Fii o persoană mai bună decât dușmanul tău și fii binevoitor mai ales când el nu este.

Trandafirii îi găsești în tufișuri pline cu țepi....poeziile cele mai frumoase izvorăsc din inimi frânte..din coconul strâmt se naște fluturele în splendoarea lui....doar după ce ai ajuns în vârf de munte poți admira un peisaj ca rupt din basme...

O poveste uimitoare

Ultima oară am vorbit despre dragostea unui tată...și nu vreau să mă opresc aici! Am descoperit de curând o altă poveste adevărată, impresionantă...Este o poveste de dragostea ...dragostea unui tată...

- Echipa Hoyt este un grup de sportivi alcătuit dintr-un tată şi fiul său: Dick şi Rick. Ei aleargă. Aleargă mult. Au la activ 64 de maratonuri, 206 triatlonuri, 204 curse de 10km. Au traversat S.U.A. , au alergat 45 de zile şi au pedalat pe parcursul a 3735 km, dar au reuşit.

Echipa hoyt adoră cursele. Însă numa

i j

umătate din echipa hoyt poate alerga, adica Dick, tatăl. Rick, însă, nu îşi poate folosii picioarele şi nici nu poate vorbi. La naşterea sa din 1962, cordonul ombilical i s-a înfăşurat în jurul gâtului, lăsându-i creierul fără oxigen şi răpindu-i posibilitatea de coordonare. Medicii nu ofereau nici o speranţă în ce priveşte dezvoltarea sa.

Dick şi soţia sa, Judy, nu au fost de acord cu această prognoză. Cop

ilul nu putea să se îmbăieze, să se îmbrace

sau să mănânce singur, dar putea să gândească. Ei ştiau că este inteligent.

Aşa că l-au înscris la o şcoală publică. El a absolvit liceul. A intrat la facultate şia a absolvit-o şi pe aceasta.

Însă Rick dorea să alerge. La vârsta de 15 ani, l-a întrebat pe tatăl său dacă nu s-ar putea înscrie împreună la o cursă de binefacere de 8.5 km. Dick nu era alergător, însă era tată, aşa că şi-a pus fiul într-un scaun cu rotile cu trei roţi şi au pornit la drum. Nu s-au mai oprit de atunci.

Tânărul Rick Hoyt se bizuie în întregime pe tatăl său: să-l ridice, să-l împingă, să pedaleze şi să-l tragă după el. În afară de faptul că are o inimă plână de râvnă, el nu contribuie cu nimic la efort. Rick depinde în întregime de puterea tatălui său.

Dă-mi voie să-ţi spun ceva despre Derek Redmond. Nu este un nume care să ne trezească amintiri despre medaliile de aur de la jocurile olimpice. Redmond a ajuns la Jocurile Olimpice din vara anului 1992 din Barcelona, determinat să câştige o medalie la cursa de 400 metrii. Culoarea medaliei nu avea importanţă. El dorea doar să câştige una. Doar una.

A trebuit să se retragă de la cursă de 400 m la Jocurile din anul 1988 din Seul, doar cu 10 minute înainte de cursă, pentru că şi-a rănit tendonul lui Achile. În următorul an a suferit cinci intervenţii chirurgicale. Este vorba de acelaşi sportiv care a atins recordul la cursă din Britania, pe când avea 19 ani. Aşadar, când a venit perioadă jocurilor din anul 1992, urmă să fie momentul lui, timpul lui, clipă în care să arate lumii cât de bun este şi cine este.

Jim, tatăl lui Derek, l-a însoţit pe acesta la Barcelona. Erau aşa de apropiaţi cum doar un tată cu un fiu pot fi. De nedespărţit. Cei mai buni prieteni. Când Derek alerga, era ca şi cum tatăl lui alergă împreună cu el.

A sosit şi ziua mult aşteptată. Tatăl şi fiul repetă încă o dată tot ceea ce are Derek de făcut pentru a câştiga. Îşi propun să uite eşecurile din trecut. Chiar dacă se va întâmpla ceva rău, Derek trebuie să termine cursa.

Stadionul este plin cu 65.000 de fani, pregătiţi pentru unul dintre cele mai palpitante şi măreţe spectacole din lumea sportului. Cursa începe şi Redmond are un start foarte bun. a€œTine-o tot aşa, ţine-o tot aşa,” strigă Jim.

Mai sunt 175 m şi e aproape sigur că Redmond va câştiga finala. Însă dintr-o dată aude un pocnet. La tendonul drept. Piciorul îi paralizează, ca şi cum

cineva l-ar fi lovit. Redmond începe să şchiopăteze într-un picior, apoi încetineşte şi cade la pământ ţinându-se de tendonul drept.Stând pe pista, Redmond îşi da seamă că visul sau de a câştiga s-a spulberat. Plânge. ”Mă gândesc acum că voi fi din nou eliminat”, şi-a spus el.

Când serviciul de ambulanţă a venit cu targa, Redmond le-a zis: ”Nu există şanse să mă puneţi pe targa aceea. Îmi voi termina cursa.”

Apoi, într-un moment, care va rămâne în amintirea a milioane de oameni, Redmond se ridică cu grijă într-un picior şi continuă cursa. Ceilalţi concurenţi deja au terminat, în frunte cu Steve Lewis al SUA, care a parcurs traseul în 44.50. Dintr-o dată, toţi şi-au dat seama cu uimire că Redmond nu a renunţat ci că merge în continuare cu un singur picior. Are

de gând să ajungă la linia de final.

Dintr-o dată, Jim Redmond - tatăl sare parapetul, trece de garda de securitate şi aleargă spre fiul sau, urmat de gardienii care încercau să îl prindă. ”Acela este fiul meu” strigă Jim - și eu îl voi ajuta.”

Într-un final Jim ajunge lângă fiul său, înainte cu 120 m de linia finală, îl cuprinde de talie şi îl ajută să termine cursa.: ”Sunt aici fiule” spune Jim ”Vom termina impreuna”. Derek îl ia pe tatăl sau de după umeri şi suspină. Împreună, braţ la braţ, tată şi fiu, în faţa unei mulţimi de 65.000 de oameni care urlă, aplaudă şi plânge, aceştia termină cursa, aşa cum şi-au propus. Cei doi ajung în faţă liniei finale.

Atunci când pare că nimănui nu-i păsa, când crezi că eşti singur, când crezi că nu mai poţi, nu uită Tata e lângă ţine.

Gianna Jessen s-a nascut vie dupa un avort cu substanță salină în 6 aprilie 1977 în Los Angeles, California. Mama biologică a Giannei avea 17 ani și purta o sarcina de 30 de săptămâni când a încercat să aibă un avort. Avortul care însemnă introducerea în placenta a unei substanțe saline, pentru ca dupa 24 de ore fătul ars să fie extras. Dar în loc ca acest lucru să se întample Gianna s-a nascut vie, dar cu multiple dizabilități. Părintii biologigi ai Giannei, care aveau amandoi 17 ani, au renunțat la ea, abandonând-o!
Gianna a fost adoptată și cu multă răbdare și persuasiune ea a reusit să învețe să umble și să trăiască o viață normală.
Ea este o activistă a miscarii Pro Life in USA, luptând împotriva avortului.
Povestea ei este extraordinară, deși trebuia să fie moartă. Viata a triumfat iar Gianna stă ca exemplu al grației divine.

Ascultă povestea ei: