Inima ta cum este?

Într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din împrejurimi.

Nu după multă vreme, în jurul lui s-a strâns o mare mulţime de oameni şi toţi îi admirau inima care era într-adevăr perfectă. Nu vedeai pe inimă lui nici un semn, nici o fisură.

Da, toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată. Tânărul era foarte mândru de inimă lui şi nu contenea să se laude singur cu ea.

Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:

- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele...

Oamenii din mulţimea strânsă în jurul tânărului au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inimă ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inimă bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi din inimă concurentă, şi acolo se vedeau răni larg deschise, încă sângerânde.

- Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă? îşi şopteau uimiţi oamenii.

Tânărul, după ce examinase atent inima bătrânului, şi-a ridicat privirea şi i-a spus râzând:

- Cred că glumeşti, moşnege. Priveşte la inimă mea - este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere!

- Da, a spus blând bătrânelul. Inimă ta arată perfect, dar nu mi-aş schimbă niciodată inima cu inimă ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inimă mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea - rup o bucată din inimă mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb o bucată din inimă lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inimă mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăţi din inimă mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţica din inimă lor. Acestea sunt rănile deschise din inimă mea, găurile negre... a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni; şi, cine ştie, s-ar putea că într-o zi să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor. Înţelegi acum, dragul meu, care este adevărată frumuseţe a inimii? a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânul.

class="Apple-style-span" style="font-size:large;"> Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrânel, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucată din inima brăzdată de cicatrice şi a pus inima tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase.

Tânărul şi-a privit inimă, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inimă cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.

Cât de trist trebuie să fie să mergi pe calea vieţii cu o inimă întreagă în piept! O inimă perfectă, dar lipsită de frumuseţe...

Inimă ta cum este? O poţi împarţi cu alţii?