in America Centrala si Latina. "Pentru mult timp, am crezut ca mai multa bogatie si lux inseamna automat mai multa fericire. Eu provin dintr-o familie saraca, unde regula era sa muncesti mult pentru a obtine multe lucruri si am aplicat-o multi ani", a explicat austriacul. A respectat regulile pana cand si-a dat seama ca "lucreaza ca un sclav pentru lucruri pe care nu le doream sau de care nu aveam nevoie". Revelatia a avut loc in timpul unei vacante de trei saptamani, petrecuta alaturi de sotie in Hawaii. "A fost cel mai mare soc din viata mea, cand am realizat cat de groaznic, fara suflet si fara emotii este stilul de viata la cinci stele", a explicat el. "In cele trei saptamani, am cheltuit toti banii pe care ii puteam cheltui. Dar in tot acel timp am avut sentimentul ca nu am intalnit nici macar o singura persoana reala - ca suntem doar actori", a continuat fostul afacerist.

E COOL să vorbeşti corect româneşte

„[...]limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită sau scrisă e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii [...] şi măsurariul civilizaţiunii unui popor [...]”
Mihai Eminescu

„Să fii în trend” în diferite domenii ale vieţii, a devenit o prioritate a societăţii contemporane. Nimic rău în asta! Uneori însă, în lipsa unei bune cunoaşteri a unor parametri, intervine snobismul cultural, barbarismul şi chiar incultura. De la tehnologia modernă, care devine din ce în ce mai pretenţioasă şi pentru care suntem dispuşi să investim mai mult chiar decât ne permitem, până la adoptarea unui limbaj dominant, suntem martorii unui limbaj „anglicizat” din care generaţiile părinţilor noştri nu mai înţeleg mare lucru, deoarece limba maternă s-a transformat într-o rom-engleză „pocită”, fără norme generale, ci doar aplicate de la individ la individ şi lipsită de coerenţă. Pe lângă invazia de neologisme folosite incorect, există dificultăţi în uzul obişnuit al vorbirii. De la simple dezacorduri, până la pleonasme şi construcţii ilogice, în diferitele categorii de vorbitori, utilizarea limbii române lasă de dorit.
Să nu uităm însă că mai mult decât orice, suntem poporul lui Dumnezeu, care Îşi doreşte ca vorbirea noastră să fie „dreasă cu sare”, curată, clară şi plăcută. Recitind expresia eminesciană de debut, o vorbire îngrijită exprimă identitatea noastră ca popor, şi mai mult decât atât, identitatea noastră ca individ.
Ne putem bucura în prezent de adevărate facilităţi de comunicare (mess, mail, SMS), dar asta nu înseamnă că avem dreptul de a schimba şi de a „poci” limba doar din dorinţa de a fi „inovatori”.
Aceste câteva rânduri vin din partea unei iubitoare de limbă. Sunt adepta unui limbaj prescurtat pe mess sau în SMS, pentru economia de spaţiu, nu sunt împotriva termenilor străini asimilaţi corect în limbă, sunt de asemenea deschisă spre inovaţii lingvistice corecte. De aceea, îmi permit să vă provoc: haideţi să vorbim corect româneşte, deoarece aşa e...în trend! Da, aţi auzit bine! E COOL să vorbeşti corect româneşte!:) Ideea nu îmi aparţine, ci este un proiect lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a încuraja o vorbire corectă şi un limbaj îngrijit.
Să abandonăm aşadar poziţia de a stabili noi anumite norme şi să lăsăm specialiştii în domeniu să-şi facă treaba! Iar noi să nu facem altceva decât să învăţăm să ne vorbim clar şi corect limba!
PLEONASMUL
Începem cu pleonasmul care este arhicunoscut. Chiar dacă nu este o greşeală care să ţină strict de limbă, pleonasmul, prin redundanţa care îl defineşte, reprezintă un inconvenient din punct de vedere fonetic. Ca definiţie, pleonasmul constă în folosirea în exces a unor expresii diferite pentru comunicarea aceluiaşi sens.
Câteva exemple: aversă de ploaie, cicatrizarea rănii, cult religios, cutremur de pământ, dată calendaristică, drum rutier, intemperiile vremii, sectă religioasă, zvon fals, mujdei de usturoi etc. Şi lista este foarte luungă!! O puteţi completa şi voi fără probleme! Pleonasmul poate fi evitat dacă am cunoaşte sensul cuvintelor pe care le folosim, iar DEX-ul rezolvă această problemă. Un sfat ar fi să achiziţionaţi şi un Dicţionar de pleonasme, care v-ar ajuta să înţelegeţi mai mult despre acest subiect şi, de ce nu?!... să îl evitaţi!
CACOFONIILE (provenienţă grecească: kakos = rău, urât şi phone = sunet, însemnând sunet urât).
Ca şi pleonasmul, cacofoniile nu intră în categoria greşelilor de limbă, ci ţine de aspectul fonetic. Un fenomen frecvent întâlnit sunt (falsele) cacofonii evitate prin intercalări aberante (Erori flagrante de exprimare, Radiografie critică a limbajului cotidian, Ilie-Ştefan Rădulescu, ed. Niculescu, Bucureşti, 2007). Alăturarea lui şi în gruparea ca şi (admisă de normă ca locuţiune prepoziţională, în structura unui complement circumstanţial de mod comparativ de egalitate: „Ca şi el de interesat.”), folosită de numeroşi vorbitori în locul prepoziţiei ca, cu scopul evitării unei cacofonii: „Ce aţi putea face ca şi candidat la funcţia de primar?” (corect: „Ce aţi putea face în calitate de candidat”), vecinătatea neeufonică „ca... candidat” putând fi evitată nu prin intercalarea conjuncţiei şi, ci prin intermediul unor sinonime perifrastice ale prepoziţiei ca (în calitate de, fiind, drept, decât), ca în exemplele:
„Ca şi cetăţean, am avut nevoie de informaţii publice în....” (corect: „Fiind cetăţean...”).
„Cele cinci accidente au avut ca şi cauză poleiul...” (corect: „Cele cinci accidente au avut drept cauză...).
Uneori, elementul de relaţie ca şi poate lipsi fără ca enunţul să sufere: „Ca şi copil, am fumat şi eu câteva ţigări...” (corect: „Copil, am fumat şi eu...”).
Răspândirea clişeului ca şi pentru evitarea unor cacofonii a căpătat amploare, folosindu-se nejustificat şi în situaţiile în care cuvântul urmat de conjuncţia şi nu începe cu ca. Exemple:
Ca şi artist... (corect: ca artist), ca şi pastor (corect: ca pastor), „Eu, ca şi persoană, mi-am exprimat opiniile.” (corect: „Eu, ca persoană, mi-am exprimat opiniile.”).
Dacă intercalarea conjuncţiei şi este total contraindicată pentru evitarea unei cacofonii, folosirea virgulei în acest scop devine inutilă şi ridicolă atât în limbajul scris, cât şi în cel oral.
Cu toţii vrem şi ne place să fim COOL în diferite domenii: vestimentar, tehnologic, etc., iar acum, că am descoperit un nou aspect în care putem realiza lucrul acesta, vă invit să nu neglijăm unul din lucrurile care ne definesc: utilizarea corectă a limbii materne!

Panseluţa Luchian

Iepurii, suferind de exces de timiditate şi sătui de starea de alertă permanentă, s-au sfătuit şi au hotărât să pună capăt tuturor necazurilor lor şi să se arunce în apele adânci ale unui lac din apropiere. Au ajuns la locul fatal cu zecile şi sutele, iar broscuţele care stăteau pe malul lacului, speriate de zgomotul făcut de
lăbuţele lor, s-au grăbit să se ascundă în apă. Văzând aceasta, iepurii şi-au zis: „Iată că sunt făpturi mult mai fricoase decât noi...nu am face mai bine să abandonăm hotărârea iniţială?”
Să nu uităm că oricât de dificilă ar fi situaţia în care ne aflăm, sunt alţii care poate sunt într-o situaţie şi mai grea decât noi.

O altă surioară...