Hopeless eyes

Nu am să pot uita niciodată privirea matură a unei fetițe! Nu o să uit acei ochi negri...și triști...Eram în perioada facultății când obișnuiam să vizităm un orfelinat. Aici am cunoscut mulți copii...mulți cu mai mult curaj decât ceilalți...fetițe și băieți care ne spunea tata...dar dintre toți, nu o pot uita pe Ana! La început am crezut că era rușinoasă, sau că nu se trezise bine...și am început să vorbesc cu ea. Nu vorbea mult, dar dar expresia feței exprima tot. Acea fetiță suferea. Ochii ei povesteau parcă tuturor o poveste tristă pe care ea o trăia.

Am ieșit să ne jucăm într-un parc din apropiere. O duceam în spate și puteam simți fiecare oftat. O simteam cu se întorcea să privească copii și părinți...ma durea, dar nu știam ce pot să fac.

Am ajuns în parc unde am încercat să alung oftatul dn pieptul ei...degeaba. prive la copii, se juca cu mine puțin...dar nu schița nici un zâmbet. Nu a trecut mult si un băiețel a venit să se joace cu noi. Ana îl studia atent. Acesta o îndemna să facă forme de nisip cu el...dar ea tăcea și privea. Nu mai puteam să fac nimic, ci doar urmăream să văd ce va face Ana.

Nu a trecut mult și fetița îl oprește pe băiețel, se uită în ochii lui să se asigure că acesta este atent și îl întreabă: Unde e mama ta? Nu a întrebat doar pentru a afla unde este mama băiețelului, ci mai mult pentru a-l mustra că nu este cu ea...ce caută el aici departe de mama lui.Nu am mai putut rezista și am plecat de acolo pentru a nu o întrista mai rău.

Ana a arătat ce o durea pe ea...nu era cu mama. Nimic și nimeni nu o putea duce departe de suferința ei. Ma-am întâlnit cu ea după o vreme...crescuse...dar tristețea din ochii ei nu dispăruse.

Ea, nevinovată fiind, trăiește o poveste tristă, pe care nu o poate controla. Tu...de ce te plângi? Care e durerea ta? Atunci când am cunoscut această fetiță...aveam și eu nemulțumirile mele...dar când am plecat de acolo...mi-am dat seama ce pretențios eram. A fost cea mai mare lecție învățată în acel an.