CINE MOARE?

de PabloNeruda

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,

urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine nu-şi schimbă existenţa;

cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu

oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,cine preferă

negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui

vârtej de emoţii, acele emoţii care învăţa ochii să staluceasca,

oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;

Cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;

Cine nu-şi permite măcar o data în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte;

Cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat...

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi

detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne

întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respiră.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o

fericire splendidă. Totul depinde de cum o trăim... Dacă va fi să te

înfierbânţi, înfierbântă-te la soare Dacă va fi să înşeli,

înşeală-ţi stomacul. Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie. Dacă va

fi să minţi, minte în privinţă vârstei tale. Dacă va fi să furi, fură

o sărutare. Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frică. Dacă va fi să simţi

foame, simte foame de iubire. Dacă va fi să doreşti să fii fericit,

doreşte-ţi în fiecare zi...

Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna!

Octavian Paler

Adevărat sau fals?

Love of my life

Cu ceva vreme în urmă vorbeam de trecerea timpului... Această trecere are și părți bune, dar și unele...mai puțin bune. Parcă ieri abia îndrăzneam să ating acest pui de om...care acum nu mai are stare...când nu se aud zgomote, râs sau țipete...face ceva...aceasta este ultima ei ispravă: a găsit un "cuib" de joacă, dap, sertarul noptierei.

Astfel dar, aceasta este o parte bună a trecerii timpului, mi-a adus această comoară care îmi inundă sufletul cu bucurie! Iar ce mă îngrijorează la trecerea timpului?!...mi se pare că Bia crește prea repede, și sincer să fiu nu prea vreau! ;)

Sper ca pentru toți trecerea timpului să aducă numai lucruri bune !!!

Lașitate însemnă nu numai să eviți sau să fugi, tot lașitate e și dacă nu îți pasă.

Octavian Paler

Încotro ???

Trec zilele rând pe rând. Nu știu cum trece săptămâna...dar parcă totul a început să alerge! Încotro? spre unde graba aceasta nebună? Spre ce se îndreaptă timpul atât de grăbit? Parcă ieri înmugureau crenguțele și renăștea natura...parcă ieri era primăvară...iar astăzi...natura parcă obosită începe să amuțească. Rând pe rând copacii sunt îți leapădă veșmântul. Acele frunze ce parcă ieri ne ofereau speranță..acum răpuse se prăbușesc la pământ una lângă alta. Va veni o iarna cu potopul ei de fulgi de zăpadă ce dansează ca un roi de fluturi... va veni frigul ce aduce odată cu el liniștea sinistră...va veni un sfârșit de an. Și astfel trec anii unul câte unul și noi ne urăm la mulți ani! Ne bucurăm de trecerea anilor...dar până când? Eram atât de fericit când venea data zilei mele de naștere...acum, mă cam îngrijorează că parcă sosește prea repede...timpul se scurge prea repede. Durerea mea nu este trecerea timpului...ci mă întreb, ce rămâne în urma lui, dar în urma mea? Încotro se duce timpul? Încotro mă îndrept eu? Dar tu?

Omul din groapă

Când plouă în suflet, nu-i niciodată senin afară, iar când e senin în suflet, nu plouă niciodată afară!

“Nu îndrăznim pentru că lucrurile sunt dificile,

ci pentru că nu îndrăznim

lucrurile sunt dificile”

Seneca

Am pierdut o jucărie din copilărie…dar am păstrat amintirea persoanei care mi-a dat acel cadou cu dragoste necondiţionată. Am pierdut privilegiile şi fanteziile copilăriei…dar am câştigat oportunitatea de a creşte şi de a trăi liber.Am pierdut multe persoane pe care le-am iubit şi încă le iubesc … dar am câştigat afecţiunea şi aptitudinea de a lua exemplu din viaţa lor. . .

“La început sunt mici, dar în curgerile lor devin mai puternice şi mai profunde, şi odata ce au pornit nu mai fac cale-ntoarsă. Aşa se întâmplă cu râurile, cu anii şi cu prieteniile.”

-Vechi verset sanscrit-

Cine este cel mai bun prieten al tău?

Deseori întâlnim oameni care doresc din toată inima lor să fie în prejma unora cu influență, putere, bani....și lista poate continua. De multe ori oameni fac sacrificii, renunță la unele principii doar pentru a avea prieten pe cineva important din punctul lor de vedere sau al altora. De curând am auzit o melodie care începe cu versurile următoare: The Alfa and Omega, The beginning and the end, The God of all creation, And my personal friend ....(Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, Dumnezeul întregii creaţii, și prietenul meu personal...) Oare am realizat noi oamenii ce mare privilegiu avem de a putea avea în calitate de cel mai bun prieten pe Dumnezeu?! Câți ne mai dorim acest lucru astăzi într-un mod real? Nu cumva mai repede căutăm să fim prieteni cu oamenii decât cu Dumnezeu? Vrem pe cineva cu putere...de ce nu mergem la Dumnezeu? vrem pe cineva să ne asculte...de ce fugim la oameni? Sunt doar câteva din gândurile și întrebările ce s-au născut în mintea mea...Cred că fiecare ar trebui să profită și să ne facem din Dumnezeu cel mai bun prieten al nostru.

"Un om care trăiește în spiritul valorilor ce sprijină viața nu va încerca să dovedească nimic; nici sfințenia, nici bunătatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru trăiesc mai degrabă în izolare, dar atunci când cerem exprimarea iubirii, s-ar putea să-i întâlnim, iar întâlnirea cu ei ne poate schimba viața." Octavian Paler

"Cel ce dăruiește din toată inima dragoste și bunătate le primește întotdeauna înapoi!"

Adevărat sau fals?

Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întâlnim'' - Friedrich Nietzsche