Când vezi că ai aceeaşi părere cu majoritatea e bine să mai reflectezi o dată. (Mark Twain)

Am ajuns la concluzia că niciodată nu îi poți mulțumi pe oameni! ...oricât de mult te-ai strădui, vor exista persoane ce vor avea ceva de comentat la asresa ta sau la ceea ce ai făcut...inevitabil apar dușmanii! Dar nu este nimic... cred în următoarele cuvinte:

Omul trebuie să aibă şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă, iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie.

Noi îl privim pe Dumnezeu aşa cum aviatorii işi privesc paraşuta; ea este acolo pentru urgenţe dar pilotul speră să nu trebuiască să o folosească niciodată. (C.S. Lewis)

De ce?

De curând am auzit o povestire ... se spune că învățătorul i-a întrebat pe copii ce vor să se facă atunci când vor fi mari. Copii încep să spună pe rând ce vor să ajungă...între aceștia a fost un băiețel care atunci când i-a venit rândul, a spus: -eu când o să fiu mare o să mă fac...prost! Învățătorul uimit întreabă de ce a spus asta, la care băiețelul răspunde...asta îmi spune tata mereu..că o să fiu un prost!

Această povestire mi-o spune o persoană care trăise experiența băiețelului...el niciodată nu a fost apreciat, ba din contră...tatăl îi spunea că nu va face nimic în viață. Greu, spunea această persoană , a putut să treacă peste vorbele tatălui....au trecut mulți ani ca să vadă că e și el bun.

Oare ce au acești părinți în minte când aruncă astfel de vorbe copiilor lor?

De ce unii pot să facă tot pentru copii lor iar alții pur și simplu îi distrug?

.....

Viață de copil....

Copilărie...

De vorbă ..cu mine

Vrei , te rog să îți îndrepți privirea și spre mine ?

De foarte multe ori acesta este strigătul ce nu răzbate din pieptul oamenilor. Deși întoteauna a fost vorba despre alții ... aici și acum e vorba despre mine ...Atunci când înaintea pașilor ți se aștern mai multe motive de nemulțumire, decât de bucurie și mulțumire, atunci când ești ademenit în a intra în probleme prezente și altele din trecut carora nu le-ai dat atenție la momentul potrivit, atunci și acum, ai nevoie de ... ceva ... ceva sau cineva care să îți întindă mâna și să te ajute să ieși la liman și să îți continui drumul care oricum e greu.

Ai nevoie de mâini calde care să îți încălzească sufletul ... izvoare cu ape limpezi și ... pajiști verzi în care să îți odihnesti trupul greu și obosit.

Te-ai gândit vreodată la bucuria acelui suflet pentru care ai fost și esti totul ? Ai trait vreodată această plinătate ce alții au simțit-o alături de tine ? Eu am simțit-o ... și o mai simt ... acest lucru îmi dă putere, și impuls ... ca să merg mai departe ... mă mulțumesc de multe ori cu puțin ... sau cu totul ...nu aș avea nevoie decât de acest puțin care pentru sufletul meu e cel mai mult ...

Ce poate fi mai liniștitor decât prezența celor dragi alături de tine? Așa e că de multe ori ai nevoie de îmbrățișarea lor ca să poți respira ? Cum e să simți atunci că nimic, absolut nimic rău nu te mai poate atinge ?

Cine nu are suflet? Cine nu simte ceea ce i-a fost pus în suflet să simtă?

Caută în cel mai adanc trecut al tău, acel trecut în care erai un copil inocent ... și privește la alții, prin ceea ce a rămas curat și cald în ființa ta! Privește spre ceilalți așa cum au privit și alții spre tine ... așa ... cu lacrimi în ochi, lacrimi de fericire pentru că tu ai facut parte din viața cuiva ...

"Să ne bucurăm de ceea ce ne putem bucura acum." Virginia Woolf

De multe ori bucuria apare din lucruri mărunte...și aceste lucruri mărunte pot da naștere la furtuni de bucurie. Dar oare astăzi te mai întâlnești cu bucuria? Acea simplă bucurie mai apare? Tatăl meu obișnuia să spună unori după un oftat adânc...lasă că va răsări soarele și pe strada noastră...dar privind lumea ce ne înconjoară, evenimentele, ajung să cred că trăim undeva în emisfera nordică, aproape de Pol, pentru că rar mai vezi oameni cu licăriri de bucurie în priviri... rar mai răsare soarele pe strada cuiva.

Sper ca astăzi să căutați acel ceva mărunt ce aduce bucurie. Și de ce nu... oferă un prilej de bucurie cuiva! Nu trebuie să faci cine știe ce. Încearcă să oferi un zâmbet cald! Bucură-te de ceea ce poți!

ALONE!

Cine judecă pe un om se poate înşela, cine-l iartă, nu se înşeală

Când ți se pare că ai prea multe probleme...încearcă să nu te plângi! Privește la cei de lângă tine...este posibil să observi probleme mult mai mari decât ale tale.....asta te va motiva să fii mai recunoscător pentru lucrurile bune din viața ta!

Acum când privesc la trecut, realizez că încercările vieții, la urma urmei, sunt ce la faci să fie....ele pot să fie piatra de care te împiedici sau pot să fie treapta pe care urci.

Învață să oferi!

Care este cea mai bună știre pe care ai auzit-o?dar cel mai frumos gând pe care l-ai avut în ultimul timp? Dă-l mai departe! Ar putea fi exact ceea ce are altcineva nevoie pentru a-și ridica moralul și pentru a avea o zi bună!

Haide să începem să readucem zâmbete pe fețele celor de lângă noi...e greu? Încearcă! Tu vei fi mai fericit!

A schimba un lucru în bine are mai multă valoare decât a încerca să explici de ce o mie de lucruri nu sunt cum ar trebui să fie!

Dacă fiecare dintre noi ar folosi măcar 5 minute în fiecare zi încercând să facă viața cuiva puțin mai bună.....gândiți-vă unde s-ar ajunge!

Oscar Wilde spunea că egoismul nu înseamnă să trăiești cum vrei, ci să le ceri altora să trăiască cum vrei tu!....

Tu cum trăiești? pentru cine consumi tot timpul vieții tale?

Culori și suflet!

Culege doar bucuriile zilei, și uită ce este rău sau nefolositor!

Running away

Nu puține sunt ocaziile când fiecare dintre noi suntem sătui de ceea ce vedem și auzim, și vrem să fugim din această lume! ... siner să fiu ... mi-e dor de-Acas' !!!

Hopeless eyes

Nu am să pot uita niciodată privirea matură a unei fetițe! Nu o să uit acei ochi negri...și triști...Eram în perioada facultății când obișnuiam să vizităm un orfelinat. Aici am cunoscut mulți copii...mulți cu mai mult curaj decât ceilalți...fetițe și băieți care ne spunea tata...dar dintre toți, nu o pot uita pe Ana! La început am crezut că era rușinoasă, sau că nu se trezise bine...și am început să vorbesc cu ea. Nu vorbea mult, dar dar expresia feței exprima tot. Acea fetiță suferea. Ochii ei povesteau parcă tuturor o poveste tristă pe care ea o trăia.

Am ieșit să ne jucăm într-un parc din apropiere. O duceam în spate și puteam simți fiecare oftat. O simteam cu se întorcea să privească copii și părinți...ma durea, dar nu știam ce pot să fac.

Am ajuns în parc unde am încercat să alung oftatul dn pieptul ei...degeaba. prive la copii, se juca cu mine puțin...dar nu schița nici un zâmbet. Nu a trecut mult si un băiețel a venit să se joace cu noi. Ana îl studia atent. Acesta o îndemna să facă forme de nisip cu el...dar ea tăcea și privea. Nu mai puteam să fac nimic, ci doar urmăream să văd ce va face Ana.

Nu a trecut mult și fetița îl oprește pe băiețel, se uită în ochii lui să se asigure că acesta este atent și îl întreabă: Unde e mama ta? Nu a întrebat doar pentru a afla unde este mama băiețelului, ci mai mult pentru a-l mustra că nu este cu ea...ce caută el aici departe de mama lui.Nu am mai putut rezista și am plecat de acolo pentru a nu o întrista mai rău.

Ana a arătat ce o durea pe ea...nu era cu mama. Nimic și nimeni nu o putea duce departe de suferința ei. Ma-am întâlnit cu ea după o vreme...crescuse...dar tristețea din ochii ei nu dispăruse.

Ea, nevinovată fiind, trăiește o poveste tristă, pe care nu o poate controla. Tu...de ce te plângi? Care e durerea ta? Atunci când am cunoscut această fetiță...aveam și eu nemulțumirile mele...dar când am plecat de acolo...mi-am dat seama ce pretențios eram. A fost cea mai mare lecție învățată în acel an.

Poza zilei

Un răspuns interesant și adevărat

Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, într-un interviu în emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost întrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 şi i s-a pus o întrebare la care mulţi ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare:

"Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întîmple aşa ceva şi să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?"

Anne Graham, după ce a meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral, a răspuns cu nişte replici foarte logice, profunde şi inspirate, nepregătite dinainte (se poate vedea pe videoclipul înregistrat). Dânsa a precizat foarte calm şi explicit, precizând următoarele:

"Şi eu mi-am pus deseori această întrebare şi mi-am găsit următoarele răspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsă - că Dumnezeu a fost şi rămâne adânc întristat de această, la fel că şi noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem şi chiar Îi poruncim să iasă din şcolile noastre, din guvernul şi din vieţile noastre, că ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul Lui... Şi, fiind El un adevărat gentleman, cred că pur şi simplu S-a dat, calm, la o parte... Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvîntarea, milă şi protecţia Să, dacă Îi cerem să ne lase în pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate în şcoli etc.) Cred că totul a început cînd Madeleine Murray O'Hare (doamnă care a cerut că America să devină o ţara atee şi care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată şi a devenit lege obligatorie în SUA... Apoi, cineva a spus că mai bine nu am cîţi Biblia în şcoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi şi să-ţi iubeşti aproapele că pe ţine însuţi), iar noi am spus O.K..

Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că această le-ar afecta mică lor personalitate şi stimă de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să ştie ce vorbeşte, aşa că am spus O.K.

Apoi, altcineva a spus că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci cînd greşesc. Iar conducătorii de şcoli au spus că nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci cînd se poartă urît, pentru că şcolile nu au nevoie de publicitate proastă şi în nici un caz de procese. (Totuşi, există o mare diferenţă între a disciplină şi a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.

Apoi, cine ştie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei şcoli a spus că, băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor putea să se distreze cît vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinţilor că le-au primit de la şcoală. Iar noi am spus O.K.

Apoi, unii dintre aleșii nostri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viața lor privată atât timp cât ăși fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare dintre noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv președintele, în viața sa privată, atât timp cât am o slujbă și economia merge bineș

Apoi,niște libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect și apreciere a frumuseții feminine... Iar noi am spus O.K.

Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, și încă mai departe, afișându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K...au dreptul la libera exprimare. Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV și filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violența și sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea și temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât entertainment-amuzament, nu are efecte adverse și oricum nu o ia nimeni în serios, așa că totul a mers inainte.

Iar acum ne întrebam speriați de ce copiii noștri nu au conștiință, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înșiși. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce. Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei și culege. Noi Îi spunem lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiță ucisă în clasă? Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din școli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-ați spus să plec din școli?

E ciudat cum oamenii Il disprețuiesc pe Dumnezeu, și apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia. E ciudat cum de toți oamenii vor să meargă în ceruri, deși nu cred, nu gândesc, și nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie. Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu și de fapt îl urmează pe Satana, care, se știe că, la rândul lui, crede și el în Dumnezeu...E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecați. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail și ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiți mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte de a le trimite și altora. E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud și obșcen trece liber prin cyberspațiu, dar orice discuție publică despre Dumnezeu este împiedicată la școală și la locul de munca. Este, în sfârșit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos fiind în același timp un creștin invizibil în timpul săptămânii."

Podul vieții

Un scriitor german, Max Eyth a scris o nuvelă intitulată “Tragedie profesionalã”. E vorba de un tînăr inginer care, printr-un straniu concurs de împrejurări primeşte o comandã foarte importantă. I se cere sã construiască un pod deasupra unui fluviu, într-un loc unde acesta devenise un adevărat brat de mare… Dificultatea proiectului consta si în faptul cã podul urma sã fie supus actiunii fluxului si refluxului, iar la începutul perioadei respective tehnica nu dispunea încã de mijloacele moderne. Tânărul construieşte acest uriaş pod…
Când a fost gata s-a sărbătorit inaugurarea cu muzicã, drapele și ziarişti. Oficialii trec cu trenul peste pod… Tînărul inginer era în centrul atenţiei tuturor. Numele lui figureazã în toate ziarele. Acum era un om cu faimã… La Londra deschide un uriaş birou de arhitecturã și se căsătoreşte cu o fatã bogată. El are tot ce-și doreşte inima…
Și totuşi, în viaţa lui este un secret ciudat care-i întunecă viaţa, un secret ştiut numai de soţia lui. Totdeauna când vine toamna el dispare… El pleacă sã vadă podul… Noaptea, când furtuna urlã și ploaia se năpusteşte în rafale, atunci stã la picioarele podului, învăluit în impermeabil… și tremură de fricã… El simte literalmente forţa furtunii care se dezlănţuie împotriva stâlpilor… Și de fiecare datã reface calculele pentru a se asigura cã ei sunt destul de solizi, cã a evaluat corect forţa vântului… Când a trecut furtuna, pleacă din nou la Londra și redevine omul celebru care ocupă un loc asa de important în viata metropolei. Nimeni nu observa teama tainicã ce îl roade…
Oare e bine construit podul? Oare e destul de puternic? Într-o noapte cu furtună grozavă, el vede un tren angajându-se pe pod. El urmăreşte cu privirea lanternele roşii de la ultimul vagon. Deodatã ele au dispărut și știe cã trenul s-a prăbuşit în apele adânci ale mãrii înfuriate. Podul se rupsese pe la mijloc…
Oare nu este aceasta istoria vieţii noastre? Noi toţi construim un pod – podul vietii noastre… Si uneori când avem câte o noapte fãrã somn sau când ne tulbură ceva deosebit, se trezește teama: Am construit oare corect podul vieții mele? E destul de solid pentru a putea rezista furtunilor care mã amenință? Și atunci Știm foarte precis cã ceva nu e în regulã! Podul vieții noastre nu e în ordine! Cine ar putea sã nu recunoască lucrul acesta? Fiecare din noi putem spune „Perferct în ordine? NU! Ar trebui multe sã fie altfel!” S-ar putea sã nu știm exact ce anume nu e în ordine, sau unde este punctul slab, sar simțim cu toții lucrul acesta… Multe ar trebui să fie altfel… Ce anume? De unde sã începem? Cine ne-ar putea descoperi?…

Banii îți fac casa, dar dragostea face din ea un cămin!

"Nu căutaţi să fiţi oameni de succes, căutaţi să fiţi oameni de valoare!!" (A. Einstein)

"Să trăieşti pe pământ poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an . " Ashleigh Brilliant.

Lista de cumpărături

Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.
Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.
John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?Louise a raspuns: Da, domnule.O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
“Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.”
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune