Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit... Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei.
Octavian Paler în -Viaţa pe un peron-
Împărţind timpul, omul a descoperit că el curge ireparabil. A observat că "azi" devine "ieri" şi că umbra copacilor se alungeşte spre asfinţit. În clipa aceea a devenit melancolic şi a descoperit regretul. Dar era prea târziu.
Octavian Paler în -Caminante-
Iubesti pe cineva atunci când ai ajuns să vrei să-i dai ceea ce ai mai bun și hotărăști să i te dai pe tine însuți…
Octavian Paler în -Despre dragoste-
Citate
-
„Relaţiile, de orice fel, sunt precum nisipul pe care îl ţii în mână. Dacă
îl ţii uşos în căuşul deschis, el rămâne acolo unde este. Dar în momentul
în ca...
Acum 14 ani
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu