Dreams are renewable. No matter what our age or condition, there are still untapped possibilities within us and new beauty waiting to be born.

-Dale Turner-

12 aprilie 2010

Telefonul mobil este nociv!!!



REGULI MINIME DE UTILIZARE A MOBILULUI:

- NU VA FI FOLOSIT DREPT CEAS DEŞTEPTĂTOR;

- VA FI ŢINUT LA CEL PUŢIN 2 M DE CAP ÎN TIMPUL ZILEI ŞI AL NOPŢII ( ÎN LIMITĂ POSIBILULUI).

LUCRURILE AFIŞATE MAI JOS SUNT CUNOSCUTE DEMULT DE NEUROLOGI.

Săptămâna această (ultima din octombrie 2009) a fost susţinută o teză de doctorat în România , la Clinică de Medicină Muncii din Cluj, iar concluziile au fost înspăimântătoare !Studiul s-a făcut utilizând tehnică de vârf la nivel mondial, cea a determinării chemoluminiscentei şi a lipoperoxizilor.S-au studiat astfel efectele câmpurilor electromagnetice (CEM) asupra corpului uman, în special cele produse de telefonia mobilă, cuptoare cu microunde, antene de telefonie mobilă, reţele de înaltă tensiune.TOATE PRODUC cancer, îmbătrânire precoce, sterilitate la ambele sexe, nevroze, tulburări de somn, decalcifieri osoase, creşterea coagulării, cataractă, tulburări endocrine etc.

ATENŢIE !!! Convorbirile pe telefonul mobil - cu cât mai lungi, cu atât mai nocive, mai ales la start, când testez apelul, "bipul" cu telefonul la ureche.S-a arătat cum vibraţiile respective, cu telefonul la ureche, produc, la trecerea prin medii cu densităţi diferite, concentrări şi reflexii în anumite zone, mai ales craniene. Calota craniană funcţionează că o antenă parabolica cu concavitatea în jos, concentrând undele spre bază creierului, afectând hipofiza şi tiroidă şi cristalinul (risc de cataractă).Autorii studiului propun interzicerea pe orice cale a utilizării telefoniei mobile sub vârstă de 14 ani ! De asemenea, dispozitivele tip hands-free reduc semnificativ impactul CEM asupra creierului, întrucât telefonul mobil e ţinut mult mai departe de calota craniană.

Valoarea unui om se definește nu prin ceea ce el posedă, ci prin ceea ce il posedă pe el.

11 aprilie 2010

FORBBIDEN LOVE

De multe ori am vrea să vorbim lucruri serioase cu cineva...dar nu găsim niciodată acea persoană. Fie ne este rușine, fie cei care ne sunt prieteni sunt prea puțini interesați de ceea ce ai pe suflet...fie, nu vrei să vorbești cu nimeni, pentru că nu găsești pe nimeni capabil să discuți ceea ce te macină.
În cele ce urmează doresc a ajuta pe câți mai mulți cât și pe mine! Vrea să disutăm cu cel mai înțelept om care a existat pe pământ, cu Solomon.
Am îndrăznit să deschid un subiect mai sensibil, și sunt bucuros că Solomon dorește să ne ajute. Vom vorbi despre dragostea interzisă. Nu vreau să mă leg de relațiile dintre persoane de diferite naționalități, culoare, etnie, religie ...etc. Astăzi vom vorbi despre dragostea interzisă din punctul de vedere al lui Dumnezeu...și anume, cea timpurie,cea fără principii...cea foarte mediatizată.
Mulți numesc dragoste acel sentiment puternic, care îți dă emoții și te face să îți pierzi controlul...eu o numesc pasiune! De asemenea mulți numesc dragoste relațiile pe care le au..fără principii și fără respect, relațiile...cu rezultate nu prea plăcute în viitor.
Dar destul cu părerea mea...haideți să vedem ce are să ne spună un om care am făcut tot ce a vrut ..și care revenind la principiile tinereții sale..vrea să ne ajute și pe noi. Am ales să învățăm de la Solomon, bătrânul care și-a regăsit sensul vieții. Doar de la el putem să învățăm și să vedem urmările unei iubiri interzise!
-Aș dori să aflu mai multe despre stare ta interioară Solomon...ce simțeai?
- Ce să vă spun, bătălia se dă pe paln interior, cu tine însuți și pe plan exterior cu ispitele din afară. M-am dezonorat pe mine, am dezonorat națiunea aleasă, am dezonorat pe Dumnezeu... Am devenit un agent efectiv al celui rău. Am ajuns să urăsc viața (Eclesiastul 2:17)prin însuși stilul meu de viață...
-Cum te distrai la palat?
- Nu mi-am oprit inima de la nici o veselie ( Eclesiastul 2:1.10)...programele zilnice includeau cîntăreți și cântărețe(Ecles. 2,4.8)...deci muzică, dansuri,poezie,scenete, teatru...mâncare din belșug( 1 Regi 4,22.23.27) băuturi alese (Ecles. 2.3)....și...o mulțime de femei....(1 Regi 11.1)la curtea mea erau femei de diferite rase....am avut 700 de prințese și 300 de alte femei..(1 Regi 11,3)
- Cum crezi că a privit Dumnezeu această...mare căsătorie a ta?Această dragoste interzisă?
-O nebunie...dar atunci nu o vedeam așa...eram pur și simplu prins în acest curent. Am călcat conștient și cu insistență porunca a șaptea ...în final, femeile m-au târât spre idolatrie(1 Regi 11,2). Iubirea de femei este un păcat.
- Să înțeleg că ai călcat numai porunca a șaptea?
- Nu, am călcat și altele....și voi tinerii trebuie să fiți atenți..pentru că nu mereu totul este cum credem noi. Deci am călcat porunca a zecea...poftind nevasta aproapelui(Exod 20,13)..Porunca a șasea, ucigând sentimentul de respect de sine pentru femeile pe care le abandonamdupă aceea...ucigându-le demnitatea...porunca a opta, furând inocența și candoarea unor ființe umane neavizate. Toate sunt legate între ele. Dar mai ales am călcat porunca întâi, părăsindu-L pe Dumnezeul meu...
-Îndrăznesc să te întreb ...erai fericit?
- Nu! Frumusețea arftificială de la palatul meu (Matei 6,29-30) ascundea o stare de plâns .Splendorile care mă înconjurau, erau o batjocură pentru gândurile mele disperate de a găsi fericirea prin îngăduința de sine și prin satisfacerea oricărei dorințe. Toate aceste femei nu mi-au adus fericirea. Stilul meu de viată și-a lăsat treptat amprenta asupra feței mele, cândva placută, cu trăsăturile inteligente, ce arătau un intelect puternic . Acum pe fruntea mea apăruseră cute de griji și nefericire. Buzele mele erau gata să izbucnească în reproșuri la cea mai mică deviere de la dorinta mea.
- Probabil că mulți tineri din timpul acela ,dar și de azi te invidiază..ce poți să le spui celor de azi?
- Cu siguranță m-au invidiat și mă invidiază..dar ce iluzie!Am dezvoltat dorințele senzuale, vanitatea și aroganța în plăceri corupte și viciu . Eram controlat de plăceri . Deși eram cel mai puternic și înțelept rege de pe pământ, nu m-am putut controla pe mine însumi. Stilul meu de viață a declanșat ireparabil răul pentru generațiile următoare. Ca un sfat...tinerilor, TREBUIE SĂ ÎNCEPEȚI CU CONTROLUL DE SINE!
- O ultimă întrebare...De ce oamenii...tinerii, ajung să cadă atât de ușor sub presiunea de a face compromis pe acest plan, al satisfacției sexuale?
- Din experiența mea, pot spune că se datorează lipsei unor principii de viață. Dorințele sexuale trebuie aduse sub controlul Duhului lui Dumnezeu...și asta se face simplu..prin rugăciune!Nu trebuie să te simți jenat să aduci deschis înaintea lui Dumnezeu problemle tale, legate de viața ta intimă...nu pot decât să repet pentru voi cei tineri, și nu numai,două din spusele mele: Cântarea cântărilor 2,7 - ... nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea! și Proverbe 9, 8 – Hainele să-ți fie albe, în orice vreme....Și sper să nu repetați greșelile mele, pentru a nu trece și voi pe unde am trecut eu!
După acest interviu, nu mai pot spune decât că fiecare dintre tineri trebuie să știe ce vrea de la el, de la partener..și de la viață. A oferi tot ceea ce ai și ești, duce la a-ți mânji haina. Ce îi vei spune Lui Dumnezeu când te vei întâlni cu El? Dar viitorului soț sau soție! Sper ca exemplul lui Solomon să fie o lecție pentru noi! Și nu uita...în ciuda primăverii ce te impulsionează la noi relații..în ciuda fluturilor din stomac... Hainele să-ți fie albe, în orice vreme....Respectă-te!

9 aprilie 2010

Special....pentru tine!

Nu știu când a fost ultima oară când ai fost felicitat/ă pentru faptele sau acțiunile tale. Poate nu puține au fost ocaziile când ai suferit pentru că nimeni nu a apreciat mâncarea ta, efortul tău sau altruismul tău. De multe ori ne dăm bătuți și nu mai vrem să continuăm. Loviți de nepăsarea celor din jurul nostru alegem să ne închidem în carapacea noastră. Multe sunt ocaziile când greșim alegând să nu mai facem nimic pentru că oricum nimeni nu vede.
Dacă ești o persoană care a trecut sau trece pe aici, îți recomand videoclipul următor. Și nu uita, că tu nu ești fără valoare în ochii lui Dumnezeu!



  • Niciodată nu e un moment nepotrivit sa faci ceea ce trebuie!
  • Găsește o persoană pe care să o faci fericită și fericirea te va găsi pe tine.

Lista mea