Trădare, trădare...dar să știm și noi!

Trădarea s-a sprijinit întotdeauna pe ruda ei umilă, făţărnicia. (Stefan Zweig)

De ceva vreme mă tot minunez de unii oameni ce vor să pară a fi buni prieteni, iar ei trag jarul doar pe turta lor ... așa cum se spune pe la noi. Antoine de Saint-Exupery spunea - "Nu este credincios faţă de nimeni şi de nimic cel ce-şi poate trăda tovarăşul de trudă." Acum întreb și eu...când descoperi o astfel de persoană care trădează și minte atât de usor...ce încredere mai poți avea în acea persoană?

Mulți ajung la o vârstă de "oameni mari" dar ei rămân copii la minte și pentru a avea ceea ce își doresc calcă tot în picioare, chiar și prietenia celor ce le doreau binele. Ajung la o singură concluzie...trebuie să fiu de acord cu ceea ce spune Antoine de Saint-Exupery : "Se înşală cei ce caută morţiş să placă și, pentru a plăcea, se fac maleabili şi ductili și răspund dorinţelor înainte ca ele să fie exprimate. Ei trădează orice, ca să fie aşa cum li se cere. Dar ce treabă pot avea eu cu meduzele astea, care nu au nici os, nici formă? Le arunc şi le dau înapoi nebuloaselor lor: să vină să mă vadă când vor fi ele însele."

Pe astfel de oameni nu ai cum să îi privești decât cu milă. Nu își dau seama ce fac, nu realizează gândirea lor puerilă. Oare ei cred că pot să stea ascunși în falsitatea lor mult? Poate că ei nu stiu proverbul care spune că minciuna are picioare scurte.

Cel mai dureros este că de multe ori persoanele trădătoare și mincinoase...afișează fața de nevinovat, și continuă să susțină inocența lor. Asistând astfel de scene tinzi să îți pierzi și ultimele frânturi ale răbdării, și parcă ai răbufni...dar trebuie să nu uităm: Nu merită! Fie-ți milă de ei!

Aceasta este lumea în care trăim. Suntem trădați, mințiți, înșelați...dar cel mai bine ar fi ca să nu fim noi cei care facem aceste mârșăvii.

Cu această ocazie nu am cum să nu aduc aprecierile mele celor care sunt prieteni adevărați, celor care se țin de adevăr...celor care sunt OAMENI!

Iar celor care obișnuiesc să mintă, să trădeze, să înșele...nu pot decât să le spun că "nu e boală mai josnică-n lume decât trădarea" (Aeschylus)

Bogat și sărac

Intr-o zi, un tată bogat și-a dus copilul să-și petreacă o noapte la o familie foarte săracă, cu scopul de a-i arăta acestuia realitățile vieții oamenilor care nu au bani.
La întoarcerea acasă, tatăl l-a întrebat pe copil despre ceea ce crede în privința experienței trăite, iar acesta i-a spus:
"-Tată, a fost o experiență foarte bună.
- Am învățat că noi avem un câine, iar ei au patru câini, noi avem o pișcină, iar ei au lacul întreg,
- Noi avem un acoperis luminos, iar ei au cerul cu stelele și luna,
- Noi avem o verandă și o grădină frumoase, iar ei au pădurea întreagă."
Tatăl sau încremeni la cele auzite, iar fiul încheie:

"-Iți multumesc, tată, că mi-ai arătat ce săraci suntem!"

Când măsurăm ceea ce avem, rezultatul este percepția noastră despre viață.
Dacă avem dragoste, prieteni, sănătate, simțul umorului și gândire pozitivă, avem totul în viață.

Mulți au bani, dar nu au decât prieteni falși, stres, și nu sunt liniștiți...trebuie să știi să te bucuri de ceea ce ai..și să prețuiești cînd ai!

Gândește-te un moment și decide:

EȘTI BOGAT SAU SĂRAC?

Oamenii însemnați de-a lungul istoriei sunt ținuți minte nu pentru că nu au greșit niciodată, ci pentru faptul că nu au lăsat acele nereușite să îi oprească. Ei au contiunuat până au reușit!

Familia "bogată"

Nu o să uit niciodată Crăciunul anului 2005. Aveam paisprezece ani, Maria sora-mea avea 16 ani iar Jeni cealaltă soră nu împlinise înca 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai saracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea daca vom sta cu becul stins seară de seară mai puteam economisi 100.000 lei. Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică noi si încă 80 de membri iar mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.Cu o zi înainte de Craciun am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu… Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei si trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare.A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie... Pe drum hârtia s-a udat iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână eram bogate. Când s-a facut colecta mama a pus bancnota de 500.000 lei iar noi fiecare câte una de 100.000 lei.Pe drum spre casa cântam de bucurie. La amiază mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiti. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine... Dar pe la ora 15 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă… era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi… abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei si 40 de bancnote de 10.000 lei... În total 1.200.000 lei.Nimeni n-a mai spus nimic… Doar ne uitam la podea… Cu cateva minute mai inainte ne simteam ca niste milionare… Acum cu plicul in mana ne simteam ca niste copii teribil de saraci… Noua, ca si copii ne parea bine ca suntem bogati fata de altii… ca aveam cartofi…Apoi stiam ca suntem bogati ca aveam o mama grozava si multi copii nu aveau mame la fel ca mama noastra. Ne bucuram ca eram 3 surori in casa si atatea familii nu aveau copii. Stiam ca nu aveam multe lucruri pe care altii nu le aveau, dar niciodata nu ne-am gandit… ca eram saraci…Dar in acea zi de Craciun am aflat ca eram… N-a mai fost niciodata ca inainte. Saptamana care a trecut apoi n-a vorbit nimeni in casa noastra… N-am mai vrut sa mergem la biserica de rusine, dar, mama, nu ne-a dat voie… Mama ne-a intrebat ce sa face cu cei 1.200.000 de lei, dar noi nu stiam ce fac saracii cu banii…80 de oameni au strâns 1.200.000 lei din care 800.000 i-au dat cei mai săraci oameni din Biserică!

Copilul cerșetor

Ii vezi în intersecții, mișunând printre mașini, cu mâna întinsă... au fața murdară, hainele înnegrite și poartă după ei ba un biberon gol, ba un carton pe care scrie: muritori de foame. Ii vezi prin metrouri, însoțiți de tineri dubiosi, servind unora povesti despre familii numeroase, parinți morți și bani puțini...Iar părinții lor, vii și nevătămați, îi veghează de pe margine de cele mai multe ori. Ii vezi pe părinți savurând o bautură sau trăgând cu nesaț dintr-o țigară, iar copiii, forța muncitoare, lihniți și obosiți nu primesc nimic.

Aceasta e șcena ce o întâlnești fregvent în unele orașe mari. De cele mai multe ori nici nu vrem să ne uităm la acești copii, ne întoarcem privirea sau mutăm mașina mai în față.

Marți mă aflam în una din marile intersecții din București...un copil de cel mult 10 ani se apropie cu o icoană murdară în mână de geamul meu...încerc să fiu atent la semafor...dar observ că micuțul nu mai pleca de langă mașină...mă uit la el neînțelegând de ce nu merge la o altă mașină...Îl zăresc pe micuț cu năsucul murdar lipit de geam, cu privirea fixată pe bancheta de lângă mine...era rupt parcă de realitate...mă uit și eu și descopăr ce îl blocase pe micuț. Primisem o banană, iar eu am lăsat-o pe banchetă lîngă mine....nici eu nu mâncasem nimic, dar imaginea aceea m-a făcut să uit de mine. Copilul, deranjat de privirea mea insistentă....îndrăznește să îmi ceară printr-un semn acea banană...Când geamul s-a deschis parcă și fața aceea micuță și murdară...ce era mult prea serioasă pentru vârsta aceea...a început să schițeze un zâmbet, dar a pierit repede.

Toți acești copii ce fac bani pentru păriți lor...sunt sclavi sub ochii noștri.

Nu puteam să ofer niciodată bani, dar am văzut, că un fruct, un zâmbet, le poate schimba măcar puțin lumea, le poate schimba pentru puțin expresia matură, plină de durere a fețelor lor.

Ei nu au nicio vină! Nu au ales să fie acolo...nu au ales acele familii! Dar știu că eu...tu, noi...putem să fim răspunsul rugăciunilor lor!Noi am primit tot ce avem ca să ne ocupăm puțin chiar și de ei. Trecând peste afacerea murdară și fără inimă a părinților lor, să nu uităm că acești copii au suflet, au suflet de copil....