În sala de aşteptare a gării dintr-un orăşel, în lumea pestriţă s-au nimerit pe bănci alăturate un domn bine, intelectual cu vază şi un boschetar amărât.
La un moment dat boschetarul scoate o biblie şi începe să citească din ea. După o vreme începe să exclame entuziasmat şi plin de uimire :Mare este Dumnezeu”. Se ridica se plimbă puţin, se aşează înapoi şi repetă exclamaţia de câteva ori. Iritat intelectualul îl ia la rost :
- Ce tot afirmi acolo că Dumnezeu e mare şi tare, doar nu l-a văzut nimeni şi nici nu este sigur că există.
- Domnule am citit aici că Dumnezeu a despărţit Marea Roşie şi a trecut pe poporul Sau pe acolo, apoi zi şi dumneata nu e mare?
- Mai omule acelea sunt poveşti. Eu sunt om de ştiinţă şi pot să-ţi explic ce a fost acolo. Au fost făcute cercetări şi s-a constatat că acolo era un iaz mai mare iar acei oameni în călătoria lor au trecut prin coadă iazului unde apa nu era nici până la genunchi. Mă înţelegi ?
- Dar cum se putea să fie aşa ? întreabă curios boschetarul.
- Păi uite aşa că s-au făcut măsurători şi adâncimea apei era că cea din baltă pe care ai văzut-o pe ogorul din spatele gării, şi care s-a format după ploaia de asta noapte. Ai înţeles acuma ?
- Da, răspunse boschetarul şi mai luminat la faţă, şi cu o bucurie îndoită incepa din nou să exclame înseamnă că mare este Dumnezeu”
- Mai omule tu nu eşti întreg la cap ? Păi nu ţi-am explicat că nu-i nici o minune acolo deoarece apa aceea era că o baltă ?
- Domnulea păi tocmai de aceea e mare, pentru că a reuşit să înnece într-o baltă toată oştirea Egiptului împreună cu caii şi carale lor.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu