Vaccinul....

Biblia partea a IV-a

Sir WILLIAM RAMSAY, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamă de descoperiri şi lucrări ştiinţifice.
La început a fost necredincios şi susţinea că Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sunt demne de crezare.
Ca tânăr profesor, el întreprinse o călătorie de studii în Asia Mică. El căuta să descopere divergenţele între istorisirea Biblică şi proaspetele descoperiri arheologice.
După mai mulţi ani de studiu, a trebuit să renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatările biblice. El s-a convins că Biblia e cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.
În cartea sa: "Luke the Phisiycian" (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclamă opiniile sale în faţa lumii, zicând: "Eu am primit convingerea că relatarea lui Luca e fără egal în ce priveşte exactitatea. Adâncind puţin examinarea de fond a textului, mergând mai departe decât se obişnuieşte cu lucrările altor istorici, el suportă verificarea cea mai minuţioasă şi tratamentul cel mai dur”.
Iar în prefaţa valoroasei sale lucrări ce poartă titlul: "The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament," editată în 1920, el spune: "Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arăta contribuţia lor faţă de Noul Testament.
Metoda constă din examinarea riguroasă, frază cu frază şi cuvânt cu cuvânt a câtorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din această examinare rezultă că Noul Testament este o carte unică, prin coerenţa, limpezimea, bogăţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristică numai a uneia sau a două din scrierile care alcătuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, această caracteristică aparţine tuturor”.
Şi când auzi pe unii neisprăviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţării lor, dar de unde să priceapă să facă examinarea unui document istoric, că vorbesc despre Biblie că nu e adevărată, o ironizează, spun că numai proştii mai cred. Nu e bine să râzi de ei, ci mai degrabă să-i compătimeşti. Şi nu e bine să te apuci la discuţii, la ceartă de vorbe cu ei, ci mai degrabă să te rogi pentru ei.
W. F. ALBRIGHT, eminent arheolog contemporan, în cartea sa "Archeology and the religion of Israel" 1942 pag. 176 zice: "Nu mai există nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanţială a istorisirilor Vechiului Testament".

HEINRICH HEINE, poet evreu, convertit la creştinism declară: "Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cărţi. Unei cărţi? Da. Ba încă este o carte veche, simplă, modestă, ca şi natura şi naturală ca şi aceasta. O carte care are înfăţişarea obişnuită şi lipsită de pretenţii, ca soarele care ne încălzeşte, ca pâinea care ne hrăneşte. O carte care ne priveşte cu atâta încredere şi bunătate, ca o lumină... Şi această carte se numeşte scurt şi cuprinzător, "CARTEA BIBLIA". Pe drept se numeşte ea şi Sf. Scriptură.
"Cine a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodată, acela găseşte aici adierea Cuvântului Dumnezeisc.
"Evreii, .care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dădeau foarte bine seama de ceea ce făceau, când, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim, lăsară să li se distrugă obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cu deosebitele lui pietre preţioase şi scăpară din flăcări numai Sfânta Scriptură. Aceasta făcea bogăţia Templului şi slavă Domnului, flăcările n-au mistuit-o”.

CHARLES DICKENS, mare romancier englez, într-o scrisoare adresată fiului cel mai mic, când acesta părăsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: „Îţi pun între cărţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceeaşi nădejdi care m-au călăuzit să scriu pentru tine când erai copil, pentru că acesta e cea mai bună carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru că îţi dă cele mai bune reguli după care se poate conduce o fiinţa omenească, care încearcă să fie sinceră şi conştientă de datoria sa”.
"Când au plecat ceilalţi fraţi ai tăi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi să se conducă după această carte, fără a ţine seamă de interpretările şi născocirile omeneşti”.
„Îţi aduci aminte că acasă n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalităţi seci... Vei înţelege cu atât mai bine acum adevărul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Cristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevărata religie, dacă o preţuieşti cu smerenie şi din inimă”.
Iar când cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare că e cea mai patetică istorisire din toată literatura, acesta îi răspunse: "Pilda fiului risipitor”.
JEAN JACQUES ROUSSEAU, faimosul orator, cugetător, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: "Emil" - sau despre Educaţie" ediţia 1839, tomul III, pp. 365367, are cuvinte de toată frumuseţea faţă de Sfintele Scripturi.
El scrie: "Vă mărturisesc că majestatea Scripturilor mă umple cu admiraţie, după cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele.
"Răsfoiţi lucrările filozofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cât de dispreţuit sunt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atât de simplă şi totodată atât de sublimă, să fie simpla lucrare a omului?
"E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om? Găsim ca El să-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţă, ce curăţie în comportarea Sa! Ce învăţături pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundă în cuvântările Sale! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile sale...!”
"Unde este omul, unde este filozoful care să fi trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire?... Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu”.
"Să presupunem oare, că istoria evanghelică e simplă ficţiune? într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gândeşte s-o pună la îndoială, nu e atât de bine dovedită ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără s-o înlăture, căci e mai greu de conceput ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decât că unul singur le-ar fi furnizat materialul.
Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sunt atât de izbitoare şi de neimitat, încât inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decât eroul”.
DENIS DIDEROT, filozof ateu împreună cu alţi liberi cugetători, a întocmit faimoasa "Enciclopedie" editată prin 1751, care e presărată cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea.
A fost considerat ca ateu declarat pe faţă, dar către sfârşitul vieţii, spre înmărmurirea prietenilor săi, singurei sale fiice, el i-a făcut parte de o educaţie din Biblie.
Iar Stier în cartea sa "Reden Jesu" partea a VI-a pag. 496, ne relatează următoarea întâmplare din viaţa lui Diderot: „Într-una din acele partide de seară a Baronului de Holbach, unde obişnuiau să se adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurdităţi, stupidităţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuţii, deodată le-a pus capăt prin următoarea remarcă:
"De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altă parte, care să fi putut scrie şi vorbi cu mai multă artă şi talent... Eu vă provoc pe toţi câţi sunteţi aici, să pregătiţi o povestire aşa de simplă şi în acelaş timp atât de sublimă şi atât de mişcătoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Cristos, care să producă acelaşi efect, care să dea senzaţie pe cât de puternică, pe atât de simţită şi a cărei influenţă să fie aceeaşi, după atâtea veacuri”.
"Această vorbire neaşteptată i-a încremenit pe toţi ascultătorii şi a urmat o lungă tăcere”.
J.W.GOETHE, mare poet, gânditor şi om de ştiinţă german, unul din cei mai distinşi bărbaţi ai literaturii universale, a zis: "BIBLIA nu este o carte naţională, ci cartea naţiunilor. Ea este o carte ce va trăi veşnic, pentru că atât cât va fi lumea, nu se va găsi nimeni care să se ridice şi să spună: "Eu o pricep în tot amănuntul şi în tot cuprinsul ei”.
"Eu personal iubesc şi preţuiesc BIBLIA, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învăţăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adânc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi răutăcioase împotriva ei.
Am citit-o toată de mai multe ori... am citit-o şi pe sărite şi de la început şi de la sfârşit... Marea cinste ce se dă Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datorează valorii ei lăuntrice... Sunt încredintat că Biblia e cu atât mai frumoasă, cu cât o citeşti mai mult... Consider Evangheliile în totul adevărate, căci în ele există o reflecţie a sublimului, care emană din persoana lui Cristos”.
Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mărturisit lui Eckerman următoarele: "N-are importanţă cât va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în ştiinţele naturii, în lărgime şi în adâncime: ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnităţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cum străluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţă de BIBLIE”.

NAPOLEON BONAPARTE, împărătul Franţei, într-o zi la un banchet, ceru Arhiepiscopului de Milano să-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate.
Acesta se mulţumi să arate în tăcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu. Mai târziu Napoleon a devenit un sârguincios cititor al Bibliei.
În 19 martie 1817 a fost găsit de O’Meara citind Noul Testament în franceză. Acesta îi spuse că unii au părerea despre el că e necredincios. Napoleon râse şi îi răspunse: "Totuşi nu e adevărat, eu sunt departe de a fi ateu. Omul are nevoie de ceva minunat. E mai bine pentru el să caute acest lucru în religie, decât la domnişoara Normandie (o ghicitoare renumită din Paris)”.
Iar altădată a afirmat: "Evanghelia are o virtute ascunsă, ceva ce lucrează cu putere, o căldură care înrâureşte mintea şi pătrunde totodată şi inima. Evanghelia nu este o carte, ci o fiinţă vie, cu o activitate proprie, care învinge tot ce i se împotriveşte. Iată-o aici pe masa aceasta, Cartea Cărţilor (o arată el cu respect) nu voi simţi oboseală citind-o şi încă în fiecare zi cu mare plăcere. Sufletul încântat de frumuseţea Evangheliei nu-şi mai aparţine sieşi, Dumnezeu se face totul Stăpân pe el; El îi conduce gândurile şi puterile. Un aşa suflet este cu totul al lui Dumnezeu”.

Biblia partea a III-a

JOHN F. W. HERSCHEL, astronom şi fizician englez spune: "Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevărurile care vin de sus, şi care sunt cuprinse în Sfintele Scripturi”.
RALF W. EMERSON, mare filozof spune: "BIBLIA nu e o carte, ea e o literatură”.
GARIBALDI, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papală şi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: "Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e BIBLIA, care ne va aduce realitatea eliberării”.
GUIZOT F. istoric francez şi bărbat de Stat, în ale sale "Meditaţii" prima ediţie pag. 252 face următoarea remarcă cu privire la Evanghelii: "Marea putere a acestor cărţi şi a relatărilor lor, a fost încercată şi probată. Ele au biruit păgânismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbară, ele sunt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decât puterea cărţilor. Noi putem pune în discuţie pregătirea scolastică şi perspicacitatea critică a primilor istorici ai lui Isus Cristos; dar e imposibil să contestăm buna lor credinţă; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sângele lor”.
ROBERT D. WILSON, profesor cunoscător a 26 de limbi. A studiat în America, apoi !a Oxford în Anglia şi la Berlin.
El mărturiseşte cum a ajuns la convingerea că "toate desbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatările istorâte din Biblie, ar trebui să fie aşezate nu pe terenul mişcător al părerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv”.
El îşi dădu seama că aceste fapte "n-ar putea să fie cunoscute în mod real, decât cu ajutorul unor adânci cercetări a documentelor redactate în limbile vechi, ce sunt în legătură cu BIBLIA”. Vrând să aibă lumină în privinţa această, el se dedică studiului.
"Eram pe atunci, spune el, în vârstă de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncă. Mai întâi aveam să închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare să-mi procure informaţii de mâna întâia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume:
1) Limba ebraică şi limbile înrudite cu ea;
2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine.
3) În sfârşit limbile care, ca persana şi coptă, puteau să-mi arunce ceva lumină asupra Vechiului Testament.
După aceea aveam să închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amănunţit al Vechiului Testament, cercetându-l în ebraică, cuvânt cu cuvânt, comparând textul original, cu vechile traduceri şi făcând adnotări. În fine aveam să studiez timp de 15 ani lucrările înaltei Critice”.
El istoriseşte cum, după ce a făcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraică în mână şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a găsit păstrat pe monumente numele a 41 din ei.
Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a găsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente.
După 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: "Ştiinţificeşte, putem să afirmăm desăvârşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Cristos şi apostolii şi căreia ei i-au dat încuviinţarea lor”.
Deci pe bază de studii de o viaţă de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui că BIBLIA E ADEVĂRATĂ.

Biblia partea a II-a

"Numai proştii mai cred" e o expresie care se aude atât de des astăzi. A vorbi despre BIBLIE sau a citi BIBLIA, pentru unii înseamnă a fi înapoiat, rămas cu mult în urmă, iar a afirma că tu crezi BIBLIA, înseamnă a fi prost.
"Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, să mai crezi ce spune BIBLIA?" se întreabă unii.
Datorită acestei mentalităţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citească, iar unii din cei credincioşi se sfiesc să-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evită să vorbească despre ea, ca să nu fie consideraţi proşti.
E clar că BIBLIA e o carte dispreţuită, dar e dispreţuită tocmai fiindcă nu e citită şi mai mult, fiindcă nu e trăită de cei ce o citesc.
"Când eşti cu lupii, trebuie să urli ca ei," e o părere cu totul greşită. Aceasta înseamnă să nu mai fi om. Afirmarea demnităţii sale, e caracteristica ce l-a făcut să rămână om.
E adevărat că mincinoşilor nu le place să le vorbeşti de adevăr, curvarilor nu le place să le vorbeşti de castitate, de sfinţenie, furioşilor de blândeţe, nervoşilor de răbdare, guralivilor de tăcere, beţivilor de abstinenţă. Dar oare e o ruşine că nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste.
Cel ce citeşte BIBLIA şi o trăieşte, are o viaţă curată, o viaţă paşnică în familie şi o viaţă demnă în societate. Cel ce o dispreţuieşte, trăind în desfrău îşi destramă căminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dă dovadă de prostie?
Pe scena lumii s-au ridicat bărbaţi de seamă, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi după moarte, care au citit BIBLIA şi au fost adânc credincioşi.
Despre Newton, descoperitorul gravităţii, se spune că întotdeauna, când rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pălăria de pe cap în semn de reverenţă. Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi să vadă că nu numai proştii cred.
Mărturii cu privire la BIBLIE
GALILEO GALILEI, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declară într-o scrisoare că: "Sfânta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice”.
R. BOYLE, întemeietorul chimiei ştiinţifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: "Faţă de BIBLIE, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toată lumina şi strălucirea lor numai de la soare.
BLASIE PASCAL, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: "Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile”.
Sir WALTER SCOTT, celebrul romancier englez, când era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele său, Lockhart, să-i citească ceva din carte. "Din care carte?" a întrebat Lockhart, privind la cele 20.000 de volume, care acopereau pereţii. "Nu există decât o singură carte: BIBLIA!" răspunse Scott.
LORDUL BYRON, ilustru poet englez a lăsat pe BIBLIA sa următoarea inscripţie: „În această prea sfântă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sunt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune şi de a primi cu umilinţă cuvintele acestei cărţi. Fericiţi cei care sunt în stare să deschidă poarta şi să meargă cu hotărâre, pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le dispreţuiască, aceia mai bine nu s-ar fi născut”.
EMANUEL KANT, cel mai mare filozof german, scria lui STILLING, prietenul său, despre care a auzit că a început să citească Biblia: "Faci bine că îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găseşte nicăieri". "Dacă Evanghelia n-ar fi lăsat să ţâşnească depe paginile ei învăţăturile morale, care să alcătuiască temelia neclintită a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici până azi, în curăţia lor divină”.
Iar la 72 de ani, Kant scria: "BIBLIA este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cât de mare este vina noastră, cât de adâncă ne este căderea, dar şi cât de mare este dragostea lui Dumnezeu. BIBLIA este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit”.

Ce este Biblia? partea I

Într-un studiu trecut am observat, cel puțin din punctul meu de vedere, că Dumnezeu există. Acum vreau să mai răspundem la o întrebare...Ce este Biblia?

De ce am început acest studiu? Am vorbit cu mulți oameni ce susțineau că Biblia este o carte de povestiri, sau povești...toate realizate de imaginația omului. Să fie oare așa?

Aș vrea să studiem și să vedem dacă Biblia este o adunatură de povești și să studiem ce spune ea. La urmă vom fi liberi să concluzionăm.

Termenul de “Biblie” nu se găseşte nicăieri scris în Scripturi. El derivă din grecescul “biblos”, însemnând “carte” (la plural, biblia = cărţi). Iniţial, termenul însemna “papirus egiptean”, materialul de bază folosit la copierea sulurilor antice. Denumirea îşi are obârşia în numele portului fenician Byblos, de unde se obţinea, de obicei, papirusul.

Cu toți știm că Biblia este compusă din mai multe cărți ( 66 de căți)...aceste cărți au autori diferiți. Creștinismul susține că acesti autori au fost inspirați de Dumnezeu prin Duhul Sfânt atunci câd au scris aceste cărți.

Este Biblia de origine divină?

Există un text în Biblie ce susține că : "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3,16.17.

Ce recunosc autorii cărţilor Bibliei legat de acest subiect?

R: - Exod 17:14 Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte, ca să se păstreze aducerea aminte, şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri.”

- Ieremia 36,1-2 În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvânt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului: „Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi cu privire la Iuda, şi cu privire la toate neamurile, din ziua când ţi-am vorbit pe vremea lui Iosia până în ziua de azi!

- 1 Tesaloniceni 2,13. De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.

Trebuie să recunoaștem faptul că cea mai mare ofensă ce i se poate aduce unui scriitor este acuzaţia de a nu fi original. Autorii Bibliei, ei înşişi recunosc acest lucru, considerându-se a fi numai transmiţătorii unor mesaje, ale căror izvoare se găsesc în afara voinţei şi intelectului lor.

Acum vine o altă întrebare: Ar fi putut dăinui Biblia dacă autorii ei ar fi prezentat păreri şi concepţii diferite?

R: - Biblia n-ar fi putut rezista asaltului scepticismului, dacă ar fi intrat în conflict cu ea însăşi. Cei 39 de autori au avut ocupaţii diferite, vorbeau limbi diferite, aveau experienţe şi grade de cultură diferite, situaţii sociale diferite, trăiau în ţări şi secole diferite, pe parcursul a 1500 de ani, fără a se cunoaşte între ei şi, totuşi, opera lor este comună şi unitară, având o singură temă: Planul de Mântuire.

Și mai trebuie să observăm ceva: Împlinirea profeţiilor cuprinse în Biblie este o altă dovadă a originii ei divine. Înflorirea, declinul şi pieirea unor oraşe antice cu rezonanţă istorică, cum au fost Babilonul, Ninive şi Tirul, sau prăbuşirea imperiilor babilonian, medo-persan, grec şi roman, prezisă de proorocii Vechiului Testament cu mult înainte de declinul lor, atestă că profeţiile respective nu puteau avea o origine omenească, ci au fost descoperiri ale Dumnezeului adevărat, Cel care ţine în mâini destinele istoriei.

Suficienţa Scripturilor este subliniată şi de interzicerea de a adăuga sau a omite ceva din totalitatea revelaţiei lui Dumnezeu. Deut. 4,2; Prov. 30,5-6; Apoc. 22,18-19.

Ca o concluzie la această primă parte, observăm că privind originea ei, Biblia are o dublă latură: una, ca formă, omenească, fiind scrisă de unelte omeneşti, şi una esenţială, divină, deoarece conţinutul ei provine direct de la Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, care a inspirat autorii omeneşti ai Bibliei.

Dovezile care atestă originea divină a Bibliei...: a) Autorii ei recunosc că opera lor, în conţinut, nu le aparţine, ci le-a fost insuflată de Duhul lui Dumnezeu.
b) În ciuda mulţimii autorilor ei, Biblia este o carte unitară.
c) Profeţiile cuprinse în cărţile ei s-au împlinit iar altele sunt în curs de împlinire.d) Biblia are puterea de a contribui la tranformarea caracterului cititorilor ei, o calitate neobişnuită pentru o operă de origine pur omenească