Fiica marelui evanghelist nonagenar, Billy Graham, Anne Graham, într-un interviu în emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost întrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 şi i s-a pus o întrebare la care mulţi ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare:
"Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întîmple aşa ceva şi să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?"
Anne Graham, după ce a meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral, a răspuns cu nişte replici foarte logice, profunde şi inspirate, nepregătite dinainte (se poate vedea pe videoclipul înregistrat). Dânsa a precizat foarte calm şi explicit, precizând următoarele:
"Şi eu mi-am pus deseori această întrebare şi mi-am găsit următoarele răspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsă - că Dumnezeu a fost şi rămâne adânc întristat de această, la fel că şi noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem şi chiar Îi poruncim să iasă din şcolile noastre, din guvernul şi din vieţile noastre, că ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul Lui... Şi, fiind El un adevărat gentleman, cred că pur şi simplu S-a dat, calm, la o parte... Cum de mai îndrăznim noi 
oare să-I cerem binecuvîntarea, milă şi protecţia Să, dacă Îi cerem să ne lase în pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate în şcoli etc.) Cred că totul a început cînd Madeleine Murray O'Hare (doamnă care a cerut că America să devină o ţara atee şi care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată şi a devenit lege obligatorie în SUA... Apoi, cineva a spus că mai bine nu am cîţi Biblia în şcoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi şi să-ţi iubeşti aproapele că pe ţine însuţi), iar noi am spus O.K.. 
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că această le-ar afecta mică lor personalitate şi stimă de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să ştie ce vorbeşte, aşa că am spus O.K.
Apoi, altcineva a spus că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci cînd greşesc. Iar conducătorii de şcoli au spus că nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci cînd se poartă urît, pentru că şcolile nu au nevoie de publicitate proastă şi în nici un caz de procese. (Totuşi, există o mare diferenţă între a disciplină şi a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi, cine ştie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei şcoli a spus că, băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor putea să se distreze cît vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinţilor că le-au primit de la şcoală. Iar noi am spus O.K.
Apoi, unii dintre aleșii nostri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viața lor privată atât 
timp cât ăși fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare dintre noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv președintele, în viața sa privată, atât timp cât am o slujbă și economia merge bineș Apoi,niște libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect și apreciere a frumuseții feminine... Iar noi am spus O.K.
Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, și încă mai departe, afișându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K...au dreptul la libera exprimare. Apoi, industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV și filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violența și sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea și temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât entertainment-amuzament, nu are efecte adverse și oricum nu o ia nimeni în serios, așa că totul a mers inainte.
Iar acum ne întrebam speriați de ce copiii noștri nu au conștiință, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înșiși. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce. Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei și culege. Noi Îi spunem lui Dumnezeu: Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiță ucisă în clasă? Iar Dumnezeu răspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din școli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-ați spus să plec din școli? E ciudat cum oamenii Il disprețuiesc pe Dumnezeu, și apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia. E ciudat cum de toți oamenii vor să meargă în ceruri, deși nu cred, nu gândesc, și nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie. Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred în Dumnezeu și de fapt îl urmează pe Satana, care, se știe că, la rândul lui, crede și el în Dumnezeu...E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecați. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail și ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiți mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte de a le trimite și altora. E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud și obșcen trece liber prin cyberspațiu, dar orice discuție publică despre Dumnezeu este împiedicată la școală și la locul de munca. Este, în sfârșit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos fiind în același timp un creștin invizibil în timpul săptămânii."
Eram în perioada facultății când obișnuiam să vizităm un orfelinat. Aici am cunoscut mulți copii...mulți cu mai mult curaj decât ceilalți...fetițe și băieți care ne spunea tata...dar dintre toți, nu o pot uita pe Ana! La început am crezut că era rușinoasă, sau că nu se trezise bine...și am început să vorbesc cu ea. Nu vorbea mult, dar dar expresia feței exprima tot. Acea fetiță suferea. Ochii ei povesteau parcă tuturor o poveste tristă pe care ea o trăia.
Nu mai puteam să fac nimic, ci doar urmăream să văd ce va face Ana.
