Podul vieții

Un scriitor german, Max Eyth a scris o nuvelă intitulată “Tragedie profesionalã”. E vorba de un tînăr inginer care, printr-un straniu concurs de împrejurări primeşte o comandã foarte importantă. I se cere sã construiască un pod deasupra unui fluviu, într-un loc unde acesta devenise un adevărat brat de mare… Dificultatea proiectului consta si în faptul cã podul urma sã fie supus actiunii fluxului si refluxului, iar la începutul perioadei respective tehnica nu dispunea încã de mijloacele moderne. Tânărul construieşte acest uriaş pod…
Când a fost gata s-a sărbătorit inaugurarea cu muzicã, drapele și ziarişti. Oficialii trec cu trenul peste pod… Tînărul inginer era în centrul atenţiei tuturor. Numele lui figureazã în toate ziarele. Acum era un om cu faimã… La Londra deschide un uriaş birou de arhitecturã și se căsătoreşte cu o fatã bogată. El are tot ce-și doreşte inima…
Și totuşi, în viaţa lui este un secret ciudat care-i întunecă viaţa, un secret ştiut numai de soţia lui. Totdeauna când vine toamna el dispare… El pleacă sã vadă podul… Noaptea, când furtuna urlã și ploaia se năpusteşte în rafale, atunci stã la picioarele podului, învăluit în impermeabil… și tremură de fricã… El simte literalmente forţa furtunii care se dezlănţuie împotriva stâlpilor… Și de fiecare datã reface calculele pentru a se asigura cã ei sunt destul de solizi, cã a evaluat corect forţa vântului… Când a trecut furtuna, pleacă din nou la Londra și redevine omul celebru care ocupă un loc asa de important în viata metropolei. Nimeni nu observa teama tainicã ce îl roade…
Oare e bine construit podul? Oare e destul de puternic? Într-o noapte cu furtună grozavă, el vede un tren angajându-se pe pod. El urmăreşte cu privirea lanternele roşii de la ultimul vagon. Deodatã ele au dispărut și știe cã trenul s-a prăbuşit în apele adânci ale mãrii înfuriate. Podul se rupsese pe la mijloc…
Oare nu este aceasta istoria vieţii noastre? Noi toţi construim un pod – podul vietii noastre… Si uneori când avem câte o noapte fãrã somn sau când ne tulbură ceva deosebit, se trezește teama: Am construit oare corect podul vieții mele? E destul de solid pentru a putea rezista furtunilor care mã amenință? Și atunci Știm foarte precis cã ceva nu e în regulã! Podul vieții noastre nu e în ordine! Cine ar putea sã nu recunoască lucrul acesta? Fiecare din noi putem spune „Perferct în ordine? NU! Ar trebui multe sã fie altfel!” S-ar putea sã nu știm exact ce anume nu e în ordine, sau unde este punctul slab, sar simțim cu toții lucrul acesta… Multe ar trebui să fie altfel… Ce anume? De unde sã începem? Cine ne-ar putea descoperi?…

Banii îți fac casa, dar dragostea face din ea un cămin!

"Nu căutaţi să fiţi oameni de succes, căutaţi să fiţi oameni de valoare!!" (A. Einstein)

"Să trăieşti pe pământ poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an . " Ashleigh Brilliant.

Lista de cumpărături

Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.
Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.
John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?Louise a raspuns: Da, domnule.O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred!Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
“Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.”
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune