Nu există niciun motiv să fiu fericit, iar fericirea nu o merit. Totuşi ea există, şi îmi e, Dumnezeu fie binecuvântat, mereu dăruită. Numesc temeiul inexplicabil al acestei fericiri Dumnezeu.Horia-Roman Patapievici în Zbor în bătaia săgeţii
Lucrurile care au preţ în viaţă, nu pot fi obţinute nici fără efort, nici fără costuri; dacă doreşti să ai drepturi, trebuie să-ţi asumi îndatoriri; dacă 
vrei să te cinstească cetatea, trebuie să o serveşti; dacă vrei să fii recunoscut, trebuie să ştii la rândul tău să îi recunoşti pe alţii; binele pe care îl ceri, trebuie mai întâi să îl dai; dacă vrei liniştea păcii, trebuie să stăpâneşti durităţile războiului; protecţia cetăţii se obţine prin serviciu în slujba legilor ei; pe scurt, mintea are nevoie de cultivare, sufletul de străduinţă, iar drepturile de îndatoriri.
vrei să te cinstească cetatea, trebuie să o serveşti; dacă vrei să fii recunoscut, trebuie să ştii la rândul tău să îi recunoşti pe alţii; binele pe care îl ceri, trebuie mai întâi să îl dai; dacă vrei liniştea păcii, trebuie să stăpâneşti durităţile războiului; protecţia cetăţii se obţine prin serviciu în slujba legilor ei; pe scurt, mintea are nevoie de cultivare, sufletul de străduinţă, iar drepturile de îndatoriri.Horia-Roman Patapievici
Noi ne salvam prin oameni, si, fireste, ne pierdem tot prin ei. Fiintele pe care le-am cunoscut si care m-au iubit, au fost treptele scarii prin care am devenit ceea ce sunt. Fara ele nu as fi ajuns nicaieri. Deopotriva, fara altele as fi ajuns mai departe, sau, cine stie, in alta parte.Horia-Roman Patapievici în Zbor în bătaia săgeţi
Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile 
noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.
Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă
noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă
Fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. 
Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni, ei nu pot fi mulţi, pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă.
Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni, ei nu pot fi mulţi, pe care i-a preluat în el şi i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem, reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
