Cu ceva vreme în urmă, mă aflăm într-un cimitir la... mormântul bunicii mele. Era linişte. Parcă doar vântul îndrăznea să deranjeze, iar apoi cerea iertare că a tulburat cu trecerea sa vioaie solemnitatea locului.
Eram acolo pentru a curăţa mormântul celei care a contribuit la veselia, creşterea şi educaţia mea. Doar crucea mai arată locul unde trebuia să îmi fac treaba, în rest mormântul era acoperit de ierburi, mărăcini şi...linişte, parcă prea multă linişte. Nici păsările nu vor să deranjeze „somnul” celor bătrâni.
Făcându-mi treaba cu stricteţe, mintea a început să alerge, să fugă parcă de liniştea sinistră. Rând pe rând, gânduri au început să strige, să ţipe, să întrebe...De ce? De ce moarte? Câte familii şi-au adus în acel loc pe cei dragi? Câte inimi au fost străpunse de despărţire?... De ce?
M-am aşezat pe poteca dintre locuri şi m-am gândit la Newton, Einstein, Pascal... Ei, savanţii, au ajuns la concluzia că există o forţă supremă....Există Dumnezeu! Şi mă întreb: Oare pentru aceasta a fost creat omul? Ca să moară? Ce bucurie are în viaţă? Ce fericire? Trăieşte, munceşte şi sfârşeşte lăsând în urma sa durere. Doar pentru asta am fost creaţi?
Meditând din ce în ce mai neliniştit, gândurile care se certau la început, s-au potolit şi au strigăt în cor: NU!!! NU pentru asta eşti creat! Şi parcă deşteptat, am înţeles.... Dacă Dumnezeu este iubire...este dreptate, aşa este... Nu cred, n-ar fi normal să creeze omul pentru moarte! Acum am înţeles şi mintea mi-a fugit spre cea mai importantă carte. Acolo, cel mai înţelept om care a trăit vreodată conchide: „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” Eclesiastul 3:11
În fiecare om este gândul veşniciei. Dumnezeu vrea ca toţi să trăim veşnic. Inițial Dumnezeu ne-a creat pentru a trăi veșnic, numai ca noi, oamenii am ales moartea.(Romani6:23-fiincă plata păcatului este moartea) iar moartea este doar un somn. Am înţeles atunci, acolo, că omul trebuie să creadă şi să crească pentru a ajunge să trăiască cu Dumnezeu. Iar dacă nu face acest lucru, mormântul nu este decât un ultim pas până la pedeapsa ce urmează ca răsplată a unei vieţi trăite fără Dumnezeu.
Acum mă întreb şi eu la rândul meu: dacă astăzi aş muri...la înviere, ce voi auzi?
Dar tu? Cum stai? Gândeşte-te!!!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu