Avem timp pentru toate. Să dormim,să alergăm în dreapta şi în stânga,să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,avem timp să citim şi să scriem,să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.Avem timp pentru ambiţii şi boli,să învinovăţim destinul şi amănuntele,avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,avem timp să ne-alungăm întrebările,să amânăm răspunsurile,avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.Avem timp pentru toate.Nu e timp pentru puţină tandreţe.Când să facem şi asta murim.
"Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi,dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate.Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des.
Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata.Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul,dar nu si prejudecatile noastre.Scriem mai mult, dar invatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata,dar comunicam din ce în ce mai putin.Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale.Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior. Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj.Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate.Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine.
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.
Tuturor prietenilor mei, va multumesc ca existati!”
Lista mea
-
Citate
-
„Relaţiile, de orice fel, sunt precum nisipul pe care îl ţii în mână. Dacă
îl ţii uşos în căuşul deschis, el rămâne acolo unde este. Dar în momentul
în ca...
Acum 14 ani
-
-
-
Citate celebre despre Biblie - William Ewart Gladstone
-
*William Ewart Gladstone (1809-1898)*
*Prim Ministru al Marii Britanii de 4 ori *
*(1868-1874; 1880-1885; 1886; 1892-1894)*
*"Am cunoscut 95 dintre oameni...
Acum 12 ani
-
CUNOAȘTEREA SUBIECTIVĂ
-
În limbajul comun s-au încetățenit doi termeni pe care-i folosim (poate
abuziv): obiectiv și subiectiv. Ca să-i înțelegem, v-aș propune să ne
întoarcem la ...
Acum un an
-
-
-
de PASTI
-
N-AM GĂSIT NICIO VINĂ L-am judecat pe-Acela ce spune că-i Mesia Am
ascultat ce spuneţi voi, ce tace El Deşi n-am înţeles pe care lume îşi
zideşte-mpărăţia...
Acum 12 ani
-
frumusețea lui Dumnezeu în privirea unui copil
-
Când Domnul a văzut că nu îmi poate vorbi prin predica unui pastor, a ales
să îmi vorbească prin privirea unui copil.
Acum 14 ani
-
Ce n-a spus Ben Carson în interviul de la Antena 3
-
Ca unul care am citit câteva din cărțile lui Ben Carson, am fost interesat
să urmăresc « interviul eveniment » difuzat de Antena 3 prin intermediul
notoriu...
Acum 11 ani
-
avocado
-
Despre avocado se spune că „ar putea face ca untul și carnea să fie
demodate”. Conține o explozie de nutrienți fiind cel mai hrănitor dintre
fructe.
Motive...
Acum 14 ani
-
TRANSFORMAT
-
Ce te împiedică să devii cea mai bună versiune a ta? Ești prea obosit,
lipsit de energie, sau simți că timpul nu-ți ajunge? Ce…
Acum 8 luni
-
Singur…
-
Acasa, pe drum, la lucru, pe drum la intoarcere, acasa, somn. Esti singur.
Te nasti singur, traiesti singur si mori singur. Incerci sa te integrezi
intr-o ...
Acum 9 ani
-
-
-
-
Ce caută Lilit în Biblie?
-
*
Florin G. Lăiu *
...
Acum o lună