Un mare adevăr despre ... minciună

Puterea cuvintelor este cunoscută încă dinainte ca psihologia să ofere diverse definiţii comunicării. Transmiterea unui mesaj verbal este un fenomen complex, dar deşi cuvintele par să reprezinte numai o mică parte din comunicare, au totuşi o forţă de nestăvilit atunci când sunt folosite într-o manieră aducătoare de rău.
Chiar de la început, totul a pornit de la cuvinte. Dumnezeu este Cuvântul şi tocmai de acest adevăr fundamental s-a legat şi Diavolul atunci când prin cuvinte, a dus în moarte neamul omenesc. Minciuna lui: „veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”, este de fapt o jumătate de adevăr îmbinată, de o isteţime diabolică, cu jumătate de neadevăr. În definitiv, ceea ce aveau să cunoască ei, şi noi pe urma lor, a fost doar răul, pentru că binele era peste tot în jurul lor. Iar aspiraţia de a atinge statura lui Dumnezeu s-a dovedit a fi numai o farsă.
De 6000 de ani, Satana studiază psihologia umană. Miliarde de oameni au fost înşelate de el, iar metodele lui sunt perfecţionate cu fiecare lecţie pe care o mai învaţă de la pământenii naivi. Un lucru e însă evident, pentru oricine se opreşte o clipă să privească scena. Minciunile lui…au fost întotdeauna îmbinate cu puţin adevăr, ambalate într-o logică anume şi făurite cu o măiestrie fină, greu detectabilă. De aici, dificultatea de a observa linia subţire de despărţire dintre bine şi rău, adevăr şi minciună.
Minciunile nu vin niciodată în forma lor grotească. Ele nu anunţă marele rău pe care urmează să îl facă şi nici nu te înştiinţează de durerea de după. Minciunile vin îmbrăcate elegant şi plac ochiului. Par să ofere ceea ce îţi lipsea şi deşi nu îţi garantează bucuria…îndrăznesc să ţi-o promită. Parcă orbit, laşi totul şi mergi într-o direcţie care te duce la moarte sigură, dar măcar…până acolo poţi călători liniştit, „pe pat comod de flori”.
Când cuvintele lui se aşează exact în locul aşteptat, realizezi că Satana a mai învăţat o lecţie, dar tu te-ai dat iarăşi bătut pentru că l-ai crezut. Ce lecţie? E simplu…nu se va duce niciodată la un om căzut în şanţ, cu mintea plină de băutură ameţitoare să îi promită o carte bună sau faimă şi popularitate, pentru că in momentul acela, ceea ce reprezintă o ispită este exact ceea ce constituie dorinţa(o altă sticlă). În acelaşi fel, la un om talentat, creştin, implicat, nu va veni cu ispita unor vizite la bar ci cu o stare de beatitudine, dată de o împlinire care seamănă mai tare a mândrie…şi lista e interminabilă.
Principiul,însă, rămâne neschimbat. Reţeta e numai una: se caută punctul slab şi se acţionează cu armele manipulării învăluite în aură de persuasiune, minciunii îmbrăcate în jumătăţi de adevăr şi totul este apoi, combinat cu o uluitoare perseverenţă ce-şi cunoaşte bine scopurile.
Finalul e sigur, distrugerea celui prins în capcană.
În faţa unei iscusinţe de aşa proporţii, şansele de scăpare par nule. Totuşi, „la început a fost Cuvântul”…Cuvântul cel plin de viaţă şi de adevăr. Cuvântul acela plin de iubire şi sacrificiu. Cuvântul care nu înşeală…ci care când făgăduieşte…duce la bun sfârşit ce a făgăduit.

by....Oproiu Monalisa