Tu ce îți dorești?

Imaginaţi-vă alături de mine că există o persoană care şi-a petrecut întreaga viaţă într-o cămăruţă. Tot ceea ce cunoaşte este interiorul camerei. Şi a

fost numit Closet Boy (Băiatul Cămăruţă). Aşa că Băiatul Cămăruţă nu cunoaşte altceva decât ceea ce este în interiorul camerei. Mâncarea îi este strecurată pe sub uşă pentru a-l menţine în viaţă. Unii dintre voi vor spune cum poţi să mănânci, unde poţi să mergi la baie? El ar merge la baia din colţ. Asta este tot ceea ce el cunoaşte, covorul pe care stă, ştie câteva din hainele agăţate. Ştie umeraşele. Sus undeva este un raf

t şi atât, nimic mai mult. Şi şi-a petrecut întreaga viaţă, are 17 ani, în cămăruţa, Băiatul Cămăruţa.

Cineva bate uşor la uşă şi îi spune:

”hei, Băiatul Cămăruţă, vreau să îţi îndeplinesc trei dorinţe. Dacă ai putea avea tot ce vrei ce ai vrea?” Tot ceea ce el cunoaşte sunt covoraşul, hainele şi umeraşele. El spune:

”pai...aş vrea un covor lăţos. Ar fi minunat dacă ai putea să îmi aduci un covor mai bun. Dacă ai putea să îmi aduci nişte granule de naftalină ca să îndepărteze mirosul sau nişte parfum care să î

ndepărteze mirosul de naftalină şi dacă ai putea să permiţi să-mi între mai multă lumina pe sub uşă. Asta ar fi super! Vreau să spun că, dacă aş avea un covor lataos şi ceva care să îndepărteze mirosul de naftalină şi doar puţin mai multă lumină, acesta este visul meu. Visez să am puţin mai multă lumină.”

Acum să spunem că tu şi cu mine stăm de cealaltă parte a uşii şi ascultăm. Ce faci? Râzi! Îţi baţi joc de Băiatul Cămăruţă! Îi spui, asta-i tot ce vrei? Ai dreptul la trei dorinţe şi tu vrei lumină şi un covor lăţos şi ceva care să înlăture

mirosul?! Omule, glumeşti! Cere şi tu să se deshida uşă. Tu ştii că de cealaltă parte a uşii este un frigider încărcat şi de cealaltă parte este fereastră ce dă spre un lac. Te pot

duce oriunde în lumea asta, să-ţi arăt locuri care nici prin minte nu ţi-au trecut tu doar atît ceri?

Uneori cred că dacă v-aş întreba care este visul vostru unii dintre voi mi-ar spune, „oh

visul meu este să fiu bogat, visul meu este să am o maşină tare, visul meu este să fiu cel mai cunoscut

din liceu, visul meu este să obţin o bursă de studiu”. Uneori mă întreb, dacă Dumnezeu nu ne spune, ”tu vrei să spui că ăsta este un vis? Eu aş putea să fac mult mai mult dacă M-ai lăsa să locuiesc în viaţă ta.” Vreau să spun că acesta este un vis banal. Aş putea să vă arăt oameni care au bani şi maşini şi burse şi case mari, dar care au vieţi mizerabile... Tu ce vrei???

Fiecare rege a fost odată un prunc neajutorat, fiecare stejar a fost odată o mică ghindă, fiecare val învolburat pe mare doar o mică fremătare și fiecare clădire maiestuoasă doar o schiță pe o foaie de hârtie. Mai important decât unde ești astăzi, este încotro te îndrepți.

Ziua de azi este o zi SPECIALĂ

De curând am primit și eu această relatare...și mi s-a părut impresionantă...poate te ajută și pe tine cu ceva...

Acum douăzeci de ani lucram ca şi taximetrist ca să mă întreţin. Într-o noapte când am ajuns la o comandă, la 2:30 AM , clădirea era acoperită în întuneric, doar cu excepţia unei singure lumini la o fereastră de la parter...

În

asemenea circumstanţe, mulţi taximetrişti ar claxona o dată sau de două ori, ar aştepta un minut şi apoi ar ple

ca. Dar am văzut prea

mulţi oameni care depindeau de taxi că fiind singurul lor mod de transport.

Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la uşă .

Deci am mers şi-am bătut la uşă . -" Doar un minut" răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă.

Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.

După o pauză lungă, uşa s-a deschis. O femeie mică

de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în faţa mea.

Purta o rochie colorată şi o pălărie mare cu un material de catifea prins pe ea,ca şi o femeie dintr-un film din anii'40.

Lângă ea era o valiză mică de nailon. Apartamentul arăta ca şi cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo

de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearşafuri.

Nu găseai nici un ceas pe pereţi, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi.

Într-un colţ era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticlă.

-"Aţi putea să îmi duceţi bagajul până la maşină?"zise ea.

Am dus valiza la maşină şi apoi m-am întors să să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braţ şi

am mers încet spre maşină. A continuat să-mi mulţumească pentru amabilitatea mea.

-"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aş vrea ca mama mea să fie tratată"

" Oh, sunteţi un băiat aşa de bun!" zise ea.

Când am intrat în maşină, mi-a dat o adresă, şi apoi m-a întrebat: -" Ai putea să conduci prin centrul oraşului?"

-"Nu este calea cea mai scurtă" am răspuns eu rapid.

-" Oh, nu conteză" spuse ea. -" Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil...".

M-am uitat în oglindă retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori. .. -"Nu mi-a mai rămas nimeni din familie..." a continuat ea-"Doctorul spune că nu mai am mult timp..." În tăcere a

m căutat ceasul de taxare şi l-am oprit. -"Pe ce rută aţi vre

a să merg?" am întrebat.

Pentru următoarele două ore am condus prin oraş.

Mi-a arătat clădirea unde odată ea lucrase ca şi operator pe lift.

Am condus prin cartierul unde ea şi soţul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriţi. M-a dus în faţa unui magazin cu mobilă care odată fusese o sală de bal unde obişnuia să meargă la dans pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în faţa unor

clădiri sau colţuri de stradă şi să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere.

Cum prima aluzie de soare s-a arătat pe orizont, mi-a spus dintr-odată:

-"Sunt obosită... Hai să mergem."

A

m condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse.

Era o clădire ieftină, ca şi o casă mică , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiţă. Doi oameni au venit spre taxi cum am şi ajuns acolo. Erau atenţi şi concentraţi aspura fiecărei mişcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul şi am dus micuţa valiză până la uşă . Femeia fusese deja aşezată într-un scaun cu rotile.

-"Cât va datorez?" a întrebat ea, în timp ce-şi căuta portmoneul.

-"Nimic" am zis eu.

-"Dar trebuie şi tu să te întreţii."

-"Nu vă faceţi griji...sunt şi alţi pasageri" am răspuns eu. Aproape fără să mă gândesc m-am aplecat şi i-am dat o î

mbrăţişare. Ea m-a strâns cu putere..

-"Ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie" spuse ea. -"Mulţumesc. "

I-am strâns mâna şi apoi am plecat în lumina dimineţii.

În spatele meu, o uşă se închisese... Era ca şi sunetul de încheiere a unei vieţi... Nu am mai luat alţi pasageri în tura aceea de lucru.

Am condus pierdut în gânduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.

Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-şi termine tura?...

Ce-ar fi fost dacă aş fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată şi apoi să plec?....

Uitându-mă în urmă nu cred că am făcut ceva mai important în întreaga mea viață.

Suntem condiționați să credem că viețile noastre se învârt în jurul unor momente mărețe. Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin surprindere - frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva puțin, ceva neînsemnat.

In fiecare dimineață când îmi deschid ochii, îmi spun:

"Ziua de azi este o zi specială!"
Amintiți-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul Show pe care îl jucăm.

De vorbă cu mine însumi

……………………………………………….
Mă simt aşa de singur, c-aproape-mi este frică
Să mai vorbesc cu mine,
Şi-mi zic:
- Ascultă frate,
Ascunde-ţi rana,
Uită c-ai fost rănit şi tu –
Tu, ce-ai strivit atâţia ce nu se mai ridică –
Te scutură de greul armurii-nsângerate;
Iar celui ce te-ntreabă de-ţi sunt sau nu-ţi sunt frate
Răspunde-i: „Nu”

Ion Minulescu

Have you ever seen the rain