....

O POVESTE ADEVĂRATĂ

Georges PHILLIPS, un bărbat de o anumită vârstă trăia în VANCOUVER, când se pregâtea de culcare soţia îi spune că a lăsat lumina aprinsă în curte. Georges când s-a dus s-o stingă a văzut că hoţii îi furau din curte şi din grădină. Sună repede la Poliţie şi este întrebat dacă hoţii au intrat în casă şi l-au atacat. ''Nu, răspunde el, dar continuă să-mi fure din curte şi din grădină. '' Operatorul îi răspunde: '' Ne pare rău dar toate maşinile de patrulare sunt pe teren. Încuiati-vă în casă şi vom trimite pe cineva când se întoarce la sediu'' Georges spune : "O.K " şi închide. A stat el puţin vreme de 30 secunde şi sună din nou la Poliţie: Bună seara, tocmai v-am sunat înainte să vă spun de hoţii din curte ... Nu vă mai faceţi griji şi nu mai trimieţi pe nimeni să verifice. Tocmai i-am împuşscat'' şi închide telefonul. În următoarele 5 minute, 6 maşini de Poliţie, o echipă de trăgători de elită, un elicopter, 2 autospeciale de Pompieri, o Salvare şi Şeful Poliţiei locale erau la faţa locului, reuşind să prindă hoţii în flagrant delict. Un poliţist îi spune: " Credeam că i-aţi împuşcat ..." La care Georges răspunde : " Şi eu credeam ca nu aveţi pe nimeni disponibil "...

The Storm.....

Talk to me! Vorbește-mi! Dites-moi! Habla conmigo! ....

Vorbele sunt punţile de legătură între oameni! Sunt de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi ofurile. Facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte...ne cufundăm în tăcere!
Muzica din căști, calculatorul din față, problemele, temerile, și câte altele ne fac să devenim tăcuți, uneori parcă absenți...absenți din viața noastră! Dacă ești de acord cu mine, fă ceva pentru tine și pentru cei dragi ai tăi! Vorbește!