-De ce plângi?

- Pentru că sunt femeie ! - răspunde mămica.

- Nu înţeleg ... zice micuţul.

Mămica îl îmbrăţişează şi spune :

- Şi n-ai să înţelegi niciodată ...

Mai tîrziu, copilul îşi întreabă tatăl :

- De ce plînge mămica ?

- Nu ştiu nici eu ! Toate femeile plîng fără motiv ! - a fost tot ce i-a putut spune taticul.

Devenit adult, îl întreabă pe Dumnezeu : - Doamne, de ce plâng femeile aşa de uşor ? -

- Cînd am făcut femeia, ea trebuia să fie o fiinţă deosebită. I-am făcut umerii destul de puternici ca să poarte pe ei toată greutatea acestei lumi şi destul de moi că să fie confortabili. I-am dat forţa de a da viaţă şi cea de a accepta

respingerea cu care o tratează adesea proprii copii. Forţa de a avea grijă de familie în pofida bolilor şi oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-şi iubi copiii cu o dragoste necondiţionată, chiar şi atunci cînd ei o rănesc cumplit. I-am dat forţa care-i permite să continue cînd toată lumea abandonează. I-am dat forţa de a-şi suporta bărbatul în căderile sale şi de a-i rămîne alături cu aceeaşi tărie. Şi, în fine, i-am dat lacrimi să plîngă atunci cînd simte nevoia. Vezi, fiule, frumuseţea unei femei nu stă în veşmintele pe care le poartă, nici în chipul ei, nici în coafură. Frumuseţea unei femei stă în ochii ei. Aceasta e poarta către inima ei - locul unde se adăposteşte dragostea. Şi adesea lacrimile ei sînt cele prin care poţi să-i zăreşti inimă.